RATB asigură transportul pentru B'ESTFEST. Cum vor circula autobuzele şi cât costă un bilet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care vor participa în acest an la B'ESTFEST Summer Camp vor avea la dispoziţie o linie specială care va funcţiona inclusiv pe timpul nopţii.Evenimentul va dura trei zile, în perioada 5-7 iulie, în comuna Tunari.

Regia Autonomă de Transport(RATB)  va asigura transportul celor care vor să participe la eveniment, punând la dispoziţia acestora o linie specială de transport, care va merge până la intrarea în zona festivalului.

Linia care va asigura transportul va funcţiona tur-retur, de la Piaţa Charles de Gaulle, din faţa parcului Herăstrău (staţia de metrou Aviatorilor),  şi se va opri şi în Piaţa Presei Libere, până la intrarea în B'ESTFEST Park. Autobuzele vor avea inscripţionat textul „Linie specială B'ESTFEST“ şi vor pleca la fiecare 15 minute.

Cum vor circula autobuzele şi care este preţul biletului?

Vineri, 5 iulie, în prima zi a festivalului, primul autobuzul va porni spre eveniment la ora 16.30, în timp ce pentru următoarele două zile, transportul va fi asigurat începând cu ora 16.00, iar până la ora 22.00, autobuzele vor avea o frecvenţă de 15 minute. După ora 22.00, autobuzele vor veni la 60 de minute, acest lucru fiind valabil până la ora 5.00.

La întoarcere, autobuzele vor pleca de la B'ESTFEST Park spre Bucureşti în funcţie de fluxul de spectatori, la un interval de 15 sau 30 de minute, până la ora 6.00. Preţul unei călătorii este de 3,5 lei, echivalentul unui bilet pentru liniile speciale, iar plata va fi posibilă fie prin validarea portofelului electronic preîncărcat, fie prin achiziţionarea titlului de călătorie la urcarea în autobuz.

Publicul va avea la dispoziţie şi linia de maxi-taxi 445, care are staţia la refugiul de tramvai al liniilor 16 şi 36, ori la Staţia Băneasa S.A. Acesta va circula la interval de 15-20 de minute, iar capătul liniei va fi în apropierea festivalului.

Pentru cei care vor alege să vină cu maşina personală vor exista două parcări în cadrul B'ESTEFEST Park, una cu plată, lângă intrarea în festival, şi una gratuită, aflată la o distanţă mai mare.

Pe aceeaşi temă:

Concertele şi festivalurile verii 2013

Petrecerile „în şoaptă“ revin la B’Estfest Summer Camp

Tudor Chirilă aduce Vama la B’Estfest Summer Camp

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite