Referendumul, din nou la votul consilierilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, primarul general al Capitalei Sorin Oprescu a convocat o şedinţă de îndată pentru a schimba atât data referendumului, pentru 26 iunie, cât şi numărul şi formularea întrebărilor de pe buletinele de vot.

Consilierii PDL au cerut amânarea şedinţei pentru miercurea viitoare, când se vor termina consultările cu societatea civilă.

După ce aproape toată săptămâna liderii grupurilor politice din Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) au discutat împreună cu primarul general asupra formulării întrebărilor din buletinele de vot, ieri au constatat că nu au ajuns la nicio concluzie. Astfel, primarul general Sorin Oprescu a anunţat ieri, după încă o rundă de discuţii, că va convoca pentru astăzi o şedinţă de îndată pentru a valida data de 26 iunie, ca dată a referendumului în loc de cea de 19 iunie care ar fi afectat modul de desfăşurare al bacalaureatului. Asupra acestui punct, partidele au căzut de acord.

Oprescu vrea trei întrebări

Tot astăzi, de ora 15.00 ar urma să se discute şi modificarea celor şapte întrebări aprobate în şedinţa din 13 aprilie şi care au fost contestate atât de societatea civilă, de specialişti şi politicieni. Chiar şi cei care le-au propus, liderii PDL au căzut de acord că trebuie modificate.

Asupra formulei însă, se poartă încă discuţii. „Eu m-am gândit la trei întrebări pe care le voi propune şi acestea sunt: Sunteţi de acord cu desfiinţarea consiliilor locale de sector?, Sunteţi de acord ca primarii sectoarelor să fie aleşi de CGMB, în locul cetăţenilor Capitalei? Sunteţi de acord cu alegerea consilierilor general prin vot uninominal, după modelul alegerii parlamentarilor? În şedinţă, fiecare grup poate veni cu amendamente, însă menţionez că numărul întrebărilor supus votului cetăţenilor poate modifica substanţial suma care se va cheltui”, a declarat Oprescu. Mâine se va propune alocarea a 10 milioane de lei din Fondul de rezervă din bugetul propriu al municipiului Bucureşti pe anul 2011 pentru organizarea referendumului.

Prezenţa consilierilor PDL la şedinţă, o enigmă

Preşedintele Consiliului General, Călin Murg, membru PDL a declarat după intervenţia primarului general că i-a solicitat acestuia să amâne organizarea unei şedinţe pentru astăzi întrucât marţi se vor termina consultările cu societatea civilă şi a propus ca daca pentru o şedinţă extraordinară miercurea sau joia viitoare. „Ar fi mai potrivită o şedinţă miercuri sau joi pentru ca după consultările cu societatea civilă să ajungem la formularea unor întrebări corecte”, a declarat Murg, precizând totuşi că nu ştie care va fi prezenţa membrilor PDL la şedinţa de astăzi.

„Am fost convocaţi destul de târziu, mâine (n.r. azi), în funcţie de programul fiecăruia, vor decide dacă vor veni sau nu, având în vedere că avem un eveniment în week-end (n.r.congresul PDL)”, a mai spus pedelistul.

 „PDL urmăreşte schimbarea Legii Capitalei pe şest”

Consilierii PNL dau vina pe colegii din PDL că boicotează organizarea referendumului şi îi acuză că încearcă modificarea „pe şet” a Legii Capitalei. „În urmă cu două săptămâni au fost depuse la comisia pentru administraţie publică a Camerei Deputaţilor o serie de amendamente la Legea 215 privind administraţia publică locală, amendamente care constituie de fapt esenţa aşa-zisei Legi a Capitalei”, a declarat Robert Niţu, liderul PNL din cadrul CGMB.

Potrivit lui, amendamentele cuprind eliminarea primarilor de sector aleşi şi a consiliilor locale alese la nivelul sectoarelor şi înlocuirea cu viceprimari de sector desemnaţi de consilierii generali. De asemenea, un alt amendament ar cuprinde centralizarea tuturor atribuţiilor doar la nivelul CGMB şi instituirea unui buget centralizat, controlat de CGMB. „Nu ştiu de ce ar mai susţine organizarea unui referendum pe tema Legii Capitalei dacă ei vor să o schimbe pe şest, fără să mai consulte populaţia”, a mai spus Niţu.

Întrebat despre acest fapt, reprezentantul PDL, Călin Murg a declarat că ştie de existenţa acestor amendamente însă nu a putut da mai multe detalii întrucât „nu ştiu ce cuprind acestea. Au fost depuse de domnul Gherasim însă nu ştiu exact ce conţin”, a declarat Murg 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite