TRAGEDIE ÎN COLENTINA: Doi morţi şi trei răniţi, din cauza unei sobe cu gaze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Două persoane au murit şi alte trei au fost rănite în urma unei acumulări de gaze care a avut loc, aseară, în cartierul Colentina din Bucureşti. Cele cinci victime erau membrii aceleiaşi familii.

UPDATE 11.24: După constatarea decesului celor doi soţi, medicii i-au transportat pe ceilalţi trei membrii ai familiei la spital, unde au fost diagnosticaţi cu intoxicaţie acută cu dioxid de carbon. Cei trei au vârste cuprinse între 28 şi 35 de ani. "După constatarea decesului, s-au prezentat la faţa locului poliţiştii de la Secţia 7, care au sesizat Grupa Operativă a Serviciului Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei. Specialiştii criminalişti urmează să stabilească cauzele exacte în urma cărora cei doi soţi au decedat", a informat Alexandru Niculae, purtător de cuvânt în cadrul Poliţiei Capitalei.

UPDATE 11.15: Bărbatul şi femeia care au murit azi dimineaţă în cartierul Colentina erau în vârstă de 58 de ani, respectiv 55 de ani. Cei cinci membrii ai familiei au adormit în jurul orei 1.00 cu soba de teracotă lăsată în funcţiune. Din cauza gazului metan, cu ajutorul căruia funcţiona soba, s-a produs o acumulare de monoxid de carbon, care a fost vital pentru cei doi soţi. "În jurul orei 3.30, o femeie a apelat serviciul de urgenţe 112 acuzând stări de vomă. O ambulanţă s-a prezentat la faţa locului, iar medicii au constatat că doi dintre cei cinci membrii ai familiei erau decedaţi", a explicat Alexandru Niculae, purtător de cuvânt în cadrul Poliţiei Capitalei.  

Cei cinci membrii dormeau în momentul în care soba lor cu gaze s-a defectat. În casă se aflau proprietarii imobilului, soţ şi soţie, fica lor împreună cu soţul ei şi un nepot.

Cei doi soţi nu au reuşit să scape şi au murit în urma intoxicării cu gaze. Fica lor împreună cu soţul şi cu nepotul au scăpat cu viaţă, reuşind să iasă la timp din casă.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite