Societatea Română de Construcţiuni şi Lucrări Publice

Societatea Română de Construcţiuni şi Lucrări Publice a fost cea mai importantă antrepriză în perioada 1881-1901, contribuind decisiv la modernizarea urbană a Regatului României

Înfiinţare

Societatea Română de Construcţiuni şi Lucrări Publice a fost înfiinţată la iniţiativa oamenilor politici Dimitrie Ghika (1816-1897) şi Vasile Boerescu (1830-1883), fiind autorizată să funcţioneze prin Decret Regal în august 1881, la conducerea ei aflându-se prinţul Dimitrie Ghika. Din primul consiliu de administraţie, ales pe o perioadă de 5 ani,  făceau parte G. Gr. Cantacuzino, Vasile Boerescu, Gr. Cozadini, Emil Costinescu, colonelul Ştefăn Fălcoianu, arhitectul Alex. Orăscu, C. F. Robescu, C. Olănescu şi reprezentanţii unor bănci, societăţi de credit şi antreprenori din Berlin, Paris şi Viena. Capitalul iniţial a fost de 20 milioane lei/franci, fiind emise 40000 de acţiuni, printre acţionari fiind şi prinţul Alex. Ştirbey, bancherii Mehedinţeanu, Hillel Manoach, Ghermani, Halfon. De la sfârşitul celui de-al cincilea an, o treime dintre membrii consiliului de administraţie trebuiau reînnoiţi.

Durata ei de existenţă a fost fixată la 40 ani iar scopul principal era acela de a--- realiza lucrări publice şi private, pe cont propriu sau subcontractând lucrările. Astfel se creeau premisele ridicării construcţiilor importante care vor duce la modernizarea urbană a Regatului României.

(Sursa: Statutele Societăţii Române de Construcţiuni şi Lucrări Publice, Tipografia "Românulu" Carol Goebl, 1881)

Informaţii identificate în arhive

Primele informaţii identificate datează din 1883 (Sursa: Anuarul Bucurescilor), când la conducerea lucrărilor se afla inginerul Scarlat Vârnav (1851-1919). Adresa Societăţii apărea în str. Doamnei nr. 8, iar în activitate mai erau implicaţi inginer şef N. Cucu (Nicolae Cucu Starostescu), arhitect şef Adolf Lang, ing. I. Cantacuzino şi arh. Fr. Hartmann. Pentru o perioadă, Societatea va fi implicată în marea majoritate a licitaţiilor publice şi va realiza şi reşedinţe somptuoase pentru elitele bucureştene. În continuare vom reda câteva informaţii care se bazează pe cercetarea documentelor de arhivă, cu precădere a autorizaţiilor de construcţie de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

În 1884 au ridicat clădirea Societăţii de Asigurare Dacia pentru folosinţa Legaţiei Austro-Ungariei din str. Vămei nr. 7-11, după planurile arhitectului vienez I. Hindertz/Hudelz (Sursa: arh. Adrian Crăciunescu).

În 1885 Societatea este antreprenoarea Tipografiei Statului şi a Monitorului Oficial din Bulevardul Elisabeta, după proiectul ing. Nicolae P. Cerkez (1851-1927); de asemenea, cerea alinierea pentru o împrejmuire de fier pe proprietatea primarului Pake Protopopescu din str. Colţei cu str. Enei, probabil realizată tot după planurile ei. (Sursa: S.M.B.A.N., fond P.M.B. Tehnic, dosar 20/1885)

O informaţie inedită, nefiind inclusă nici în monografia Blanc din 2014, se referă la reşedinţa prinţesei Elenei Gr. Soutzo din fosta str. Soarelui nr. 25 (astăzi str. Th. Aman nr. 4). (Sursa: Idem, dosar 29/1886) Societatea ridică construcţia după planurile arh. Louis Pierre Blanc (1860-1903), acesta fiind probabil momentul în care elveţianul îşi cunoaşte prima soţie, cei doi căsătorindu-se în 1888.

În 1886-1887 apar şi alte personalităţi din domeniul arhitecturii şi ingineriei în consiliul de administraţie: Alexandru Orăscu (1817-1894) şi G. Duca (1847-1899). Director general este în continuare Scarlat Vârnav,  pentru ca în 1888 să apară numele lui N. Cucu în această poziţie. Credem că după ce îşi încheie în 1888 mandatul la Eforia Spitalelor Civile, arhitectul Josef Schiffeleers (1850-1919) este angajat de prinţul Dimitrie Ghika la Societatea Română de Construcţiuni şi Lucrări Publice. 

În 1890 Societatea îşi mutase birourile în Palatul Nifon de pe Calea Victoriei colţ cu str. Doamnei nr. 1 şi diferiţi ingineri conduceau secţiile din principalele oraşe ale Regatului. În 1892-1893 apare numele bancherului Nikolaos Chrissoveloni în consiliul de administraţie al Societăţii. În 1893 director este Effingham Grant, iar Schiffeleers fusese promovat ca director adjunct. 

În 1893 S.R.C.L.P. depunea prin Schiffeleers o cerere pentru Societatea "Munca" din str. Cometa nr. 24. (Sursa: Idem, dosar 10/1893); S.R.C.L.P. prin directorul Grant, depunea o cerere pentru Soc. Dacia de Asigurări, din str. Vămei (Sursa: Idem, dosar 86/1893); în 1899 Schiffeleers se ocupă de supraetajarea corpului secundar al Societăţii "Dacia România" din str. Vămei (Boteanu) nr. 3, actualul corp B.C.U. Dacia. (Sursa: Idem, dosar 562/1899)

Începând cu 1896, este posibil ca Schiffeleers să fi ajuns director principal, semnând  proiectele Societăţii Române de Construcţiuni şi Lucrări Publice. Este vorba despre reşedinţele somptuoase ale multora dintre membii consiliului de administraţie sau elitelor bucureştene: Manufactura Tutun Belvedere, Ambasada Frantei (1889), Casa dr. Istrati (1890), Pal. de Justitie Craiova (antrepriza 1890), Soc. Dacia Asig. (1891), Casa Stoenescu (1892), Casa Esarhu (1892-1893), Casa Dimitrie Cesianu (1893), Casa Argeşeanu (1896), Casa Urlăţeanu (1896), Casa Mareş 1898, Casa Mavrodin (1898), Casa Mitilineu (1898), Casa Burghele (1899), Casa Alex. Vericeanu (1899), Casa G. Ştefănescu (1899), Casa Butculescu (1899, adaos 1914), Casa dr. Radulescu (1900).

Societatea va câştiga prin licitaţie lucrările la Palatul Comisiunii Europene a Dunării (Galaţi), Palatul Poştelor şi Telefoanelor (arh. Alexandru Săvulescu), Ministerul Domeniilor (arh. Louis Blanc), Palatul de la Cotroceni (arh. Paul Gottereau), Institutul Anatomic, Antrepozitele comunei (arh. Giulio Magni) şi ale căilor ferate. În lipsa arhivei Societăţii, care a fost una dintre cele mai mari antreprize de construcţii, este dificil de reconstituit tot portofoliul de clădiri şi implicarea fiecărui arhitect sau inginer din serviciul ei. Activitatea lui Schiffeleers în cadrul societăţii s-a încheiat în jurul anului 1903, după care a lucrat pe cont propriu, proiectând locuinţe private.

Informaţii din "Dările de seamă" ale Societăţii

O sursă foarte preţioasă o constituie broşurile publicate anual sub forma unor "Dări de seamă" ale Consiliului de Administraţie; cu toate că nu au fost toate disponibile consultării, prezintă şi ele o sursă extrem de utilă pentru completarea activităţii din anumite perioade. 

1887-1888: Director N. Cucu; au câştigat patru licitaţii  publice din cele şapte organizate; au finalizat şi predat lucrările căii ferate Făurei-Feteşti, clădirii Imprimeriei Statului, Târgului de la Severin; recepţia provizorie la căile ferate Bârlad-Vaslui, Bucureşti-Feteşti urmând ca în 1888 să predea Palatul judeţean de Ilfov şi Târgul de vite din Constanţa; au înregistrat pagube la Palatul Băncii Naţionale; întârzieri şi pagube cu proiectul captării şi aducerii apei alimentare în Bucureşti.

Societatea deţinea cuptoare de var la Sinaia, cariere de piatră la Diclitaşi, Cărămidăria mecanică de la Satul nou (de la care vindeau surplusul de materiale şi închiriau vagonetele). Dacă perioada 1881-1887 a fost una deosebit de prolifică prin câştigarea licitaţiilor şi ridicarea unor construcţii importante, din 1888 încep să reducă capitalul social, pentru a acoperi deficitele anuale.

1889 Consiliul de administraţie era format din: Alex. Orăscu (vice-preşedinte), Emil Costinescu, Şt. Fălcoianu, Apostol Mănescu, Rudolf Manega, Ion Movilă, C. F. Robescu, Gr. Triandafil, Alex. Vericeanu, C. I. Zamfirescu

Lucrări predate: clădirile căii ferate Bârlad-Vaslui (contract 1885), cazarma Flotilei din Galaţi, Palatul Divizionar Militar din Focşani, Cazarma de artilerie din Roman, Depozitul de muniţie din Roman, Palatul divizionar din Roman (contracte din 1884), clădirile căii ferate Bucureşti-Feteşti (contract 1886), târgul de porci din Turnu Severin (contract 1886)

Lucrări noi în 1888-1889: Spitalul Brâncovenesc, Distribuţia de apă în Focşani, Podul pe Jiu, Căile ferate Vaslui-Iaşi şi Dobrina-Huşi, Gimnaziul din Buzău

Au îmbunătăţit instalaţiile din Fabrica de Cărămizi pentru a dubla producţia.

1890 Societatea cumpără Balastiera la Ciurel, cu un teren de 10000 m.p., pentru extracţia de nisip şi pietriş pentru Cărămidărie, aflându-se la o distanţă de doar câteva sute de metri şi fiind legate printr-o cale ferată de serviciu; îmbunătăţesc fabrica cu un cuptor Hoffman pentru a creşte producţia

Lucrări noi: Abatorul Bucureşti, Terasamentele liniilor Vaslui-Iaşi şi Dobrina-Huşi, Grajdurile comunale din Bucureşti, Casa Steiner, Uzina hidraulică din Bucureşti, Docurile din Brăila şi Galaţi, podul pe Argeş la Copăceni, pavarea şi canalizarea portului Galaţi

1898 Consiliul de administraţie format din: generalul Şt. Fălcoianu (preşedinte după moartea prinţului Ghika), N. Chrissoveloni, M. Balş, Al. Ionescu, C. I. Zamfirescu, C.C. Arion, N. Cuţarida, cenzori C. Vrana şi I. C. Mărgăritescu

Membrii consiliului îl desemnează pe arh. Josef Schiffeleers, sub-directorul Societăţii să gestioneze toate afacerile, să primească mandatele de plată, să încaseze banii, să semneze delegaţii pentru alte persoane, să se prezinte la licitaţii şi să semneze ofertele şi lucrările adjudecate. În cazul unor contracte mai mici de 10000 lei putea semna singur, pentru cele care depăşeau această valoare, era nevoie şi de un cosemnatar din administraţie.

1900 Preşedinte Ştefan Fălcoianu, membrii în consiliul de administraţie: C.C. Arion, M. Balş, N. Chrissoveloni, Gr. Al. Ionescu, N. Ioanid, G. Duca, G. Meitani, Iuliu Seculici, Al. Vericeanu, C. I. Zamfirescu, subdirector Josef Schiffeleers

În "Darea de seamă" se vorbeşte de criza economică şi de pierderile societăţii, de neîncasarea sumelor datorate pe lucrări, de contractarea de împrumuturi cu ipotecă asupra Fabricii de Cărămidă de la Satu-Nou/Cotroceni.

În această perioadă aveau numai lucrări de finalizat (au predat: Dorohoi-Iaşi, linia Piteşti-Curtea de Argeş, Comăneşti-Palanca), fără să mai contracteze altele noi; cele din 1899 fuseseră doar lucrări particulare. Aveau în curs de finalizare în 1900: Atelierele centrale C.F.R., Institutul de anatomie, Palatul Poştelor şi Telegrafului, Casele E. Sion, Casa dr. C. Rădulescu.

1901 Ca un rezumat al activităţii de peste 20 de ani, Societatea afirmă că au executat lucrări de peste 150 milioane lei, dar că au ieşit cu o pagubă de 3,392 milioane lei. Cărămidăria nu mai funcţiona, maşinile, uneltele, instalaţiile se depreciaseră. La bilanţul din vara lui 1901 se iau în calcul două posibilităţi: sporirea capitalului sau dizolvarea anticipată prin demararea procedurii de lichidare în maxim 2 ani, aceasta din urmă fiind aleasă cu majoritate de voturi.

1902 Societatea işi mută personalul rămas la etajul localului propriu din str. Poliţiei nr. 11bis. Au recuperat unele datorii, au achitat la rândul lor furnizorii şi ratele la împrumuturi. Au finalizat linia Comăneşti-Palanca, Palatul Poştelor şi Telegrafului, Institutul de Anatomie "mulţumită colaborării inteligente şi pline de devotament a d-lui Architect Schiffeleers". După ce au avut 40 procese, au mai rămas cu 11 în derulare, colaborând cu succes cu juristul Vasile Lascăr. Din păcate, nu au reuşit să vândă uneltele, maşinile de la Cărămidărie; au reparat clădirile şi unele instalaţii de la Cărămidărie pentru a le pregăti pentru potenţialii cumpărători

1904 Procedura de lichidare este încă în curs, la ea participând: lichidatori ing. Silberberg, P. Grigoroff şi C.I. Zamfirescu, scrutători I. Mănescu şi P. Ivanoff, secretar şi cenzor Toma Dobrescu, cenzori supleanţi A. Solacolu, J. Schiffeleers şi D. Sanielevici

1907 În aprilie C. I. Zamfirescu solicita un spaţiu de 50 m.c. pentru predarea arhivei; în octombrie arhiva Societăţii s-a depus la Tribunal în 36 lăzi, conţinând 1879 fascicole şi pachete de documente, de a căror soartă nu mai ştim astăzi nimic. Astfel s-a pierdut un capitol important din istoria arhitecturii şi construcţiilor româneşti din perioada regalităţii. Sperăm ca unele goluri să mai poată fi totuşi completate cu ajutorul altor "Dări de seamă" din anii 1882-1887 şi 1891-1899.

Cu cinci ani în urmă publicam primele informaţii despre arhitectul olandez Josef Schiffeleers; în 2020 este în pregătire monografia activităţii sale, sub titlul: Destinul unui arhitect olandez în România, la Editura Istoria Artei.