Reţetă simplă pentru o tartă cu fructe delicioasă: de ce trebuie să puneţi boabe de fasole când coaceţi aluatul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

În cel mult două ore, orice gospodină poate prepara o tartă cu fructe delicioasă dacă respectă câţiva paşi clari. „Adevărul“ vă spune astăzi cum să faci un desert gustos şi foarte uşor de preparat.

În primul rând, pentru prepararea aluatului necesar realizării tartei aveţi nevoie de următoarele ingrediente:

  • 200 de grame de margarină
  • 150 de grame de zahăr
  • 100 ml lapte
  • Făină


Toate aceste ingrediente se amestecă bine şi, după ce s-a obţinut o cocă consistentă, se bagă la frigider şi se lasă acolo timp de 30 de minute. Între timp, trebuie să pregătiţi crema pentru tartă pe care trebuie s-o faceţi cu grijă. Pentru aceasta aveţi nevoie de următoarele ingrediente:

  • 500 ml de lapte
  • 150 de grame de zahăr
  • coji rase de lămâie şi portocală
  • esenţă de vanilie

„Pentru cremă trebuie să mai pregătiţi, în paralel, 50 de grame de făină şi 75 de grame de amidon de porumb. Laptele cu zahărul, esenţa de vanilie şi cojile rase se pun toate la fiert şi după vreo zece minute se adaugă în lichidul obţinut făina şi amidonul, dar şi 50 de grame de unt. Se amestecă bine să nu se facă cocoloaşe şi cam în cinci minute crema trebuie să fie omogenă“, explică bucătarul unui celebru restaurant din Capitală.

Coca se scoate din frigider şi forma în care va fi pusă se tapetează cu margarină. Coca se întinde pe formă cu grijă şi trebuie să încercaţi să o faceţi groasă de cel mult un centimetru. „Se înţeapă înainte să fie băgată la cuptor cu furculiţa şi este indicat să să se pună câteva boabe de fasole într-un săculeţ de hârtie chiar pe aluat, să nu crească, să-şi păstreze forma“, mai spune bucătarul.

Următorul pas este să o lăsaţi la răcit, să o umpleţi cu crema omogenă obţinută şi să o ornaţi cu fructele care vă plac cel mai mult. Pe deasupra se poate pune şi gelatină, iar cel mai simplu este să o cumpăraţi la plic şi să o preparaţi în casă. După două ore de stat la rece puteţi să vă bucuraţi de un desert delicios. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite