Punctul de vaccinare din incinta Complexului „Lia Manoliu“ s-a deschis duminică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Facebook / Nicuşor Dan
Foto Facebook / Nicuşor Dan

Primarul Nicuşor Dan a anunţat că punctul de vaccinare din incinta Complexului „Lia Manoliu” s-a deschis astăzi, la ora 10:00. Centrul funcţionează doar în zilele în care se ţin meciurile EURO 2020 în Bucureşti, respectiv 13, 17, 21 şi 28 iunie, în intervalul orar 10 - 18.

La acest efort contribuie DSP Bucureşti, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Apărării Naţionale, Primăria Capitalei şi Primăria Sectorului 2, iar vaccinarea se face cu vaccinul Johnson & Johnson.

Mulţumiri cadrelor medicale şi personalului ASSMB, care asigură funcţionarea punctului de vaccinare şi îi invit pe toţi bucureştenii care vin la meciuri sau se află în zonă să meargă să se vaccineze”, a scris Nicuşor Dan, duminică pe Facebook.

Federaţia Română de Fotbal a reamintit că, până la ora 16.00, centrele medicale acreditate EURO 2020 sunt deschise suporterilor care vor asista la meciul Austria – Macedonia de Nord, din această seară.

Aceştia îşi vor putea ridica brăţările de acces la meci în urma verificării documentelor medicale (dovada vaccinării, a vindecării în urma COVID-19 sau testul RT-PCR negativ cu 72 de ore înaintea jocului).

Accesul pe Arena Naţională la meciurile EURO 2020 se face cu biletul de meci şi brăţara corespunzătoare, inscripţionată astfel: “Match 06 UEFA EURO 2020” + logo EURO 2020 + serie unică.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite