Seminaristul - hoţ de moaşte, prins la supermarket

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viitorul preot care a furat racla Sf. Nectarie a fost arestat la Ploieşti. Băiatul a fost capturat de un jandarm în parcarea unui supermarket. Potrivit oamenilor legii, de când a fost dat în urmărire generală el s-a ascuns la prietena sa, în Ploieşti.

Cel de-al patrulea tâlhar care a participat la furtul moaştelor Sfântului Nectarie, prins aseară, a fost aretstat preventiv pentru 29 de zile de către magistraţii Judecătoriei Sectorului 4.

Robert Florin Dragnea (20 de ani), elev la Seminarul Teologic din Bucureşti, a participat miercuri dimineaţă la furtul eşuat al raclei din argint de la Mănăstirea Radu Vodă, din centrul Capitalei. Dacă ceilalţi trei complici au fost prinşi pe loc de agenţii de la Secţia 14,  Robert a reuşit să scape la volanul BMW-ului său. Pentru mai bine de 24 de ore, nimeni nu a ştiut nimic despre seminaristul – hoţ, iar ieri a fost dat în urmărire generală.

Se ascundea la iubita lui
Aseară, în jurul orei 19.00, un subofiţer de la Jandarmeria Ploieşti, care era în afara programului de muncă, l-a văzut pe băiat cum se plimba nestingherit prin faţa supermarketului Kaufland din oraş. Remarcând că seamănă cu cel căutat de colegii săi, acesta l-a imobilizat şi l-a predat Poliţiei.

Potrivit anchetatorilor, Robert s-a ascuns până în momentul în care a fost capturat la prietena sa din Ploieşti. Viitorul preot păcătos a fost adus azi-noapte la Secţia 14 de Poliţie din Bucureşti, care s-a ocupat de acest caz. Aici a fost anchetat, iar azi-dimineaţă a fost dus în arest la Secţia 15.

Procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 a propus cercetarea acestuia în stare de arest preventiv, iar instanţa a admis cercetarea acestuia în arest pentru 29 de zile.

Voiau să vândă racla din argint
Patru hoţi prahoveni au pătruns, miercuri-dimineaţă, în jurul orei 3.30, în Mănăstirea Radu Vodă din centrul Capitalei şi au luat racla din argint lungă de aproximativ un metru unde sunt moaştele Sfântului Nectarie, considerat vindecătorul bolnavilor de cancer. Potrivit poliţiştilor, tâlharii intenţionau să vândă racla. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite