Start-up-ul românesc Digital Nation a fost selectat pentru grantul Google.org Impact Challenge: Europa Centrală şi de Est 2021

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa foto: Digital Nation
Sursa foto: Digital Nation

DIGITAL NATION din România se numără printre cele 13 organizaţii care vor beneficia de grantul Google.org Impact Challenge 2021 pentru Europa Centrală şi de Est. În total, 2 milioane de euro vor fi distribuite între 13 organizaţii din 11 ţări, pentru proiecte de impact care promovează creştere economică incluzivă şi creează şanse egale de reuşită în lumea digitală.

DIGITAL NATION se alătură organizaţiilor de top din Europa Centrală şi de Est (CEE) care vor beneficia de finanţare şi sprijin direct de la Google.org, în urma apelului de proiecte Google.org Impact Challenge 2021 CEE.

Organizaţia românească a fost selectată pentru dezvoltarea unui program ce adresează problema dublă a decalajului digital sever din sectorul IMM, precum şi cea a accesului limitat al tinerilor din oraşele mici şi mijlocii la oportunităţi de formare şi angajare în IT.

Soluţia propusă de Digital Nation s-a numărat printre cele 13 soluţii inovative de stimulare a redresării economice în Europa Centrală şi de Est alese din peste 800 de alte proiecte.

Suntem recunoscători pentru oportunitatea de a spori impactul pe care îl au IMM-urile şi tinerii profesionişti în Europa Centrală şi de Est. Platforma de ‘cuplare’ între cele două publicuri, la care lucrăm deja, îşi propune ca în următorii 5 ani să sprijine peste 15.000 de companii mici din regiune să se alăture pieţei unice digitale europene, cu ajutorul a peste 50.000 de tineri cu calificare IT, care astfel vor obţine prima lor experienţă profesională. Suntem încântaţi că avem şansa să colaborăm şi cu alte ţări din regiune pentru a stimula creşterea durabilă în sectorul digital din CEE. - spune Paul Apostol, fondatorul Digital Nation.

Google.org 2021 Impact Challenge 

Provocarea Google.org 2021 Impact Challenge din acest an a fost deschisă pentru organizaţiile de tehnologie de toate tipurile din Europa Centrală şi de Est, pentru a veni cu soluţii digitale incluzive care vor ajuta indivizii şi comunităţile să dobândească noi competenţe pentru viitor.

Cele mai îndrăzneţe şi mai inovative idei au fost selectate de un grup regional de experţi şi au fost anunţate oficial la Summitul anual Three Seas, unul dintre cele mai importante evenimente din Europa Centrală şi de Est, conceput pentru a promova cooperarea, creşterea economică şi pentru a spori coeziunea şi unitatea în Europa.

DIGITAL NATION se numără printre cele 13 organizaţii din 11 ţări din Europa Centrală şi de Est care vor beneficia de finanţare în valoare totală de 2 milioane de euro, alături de organizaţii de top din Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia şi Slovenia, selectate din peste 800 de companii candidate.

Digital Nation2

Grantul obţinut în cadrul Google.org 2021 Impact Challenge CEE este a doua finanţare substanţială pe care DIGITAL NATION o primeşte de la Google.org în ultimii 3 ani, după un grant anterior de 500.000 EURO obţinut în 2018 pentru programul Generaţia Tech, conceput pentru a spori abilităţile digitale ale tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani din 3 regiuni cheie din România: Alba, Neamţ şi Bihor.

Dincolo de sprijinul financiar, recunoaşterea obţinută de o companie românească din partea Google.org într-o competiţie cu alte 800 de organizaţii din 11 ţări reprezintă validare la ce mai înalt nivel pentru calitatea programelor dezvoltate de DIGITAL NATION şi marchează poziţia importantă a României pe hartă Europei Centrale şi de Est în stimularea pieţei digitale europene.

---

DIGITAL NATION este o organizaţie privată românească ce dezvoltă programe accelerate de formare a abilităţilor digitale pentru forţa de muncă modernă.

Digital Nation foloseşte educaţia digitală şi învăţarea bazată pe comunitate, alături de DigComp, cadrul de competenţe digitale al UE, pentru a pregăti noua generaţie de specialişti calificaţi digital.Programele sale, care se concentrează în principal pe educaţie şi antreprenoriat, au sprijinit dezvoltarea digitală a peste 50.000 de persoane şi IMM-uri până în prezent.

Aflaţi mai multe la adresa digitalnation.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite