La ce interval va circula trenul dintre Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Calea ferată Gara de Nord - Aeroport Henri Coandă Otopeni FOTO CFR Infrastructură
Calea ferată Gara de Nord - Aeroport Henri Coandă Otopeni FOTO CFR Infrastructură

Un singur tren va duce călătorii din Gara de Nord la aeroportul Otopeni, iar intervalul de succedare va fi de 50 de minute, a declarat, miercuri, Dan Costescu, directorul general al CFR Călători, într-o întâlnire cu presa, scrie Agerpres.

El a fost întrebat de jurnalişti la ce interval va circula trenul, în contextul în care, marţi, ministrul de resort, Lucian Bode, a anunţat că linia va fi inaugurată în decembrie.

„Este posibil în acest moment, când încărcarea este mică - la începutul exploatării unei linii tot timpul încărcarea este mai mică - ar fi posibil să avem 50 de minute, pentru că mai sunt şi alte trenuri în grafic. De exemplu, dacă nu ar fi trenurile de Galaţi, ne-am duce undeva la 30 şi ceva de minute. Lucrurile se pot îmbunătăţi”, a spus Costescu.

În acest moment se fac pregătirile tehnice pentru punerea în funcţiune, a adăugat el. „Materialul rulant este pregătit. Pentru intervalul care ni se oferă în acest moment de către (CFR - n.r.) Infrastructură, este suficient un singur automotor, pentru că distanţa este foarte mică”, a precizat reprezentantul operatorului feroviar.

Potrivit acestuia, trenul respectiv, chiar dacă are 15 ani, este cel mai nou din România şi are o capacitate de 70 sau de 110 locuri, în funcţie de configuraţie.

CFR Călători are în prezent un parc activ de 1.002 vagoane, din care 260 au fost reparate şi 28 au fost modernizate în acest an.

Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, a afirmat marţi că linia de cale ferată Gara de Nord - Aeroportul Otopeni va fi dată în folosinţă în decembrie.

„Eu am fost astăzi într-o probă-test, într-o verificare pentru tot ceea ce credem noi că se va întâmpla undeva la sfârşitul lunii octombrie, când vom finaliza cei 8 kilometri de linie dublă. De la Gara de Nord până la Otopeni sunt 19,5 kilometri. Pe 8 kilometri între Mogoşoaia şi Baloteşti se modernizează linia, vom avea linie dublă. Se construieşte acel tronson de 3 kilometri, pasarela peste DN1, nou, de la zero”, a declarat ministrul Transporturilor. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite