Proiect. Operatorii de salubrizare, obligaţi să spele străzile din centrul Bucureştiului cel puţin o dată pe zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Operatorii de salubrizare vor fi obligaţi să spele străzile situate în zona centrală a oraşului, unde traficul este intens, cel puţin o dată pe zi, potrivit noului Regulament de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de salubrizare, lansat în dezbatere publică de Primăria Capitalei.

„Noul Regulament prevede reguli unitare de spălare a arterelor din Capitală, pentru toate sectoarele, şi, în premieră, sunt prevăzute sancţiuni pentru nerespectarea acestor reguli. Astfel, operatorii de salubrizare vor fi obligaţi să spele bulevardele/ străzile/ arterele/ zonele aglomerate/ pieţe/ intersecţii/ târguri situate în zona centrală a oraşului unde traficul este intens, minim o dată pe zi. Restul arterelor vor fi spălate de 1-3 ori săptămânal. Măturile, periile utilizate în prezent se vor înlocui cu echipamente de aspiraţie", potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei, citat de Agerpres.

În primii 3 ani după delegarea serviciului se vor înlocui măturile/ periile cu echipamente de aspiraţie în procent de 50%, urmând ca în următorii 3 ani să ajungă la un procent de 75%.

Toate utilajele care deservesc serviciul de salubrizare se vor încadra în clasa de poluare minim EURO 4 şi vor fi dotate cu sistem GPS.

Primăriile de sector şi Primăria Municipiului Bucureşti vor avea acces în mod obligatoriu la softul de verificare şi urmărire a sistemului GPS, precizează comunicatul.

„Creşte numărul de articole supuse sancţiunilor, respectiv de la 72 în regulamentul vechi la 110 (sancţiuni noi pentru nerespectarea frecventelor minime de spălare/ stropit/ măturat mecanizat, întreţinerea salubrizării străzilor, colectarea deşeurilor, întocmirea programelor de prestaţie a serviciilor etc.). De asemenea, a fost majorat cuantumul amenzilor de la 1.000 la 3.000 în regulamentul vechi, respectiv de la 2.000 la 4.000 în regulamentul nou”, arată PMB.

Poiectul a fost lansat în dezbatere publică pe 29 mai, pentru 30 de zile.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite