RADET a obţinut în instanţă suspendarea provizorie a executării silite cerute de ELCEN

0
Publicat:
Ultima actualizare:

RADET a obţinut suspendarea provizorie a executării silite cerute de ELCEN, până la judecarea contestaţiei la executare, în 25 august, timp în care banii pot fi folosiţi pentru reparaţii la instalaţii de alimentare cu energie termică, a declarat, luni, preşedintele CA al regiei, Gabriel Dumitraşcu.

„Salutăm decizia instanţei dată în dosarul privind suspendarea executării silite impuse de către ELCEN. Deşi este vorba de o suspendare provizorie, până la judecarea cauzei pe fond, vom avea acces la banii necesari realizării reviziilor şi reparaţiilor la instalaţiile de alimentare cu energie termică a Municipiului Bucureşti. Prin această decizie, banii pot fi folosiţi pentru a asigura continuitatea serviciului de utilitate publică. Îi asigurăm pe bucureşteni că vom continua să acţionăm pentru a realiza ce ne-am angajat la preluarea mandatelor în Consiliul de Administraţie şi pentru a asigura, în sezonul rece, căldura şi apa caldă", a spus preşedintele Consiliului de Administraţie al Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET).

Judecătoria Sectorului 3 a admis cererea RADET Bucureşti, din 23 iulie, şi a dispus suspendarea provizorie a executării silite cerute de ELCEN, "până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite, formulată în cadrul dosarului nr. 23782/301/2015 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti". Decizia de suspendare a executării silite este definitivă.

Datoriile, cea mai mare problemă a regiei

Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a stabilit în 25 august primul termen în dosarul în care RADET a formulat o contestaţie la executarea silită cerută de Electrocentrale Bucureşti (ELCEN).

Suma impusă de ELCEN prin dosarul de executare este în valoare de 118.146.981,44 de lei, din care 112.226.665,97 de lei sunt penalităţi de întârziere, care se actualizează în funcţie de rata inflaţiei începând din 19 decembrie 2012 până la data plăţii efective. De asemenea, din cele peste 118 milioane de lei, 1.130.382,66 reprezintă cheltuieli de judecată, 4.724.742,64 lei este actualizarea creanţei cu indicele de inflaţie (în perioada 19 decembrie 2012 - 31 mai 2015) şi 65.190,17 lei cheltuieli de executare silită, potrivit reprezentanţilor RADET.
Începând din 2014, ELCEN a instituit popriri în cuantum de 100% pe toate conturile RADET Bucureşti, astfel că toţi banii pe care regia îi încasează se duc la creditor.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al RADET, Gabriel Dumitraşcu, declara, la sfârşitul lunii iunie, că cea mai mare problemă a regiei sunt datoriile acumulate. RADET a încheiat anul 2014 cu datorii de 3,83 miliarde lei, din care cea mai mare parte (3,6 miliarde lei) sunt către ELCEN. La sfârşitul anului 2013, datoriile RADET se ridicau la 3,51 miliarde lei. Regia a înregistrat anul trecut pierderi de 320,1 milioane lei, faţă de un rezultat negativ de 289,4 milioane lei în 2013.

Recent, Gabriel Dumitraşcu a spus că există suspiciuni privind faptul că ELCEN practică subvenţia încrucişată de energie termică şi electrică şi că va solicita în instanţă suspendarea tuturor plăţilor scadente către societatea comercială.

El a arătat că, în fapt, preţul gigacalorie faţă de suma de 230 de lei, raportată şi aprobată de autorităţi pentru ELCEN, ar trebui să fie cu cel puţin 30-40% mai mic, pentru a respecta regula cogenerării de înaltă eficienţă.

„Pe baza acestor constatări, pregătim o acţiune în instanţă. Vom cere instanţei să constate nulitatea absolută a actelor de reglementare care au aprobat metodologia de calcul a preţurilor la gigacalorie şi, pe cale de consecinţă, constatând frauda la lege, vom cere suspendarea tuturor plăţilor scadente către ELCEN până când instanţa nu se va pronunţa pe această speţă. În fapt, încercăm să stopăm lucruri pe care le-am tot sesizat în ultimii ani: ELCEN bagă mâna în buzunarul fiecărui cetăţean, ELCEN bagă mâna în bugetul Primăriei Capitalei, iar lucrul acesta trebuie oprit", a precizat preşedintele CA al RADET.

Liderul sindicatului RADET spune că de la 1 septembrie ar putea fi declanşat conflictul de muncă

Întrebat care este valoarea fraudei în cazul ELCEN, Gabriel Dumitraşcu a spus că nu vrea să se hazardeze, dar că se face o expertiză contabilă de cost.

„Estimăm că frauda este de ordinul miliardelor de lei pe ultimii zece ani, nu vorbim de ultimul an. Acesta este şi motivul pentru care cerem suspendarea plăţilor pentru datoria pretinsă de ELCEN în momentul de faţă, de 3,6 miliarde de lei, pentru că trebuie să ştim exact cât am plătit mai mult prin acest mecanism de suvenţie încrucişată", a spus Dumitraşcu.

Guvernul a aprobat, în 27 martie 2014, memorandumul privind fuziunea dintre RADET, aflată în subordinea Primăriei Capitalei, şi ELCEN, care aparţine Ministerului Energiei. RADET este cel mai mare datornic al ELCEN.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, în 23 iulie, că dacă guvernanţii nu vor aproba trecerea ELCEN în administrarea Primăriei Capitalei, preţul la energie termică ar putea creşte necontrolat, începând din toamnă, iar municipalitatea nu îşi va mai putea permite să susţină subvenţiile pentru cetăţeni.

Liderul sindicatului din RADET, Ioana Stoica, a atenţionat că din 1 septembrie ar putea fi declanşat conflictul de muncă, în condiţiile în care, în lipsa banilor, angajaţii nu mai pot ţine sistemul în funcţiune, iar din cauza stresului, în ultimii doi ani au murit 32 de oameni.

ELCEN este cel mai mare producător de energie termică din Capitală (90%) şi din ţară (40%). Societatea asigură şi 4,8% din energia electrică produsă la nivel naţional.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite