Spirală MISA în cartierul Ferentari. Peste 5.000 de yoghini se roagă pentru depăşirea "stării grave în care se află umanitatea şi Pământul"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adepţii Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA) s-au întâlnit astăzi în trei mari oraşe din România pentru o rugăciune cu ajutorul căreia vor să atragă energii pozitive. La cele trei întâlniri participă aproximativ 5.000 de adepţi MISA.

Cei peste 5.000 de yoghini şi-au dat întâlnire sâmbătă dimineaţa în Bucureşti, Iaşi şi Cluj, iar la ora 12.00 aceştia au format câte o spirală yang în fiecare oraş în cadrul căreia se roagă salvarea planetei în faţa catastrofelor naturale sau pentru remedierea crizei financiare globale.

Întâlnirea din Capitală are loc în Cartierul Ferentari, pe un teren care este în propietatea MISA, astfel că jurnaliştii sau curioşii nu au voie să se apropie prea mult de locul întâlnirii.

Potrivit unei reprezentante MISA "sunt anunţate foarte multe manifestări meteorologice aşa că o rugăciune colectivă este binevenită".
Aproximativ 1.500 de persoane iau parte la această întâlnire în Bucureşti.

Yoghinii din Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut (MISA) s-au adunat la ora 10.00 pe câmpul de lângă strada N. D. Cocea, dincolo de Prelungirea Ferentari.

La "spirală" au venit şi mulţi oameni din afara Capitalei, în zonă fiind parcate zeci de maşini cu numere de Giurgiu, Dâmboviţa, Iaşi, Suceava, Alba, Maramureş sau înmatriculate în Bulgaria.

Participanţilor li s-a recomandat ca în ziua evenimentului, până la terminarea acestuia, să nu mănânce nimic şi să bea doar apă.

Ştire în curs de actualizare

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite