Trenurile urbane, soluţie pentru corporatiştii din nordul Capitalei: 40 de minute de la birou până acasă vs. 2 ore 20 minute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trenul urban va avea, printre altele, opriri în zona Petricani şi Pipera  FOTO Mediafax
Trenul urban va avea, printre altele, opriri în zona Petricani şi Pipera  FOTO Mediafax

Ministerul Transporturilor vrea să vină, printre altele, în sprijinul corporatiştilor din Pipera şi intenţionează să introducă o linie de tren urbană care va face legătura între Gara de Nord şi Gara Obor şi care va tranzita zone ca Băneasa, Pipera şi Fundeni.

Proiectul presupune construirea a încă zece staţii (puncte de oprire) pe traseu, în afară de cele deja existente, şi introducerea de trenuri de călători la intervale regulate, care să funcţioneze în regim de transport public urban. Astfel, ar urma să fie amenajate următoarele puncte de oprire: Carpaţi, Pod Constanţa, Pod Pajura, Pod Băneasa, Pasaj Pipera, TN Petricani (în dreptul barierei), TN Andronache, Pasaj Colentina, New City Residence şi Fundeni. Ele se vor adăuga gărilor şi punctelor de oprire existente: Bucureşti Nord, Bucureşti Băneasa, Pantelimon, Pantelimon Sud (în dreptul complexului comercial Dragonul Roşu) şi Bucureşti Obor, arată clubferoviar.ro.

Cele două noi puncte de oprire Pasaj Pipera şi Petricani ar trebui să preia fluxul sporit de corporatişti din zona de nord a Capitalei, în condiţiile în care staţiile de metrou Pipera şi Aurel Vlaicu de pe Magistrala 2 sunt suprasaturate. Aici ar urma să fie construite câte două peroane, pe fiecare parte a Magistralei 800 Bucureşti – Constanţa, care permite circulaţia trenurilor cu viteze de până la 160 km/oră.

Ulterior, ar urma să fie amplasate şi pasarele supraterane sau construite pasaje subterane, pentru traversarea căii ferate în condiţii de siguranţă deplină pentru călători. ”Într-o primă fază, putem crea punctele de oprire de la Pipera, Petricani şi Andronache fără pasaje”, a precizat Robert Dobre, de la Direcţia Generală de Management şi Strategie din cadrul Ministerul Transporturilor.

Trenurile urbane sunt tot mai folosite în mai multe metropole europene, iar eficienţa acestora este demonstrată într-o postare pe Facebook de o bucureşteancă. Ea povesteşte cum se pot face numai 9 minute între Gara de Nord şi Fântâna Mioriţa, la ora 18.30, când în Bucureşti traficul este la cote maxime. 

„40 de minute de la birou până acasă (cu trenul şi metroul) versus două ore 20 minute (cu 330) sau o oră 40 (cu 335 şi metroul). Păcat că nu mulţi ştiu că din zona Fântana Mioriţa - Gara Băneasa există trenuri în şi dinspre direcţia Gara de Nord. 9 minute. 3,40 ron călătoria, iar cu abonament va fi jumătate din acest preţ. În vagoane era cald şi foarte curat. Azi am fost singurul călător... Ar trebui promovat de către Primarie ca mijloc de transport alternativ. În schimb, se taie copacii pentru mai multe locuri de parcare”, explică Magda Dobrin în postarea ei. 

Bucureşteanca s-a folosit de trenul R 8090 care circulă pe traseul Gara de Nord-Fundulea şi care are staţii în Brăneşti, Brăneşti Sat, Pasărea, Pantelimon, Bucureşti Băneasa. 

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite