Să nu aplicăm „româneşte“ conceptele europene, dacă vrem rezultate europene

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pasajul rutier Piaţa Presei Libere. Foto: Vladimir Iuganu
Pasajul rutier Piaţa Presei Libere. Foto: Vladimir Iuganu

În ultimele 12 luni, am solicitat regulat ca planificarea Planurilor de Mobilitate Urbană Durabilă să se facă prin implicarea cetăţenilor. Am trimis petiţii chiar şi la Cotroceni pentru „a organiza, sub patronajul instituţiei prezidenţiale, o serie de întâlniri între reprezentanţi ai societăţii civile, oameni politici, experţi şi reprezentanţi ai presei pe tema Planurilor de Mobilitate Urbană Durabilă ce se pregătesc în acest moment.”

Niciunul dintre aceste demersuri nu a avut vreun efect. Cetăţenii au fost ignoraţi într-un proiect al cărui punct forte este tocmai implicarea cetăţenilor. Pentru că Preşedintele României şi noul Guvern afirmă că sunt deschişi dialogului cu Societatea Civilă, ieri am trimis o petiţie către cei care ar putea să permită aplicarea corectă a noului concept de planificare urbană.

Către:             Guvernului României
În atenţia:       Domnului Dacian Cioloş, Prim-Ministru
                       Doamnei Victoria-Violeta Alexandru, Ministru

Către:             Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice
În atenţia:       Domnului Vasile Dîncu, Ministru

Către:             Administraţia prezidenţială
În atenţia:      Domnului Klaus Werner Iohannis, Preşedinte

Ref:               Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Bucureşti-Ilfov
                      Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Braşov
                      Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Iaşi
                      Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Craiova
                      Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Galaţi
                      Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Constanţa
                      Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Timişoara
                      Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Ploieşti
                      Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Cluj Napoca

Subscrisa Asociaţia Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR), reprezentată prin Preşedinte Marian Ivan, formulăm prezenta petiţie ca, în baza atribuţiilor legale şi/sau a celor asumate, să aplicaţi măsurile necesare pentru implicarea cetăţenilor şi părţilor interesate în elaborarea Planurilor de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD).

Concret, solicităm respectarea principiului abordării participative în elaborarea PMUD, condiţie prealabilă de pregătire a acestor planuri, aşa cum este precizat în ghidul „Dezvoltarea şi implementarea unui plan de mobilitate urbană durabilă”, elaborat de experţi pentru Comisia Europeană.

image

Nicio administraţie locală nu a respectat principiul implicării cetăţenilor şi părţilor interesate în toate etapele de realizare a planurilor.

Ghidul de realizare a unui Plan de Mobilitate Urbană Durabilă precizează că ”planificarea participativă este o condiţie prealabilă pentru ca cetăţenii şi părţile interesate să preia dreptul de proprietate asupra planului de mobilitate urbană durabilă şi asupra politicilor pe care acesta le promovează. Aceasta face ca acceptarea de  către  public  şi sprijinul  oferit de  acesta să fie la un nivel ridicat si astfel sa se reducă la minimum riscurile pentru factorii de decizie, facilitându-se implementarea planului.”

Experţii care au elaborat ghidul de realizare a unui Plan de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) au analizat zeci de exemple de bună practică şi au oferit tuturor administraţiilor europene un document în care sunt explicaţi paşii necesari pentru realizarea (şi implementarea) unei astfel de strategii. În România, primul pas, cel mai important, nu a fost făcut de nicio administraţie: asumarea planului.

image image

În aceste condiţii, observăm că Primăriile din Braşov şi Galaţi, singurele care au oferit informaţii despre Planuri, au redus ”planificarea participativă” la modelul de consultare prevăzut de dispoziţiile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

Participarea activă a cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor administrative şi în procesul de elaborare a actelor normative[1] nu înlocuieşte implicarea cetăţenilor în planificarea strategiei propuse spre adoptare. Astfel, cu toate că PMUD ar fi trebuit sa reprezinte un model nou de abordare a planificării urbane, implicarea cetăţenilor şi părţilor interesate fiind punctul forte, s-a utilizat tot modelul tradiţional de planificare, cel care, de exemplu, a făcut din Bucureşti cel mai poluat şi congestionat oraş european.

image

Pentru ca cetăţenii să se poată implica în dezbateri şi pentru a putea să-şi formeze o opinie despre ce e mai bine pentru ei şi pentru familiile lor, este obligatoriu să li se explice principiile dezvoltării durabile a mobilităţii urbane şi situaţia constatată pe teren în urma studiilor efectuate

Începerea procesului de adoptare a PMUD fără să se îndeplinească procedurile prealabile de informare nu corespunde principiilor enunţate în Ghidul de realizare a unui Plan de Mobilitate Urbană Durabilă.

Solicităm ca în toate oraşele unde se realizează PMUD să fie suspendate procedurile de adoptare.

Solicităm organizarea de întâlniri de informare, atâtea câte sunt necesare, unde să fie invitaţi cetăţenii, reprezentanţii instituţiilor responsabile de implementarea PMUD, reprezentanţii partidelor politice reprezentate în Consiliile Locale şi experţii care realizează PMUD.

Organizarea acestor întâlniri oferă posibilitatea părţilor interesate să analizeze în cunoştinţă de cauză oportunitatea măsurilor propuse. În caz contrar, dacă cetăţenii, funcţionarii şi membrii consiliilor locale nu se vor simţi implicaţi în acest proiect, există riscul ca toată energia acestora să se canalizeze în contestarea PMUD, facilitându-se astfel blocarea proiectelor. Acesta este şi motivul pentru care experţii au subliniat necesitatea planificării participative: reducerea la minimum a riscurilor pentru factorii de decizie, facilitându-se implementarea planului.

În cazul în care nu este foarte clar ce este un PMUD, vă rog să vă puneţi în situaţia cetăţenilor, care au mai puţine informaţii decât se regăsesc în acest document.

Anexe (on-line)

Dezvoltarea şi implementarea unui plan de mobilitate urbană durabilă
Anunţ PMUD


[1] Art 1 (2b) - Legea nr. 52 din 2003 privind transparenta decizionala in administratia publica

Marian Ivan
membru fondator OPTAR
 


Dacă locuieşti în Bucureşti şi vrei să militezi pentru drepturile bicicliştilor şi cele ale pietonilor izgoniţi de pe trotuare, te poţi înscrie în grupul Facebook.

Daca nu locuieşti în Bucureşti dar vrei să susţii demersurile bicicliştilor şi pietonilor bucureşteni, te poţi înscrie pe pagina Facebook.

Indiferent de localitatea în care trăieşti, dacă susţii munca noastră, te poţi înscrie ca membru simpatizant al OPTAR. Nu durează mai mult de un minut !

Despre realizările asociaţiei noastre sau ale partenerilor noştri poţi afla dacă te înscrii pe pagina Facebook a OPTAR

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite