Tentativă de sinucidere la Piaţa Unirii: un bărbat de 30 de ani a fost scos de sub garnitură. Circulaţia metrourilor a fost îngreunată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tentativă de sinucidere la Piaţa Unirii. FOTO: Arhiva „Adevărul“
Tentativă de sinucidere la Piaţa Unirii. FOTO: Arhiva „Adevărul“

Circulaţia metroului se desfăşoară îngreunat, vineri seară, pe magistralele 1 (Republica-Dristor 2) şi 3 (Anghel Saligny - Preciziei), călătorii fiind anunţaţi prin difuzoare că situaţia este urmare a unei tentative de sinucidere. Potrivit pompierilor, o persoană a fost prinsă sub o garnitură de metrou la staţia Unirii.

UPDATE 20.20 După intervenţia mai multor echipaje de pompieri şi SMURD, un bărbat de 30 de ani a fost scoas de sub garnitura de metrou. Victima a fost prinsă între spaţiul dintre perete şi vagon. Echipele de intervenţie au reuşit să îl scoată pe tânăr de pe şine. El a suferit un traumatism cranio-cerebral şi i se acordă primul ajutor într-un vagon de metrou.


„Metrorex anunţă că astăzi în jurul orei 19.30 la staţia de metrou Piaţa Unirii 1, linia 2, a avut loc o tentativă de suicid. Trenul a fost frânat. Echipele de intervenţie ale Metrorex au intervenit pentru scoatere victimei de sub tren in paralel fiind alertat 112 conform procedurilor interne. Circulaţia a fost reorganizată în sistem pendulă până la rezolvarea situaţiei prin venirea autorităţilor din domeniu şi este îngreunată  pe magistrala 1 şi 3. Circulaţia va fi reluată imediat ce victima va fi scoasă de pe linie“, a transmis compania Metrorex.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite