Proiectul de reamenajare a Pieţei Universităţii a fost schimbat. Vezi ce modificări i-au fost aduse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Capitalei a modificat proiectul de amenajare a Pieţei Universităţii – respectiv spaţiul de deasupra parcării subterane din zona cu statui - deşi soluţia a fost consfinţită printr-un concurs internaţional de idei, au declarat pentru HotNews.ro arhitecţii care au câştigat competiţia şi a căror proiect ar fi trebuit să se realizeze.

Potrivit acestora, proiectul nu va mai avea mulţimea de corpuri de iluminat, propuse de ei. Pe spaţiul public va fi amplasat un singur stâlp de iluminat de 19 metri înălţime iar pavajul de piatră publică va fi înlocuit cu dale de piatră. O altă schimbare a proiectului care îi nemulţumeşte pe câştigători este amplasarea în mijlocul pieţei a aerisirilor de la parcarea subterană, nişte cutii de cutii de peste un metru înălţime.

"După câştigarea concursului am predat primăriei studiul de fezabilitate şi am realizat documentaţia pentru avizarea proiectului şi obţinerea autorizaţiei de construire. În mare, proiectul care a primit autorizaţia de construire este cel de la concurs. Singura modificare făcută a fost că am mai pus vegetaţie. Pentru prima fază am primit de la primărie 30.000 de euro, bani din care au fost plătite studiile pentru avizarea proiectului, inginerii şi ce am făcut noi.

 După asta, trebuia să primim de la primărie o notă de comandă pentru faza a doua (proiectul tehnic), însă lucrul acesta nu s-a întâmplat. Primăria ne-a tot cerut detalii de execuţie, noi le-am dat, am venit la şantier, însă banii nu ştim dacă îi primim. Dar nu este vorba numai de bani. La ultima vizită pe care am făcut-o la şantier am descoperit că s-a făcut o mare groapă în mijlocul pieţei şi ni s-a spus că acolo se va pune un stâlp de iluminat de 19 metri înălţime.

Când am întrebat ce se întamplă, ni s-a spus că acest proiect a fost făcut de Luxten împreună cu primarul şi arhitectul şef şi că s-a optat pentru această soluţie datorită costurilor mari la care se ridică corpurile de iluminat propuse de noi. Puteau însă să ne spună şi găseam o soluţie de comun acord nu să fim puşi în faţa faptului împlinit. Noi şi aşa am propus nişte corpuri de iluminat mai ieftine, iar arhitectul şef şi cei de la Luxten, cu care a trebuit să colaborăm la proiectul de iluminat, au insistat să punem unele mai de bună calitate. Practic, s-a obţinut autorizaţie pentru un proiect şi se face un altul", a declarat pentru HotNews.ro arhitecta Simona Dirvariu, parte a echipei care a câştigat concursul.

Amenajarea Pieţei Universităţii a sufeerit modificări

CLICK aici sau pe fotografii pentru a accesa fotogaleria sursa foto Hotnews.ro

Aceasta susţine că din estimările făcute împreună cu Luxten corpurile de iluminat propuse în proiectul câştigat la concurs ar fi costat circa 230.000 de euro. "Noi am propus realizarea proiectului în două faze. Întâi să se realizeze proiectul propriu zis cu pavajul, vegetaţia şi fundaţiile stâlpilor de iluminat, care ar fi costat circa 500.000 de euro, după care în faza a doua, când existau bani să se monteze şi corpurile de iluminat. Până atunci se puteau folosi corpurile de iluminat existente", a explicat arhitecta.

Aceasta susţine că Primăria a modificat şi tipul de pavaj propus pentru piaţă. "Ni s-a spus că pe trotuarele de lângă clădirile de vizavi de clădirea Universităţii (n.r. - clădirea BCR şi cea cu sediul mai multor partide) să punem nişte dale. Noi am propus acolo piatră cubică, dar spun că nu optează pentru această soluţie deoarece au primit reclamaţii de la persoane care au alunecat pe piatra cubică din Centrul Istoric.

În zona cu statuile avem piatra aceea albă, iar în rest era prevăzută piatra cubică. Dacă pui trei feluri de piatră, din punct de vedere estetic nu va mai fi la fel. Nu înteleg de ce au mai făcut concurs dacă ştiau deja că vor să pună dale de piatră", afirmă Simona Dirvariu.

O altă neconcordanţă aparută în proiect sunt aerisirile, nişte cutii cu înălţimea de peste un metru care au fost puse în mijlocul pieţei. "Aerisirile au fost prevăzute acolo încă de la început, de dinainte de a se face concursul, prin proiectul parcării, şi nu au mai putut fi schimbate, însa ele erau de trei ori mai mici", spune arhitecta. 

Aceasta susţine că a trimis municipalităţii mai multe scrisori în care ridică aceste probleme însă deocamdată nu i s-a răspuns pe motiv că responsabilii au fost în vacanţă.

Câştigători din peste 50 de proiecte

Pentru acest proiect, locul I a fost câştigat de o echipă din Italia, compusă din arhitecţii Simona Dirvariu (România), Ambra Fabi (Italia), Carole Lenoble (Franţa). Costul realizării proiectului a fost estimat de proiectanţi la 500.000 de euro.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, prezent la festivitatea de premiere, a declarat că va organiza concursuri de arhitectură şi pentru celelalte spaţii publice importante din oraş. "Concursul de arhitectură trebuie să devină o practică", a spus Oprescu. Referitor la proiectul câştigător, atât primarul Capitalei, cât şi arhitectul şef Gheorghe Pătraşcu au declarat că este foarte bun şi i-au felicitat pe câştigători.

"Soluţia propune o piaţă unitară în centrul căreia e proiectată o insulă exclusiv pietonală, înconjurată de spaţii care oferă posibilitatea circulaţiei carosabile. Această insulă este delimitată de o serie de corpuri de iluminat, iar în interiorul acesteia sunt amplasate cele patru statui. Astfel, se dă o importanţă maximă statuilor, subliniind memoria locului. Juriul a remarcat faptul că a fost singurul proiect prezent în concurs care, cu amenajari elegante, fără emfază, oferă o amprentă clară a contemporaneităţii, nesubordonată volumetriei de ansamblu a sfârşitului de secol XIX. Juriul a remarcat forţa ideii, simplitatea şi economicitatea realizării, care permit realizarea imediată, dar şi posibilitatea unor adaptări ulterioare la necesităţi care pot apărea în viitor. Iluminarea propusă este corespunzatoare, mobilierul urban este neostentativ, nu este opresiv prin număr şi concepţie", scrie în raportul juriului concursului.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite