Statutul de agora al Pieţei Universităţii, din nou în atenţia CGMB

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acordarea statutului de agora Pieţei Universităţii a fost azi din nou în atenţia Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). De data aceasta, proiectul a fost prezentat de consilierul municipal Ana Claudia Ţapardel de la PSD, care l-a propus într-o nouă formă pentru ordinea de zi suplimentară a şedinţei a CGMB.

Modificările au ţinut cont de obiecţiile aduse de consilierii generali de la PDL la şedinţa de la sfârşitul lunii ianuarie, când nu au fost de acord cu acordarea statutului de agora pentru Piaţa Universităţii.

Astfel, proiectul în noua formă prevede că „primarul general al Capitalei va elabora un regulament de Organizare şi Funcţionare privind organizarea de evenimente şi orice alte iniţiative, care va fi supus dezbaterii şi aprobării Consiliului General al Municipiului Bucureşti în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri”.

Totodată, proiectul prevede că Direcţia de urbanism din Primăria Capitalei va organiza un concurs de proiecte urbanistice privind reamenajarea zonei.

Potrivit proiectului, spaţiul din faţa Teatrului Naţional, precum şi Pieţa 21 Decembrie 1989, situată în faţa Universităţii de Arhitectură şi Urbanism, ar urma să primească statutul de spaţiu de dezbatere publică, în vederea „susţinerii iniţiativelor şi dezbaterilor democratice, prin amenajarea în consecinţă a spaţiului public, permiţând exprimarea liberă şi neîngrădită a ideilor şi credinţelor civice şi dezvoltarea liberă a spiritului critic”.

Consilierii generali ai PDL au invocat din nou prevederile Legii 61/1991 care nu permite organizarea de manifestaţii publice în apropierea staţiilor de metrou şi a spitalelor, iar proiectul nu a fost introdus pe ordinea de zi a şedinţei CGMB.

Consilierul municipal Ana Claudia Ţapardel a anunţat că de mâine proiectul de hotărâre va fi în dezbatere publică, pe site-ul municipalităţii.

    


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite