Mari personalităţi sportive: Dan Grecu, primul aur pentru gimnastica românească şi Laura Badea, singura scrimeră cu medalie de aur la Olimpiadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Capitala se poate mândri că a oferit României sportivi de talie mondială, care au bifat premiere şi au ridicat tricolorul ţării la loc de cinste. Dan Grecu a obţinut prima medalie de aur din istoria gimnasticii româneşti, iar Laura Badea este singura scrimeră din România care a cucerit o medalie de aur la Jocurile Olimpice.

Cei doi nu sunt însă singurii sportivi care ne fac să fim mândri că suntem români din Capitală. Comentatorul sportiv Cristian Ţopescu a vorbit pentru adevarul.ro despre personalităţile sportive ale României şi despre performanţele lor.

Printre aceştia se numără şi Leon Rotman, primul dublu campion olimpic român la canoe, 1.000 de metri şi 10.000 de metri



image

Când a câştigat titlul la jocurile olimpice de la Melbourne, în anul 1956, Leon Rotman avea vârsta de 22 de ani şi 1,70 înălţime. A învăţat să înoate de mic copil în apele Dâmboviţei.

Primul contact cu lumea caiacelor a avut loc pe lacul Floreasca, unde a vazut pentru prima oară caiace şi canoe. S-a înscris la secţia de caiac-canoe a „ Tânărului Dinamovist, moment ce avea să nu-l mai uite vreodată, pentru că viaţa micului strungar de atunci avea să se schimbe complet.

În fiecare zi, după ce ieşea de la serviciul de strungar pe care îl avea, făcea o vizită apelor din Bucureşti. Încet, dar sigur, drumul lui Rotman se schimba. A început să participe la diverse concursuri, iar în scurt timp, a reuşit să concureze şi la probele de canoe 10 plus 1.

La campionatul naţional din 1954, Rotman a ieşit învingător după ce a primit o râvnita canoe Felix, era una din primele canoe românesti profesioniste. De atunci, victoriile au început să curgă pentru campionul apelor, reuşind să-l învingă pe Hernek, vicecampion mondial la Maçon cu un an înnainte, în anul 1995.

La festivalul mondial al tineretului din Polonia, la Poznan, norocul nu i-a surâs deloc, dar în ciuda tuturor piedicilor, a reuşit să impresioneze publicul. După ce la primul start s-a considerat că a furat şi cursa s-a întors, la cel de-al doilea a fost răsturnat, arbitrul lăsând cursa să continue, însă a reuşit săs e claseze pe locul IV, ce a însemnat o performanţă, date fiind condiţiile în care a avut loc cursa. Apoi au urmat Jocurile Olimpice, unde Leon Rotman, a dus steagul României pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Dan Grecu, campion mondial la gimnastică, în proba de inele

Dan Grecu este campionul mondial al României, în proba de inele, la Varna, în anul 1971. Născut într-o familie cu cinci copii, Dan Grecu şi fratele său, Valentin Grecu, au făcut gimnastică de performanţă.
A fost promovat la Lotul Naţional de gimnastică, în anul 1970, când a participat la Campionatele Mondiale de la Ljubljana, unde s-a clasat pe locul 8 cu echipa.

La Campionatele Europene de la Grenoble, la proba de inele, a reuşit să câstige prima medalie românească din gimnastică, ocupând poziţia a doua. În 1974, la Campionatele Mondiale de la Varna, a obţinut şi prima medalie de aur din istoria gimnasticii româneşti, la aparatul de suflet al campionului- inelele.

Un an mai târziu, Dan Grecu a bifat şi medalia de aur de la Europenele de la Berna. Din palmaresul campionului lipseşte, însă, medalia de aur de la Olimpiadă.

În prezent, primul gimnast român care a câştigat o medalie este antrenorul coordonator al Loturilor Masculine de Gimnastică a României. Ca antrenor, cel mai mare succes l-a înregistrat la Ljubljana, la Campionatele Europene din 2004, unde a intrat în Cartea Recordurilor cu 5 titluri Europene, din 8 posibile, unde a obţinut aur cu echipa, aur Marian Drăgulescu la individual compus, aur sărituri cu Marian Drăgulescu, aur la sol cu Marian Drăgulescu şi aur la cal cu Ioan Suciu.

Laura Badea, singura campioană olimpică la scrimă

A cochetat mai întâi cu atletismul şi handbalul, însă a constatat rapid că drumul ei nu se îndrepta pe niciunul dintre cele două făgaşe. Talentată la cârmuirea spadei, dar şi sutele de ore petrecute în sala de antrenamente, au răsplătit-o pe Laura Badea, cu titlul cel mai râvnit de sportivi.

A absolvit Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport şi a activat ca sportivă la clubul său de suflet, Steaua Bucureşt.

Laura Badea este singura scrimeră din ţara noastră care a cucerit o medalie de aur la o ediţie a Jocurile Olimpice, la Atlanta, în anul 1996. Proba de floretă a condus-o pe bucureşteanca Laura Bade ape cea mai înală treaptă a podiumului, la cel mai râvnit concurs.

De asemenea, a obţinut titlul de campioană mondială la Haga, în 1995, precum şi numeroase medalii la diferite ediţii ale Campionatelor Europene (1996, 1997, 2000, 2004).

În prezent, scrimera este locotenent-colonel în cadrul clubului Steaua şi lucrează la Comitetul Olimpic Român.

Corneliu Ion, campion olimpic la tir, în proba de pistol precizie

Corneliu Ion este unul dintre cele mai importante nume ale tirului românesc, fiind campion olimpic la tir, în proba de precizie la Jocurile Olimpice, de la Moscova, din anul 1980.

Pregătit pentru o carieră în economie, Corneliu Ion a început să practice tirul în perioada liceului, dintr-o întâmplare. Un profesor de sport l-a remarcat pe tânărul de 16 ani şi l-a dus pentru prima dată într-un poligon de trageri.

Succesele nu s-au lăsat aşteptate, la Campionatele Mondiale din 1974 obţinând medalia de argint. Regretul său cel mai mare a fost la Jocurile Olimpice din în 1976, la Montreal, când ghinionul a făcut să i se strice pistolul chiar în ziua concursului, ceea ce a condus la ratarea podiumului.

Momentul mult aşteptat avea însă să vină la Moscova, în anul 1980, unde a devenit campion olimpic la pistol viteză 25 de metri, la capătul unui duel epuizant cu est-germanul Jurgen Wiefel, cei doi sportivi având nevoie de trei manşe de baraj pentru a fi departajaţi.

image
image
image

Pe lângă medaliile obţinute la Jocurile Oplimpice, Corneliu Ion a cucerit şi prima treaptă a podiumului la Campionatele Europene, la Bucureşti 1977 şi Montreal 1985.

Ilie Năstase, primul lider mondial în clasamentul Federaţiei Internaţionale

Unul dintre cei mai importanţi jucători de tenis ai anilor 1970, Ilie Năstase a fost numărul unu mondial de două ori, în 1972 şi 1973.

În palmaresul tenismenului, se numără 57 de titluri la simplu pe care Ilie Năstase le-a câştigat, două titluri la dublu, turneele de la Wimbledon în 1973, Roland Garros în 1970 şi US Open în 1975. Alături de Ion Ţiriac a fost finalist al Cupei Davis de trei ori, în 1969, 1971 şi 1972.

Poreclit Nasty(răutăciosul), Ilie Năstase era cunoscut pentru tehnicile sale aggressive, care au adus mândrie României de nenumărate ori. După retragerea din viaţa sportivă, Ilie Năstase s-a dedicate scrisului, apoi a intrat în politică, candidând în anul 1996 la postul de primar al Capitalei.

"TENNIS Magazine" l-a clasat pe locul 28 în lista celor "40 cei mai mari jucători de tenis din ultimii 40 de ani" şi a fost desemnat de patru ori „Cel mai bun sportiv român al anului” (în 1969, 1972, 1973 şi 1974).

Ilie Năstase a fost preşedintele Federaţiei Române de Tenis timp de 10 ani, în anul 2008 anunţăndu-şi demisia.

Mircea Lucescu, cel mai bun antrenor român de fotbal din lume

Actualmente antrenorul echipei Sahtior Donetk, Mircea Lucescu este socotit cel mai bun antrenor român de fotbal din lume, datorită rezultatelor sale din România şi din alte ţări, potrivit unor forumuri internaţionale de renume.

În ceea ce priveşte activitatea sa ca jucător, Mircea Lucescu a jucat în principal la echipa Dinamo, timp în care a reuşit să câştige şase titluri şi, de unde debutează în Liga I.

Ca antrenor, Mircea Lucescu a condus echipa naţională a României, echipele Corvinul Hunedoara, Dinamo Bucureşti, Brescia, Reggiana, FC Rapid, Internazionale Milano, Galatasaray, Beşiktaş şi Şahtior Doneţk.

image
image

Antrenor al echipei Şahtior Doneţk din 2004, Mircea Lucescu deţine printre trofeele sale şi Cupa UEFA, câştigată în anul 2009. Împreună cu Galatasaray, Lucescu a câştigat Supercupa Europei.

După ce a renunţat la activitatea competiţională, Corneliu Ion a preluat conducere secţiei de tir a Clubului Sportiv al Armatei Steaua, funcţie pe care a deţinut-o mai mulţi ani. În prezent, pistolarul este preşedintele de onoare al Federaţiei Române de Tir.

Pe aceeaşi temă:

CAPACITATE 2013 Primele rezultate la sesiunea specială din iunie. Ce subiecte au primit cei 11 olimpici şi sportivi

Medalii la judo pentru sportivii din Bacău

Sportivii cu dizabilităţi din toată ţara s-au întrecut la Jocurile Naţionale Special Olympics de la Cluj

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite