Un dram de libertate în Piaţa Revoluţiei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ora 2.12. Am ajuns acasă după cea de-a treia zi de proteste împotriva exploatării miniere de la Roşia Montană. Deschid Facebook-ul şi îmi curg în news feed trei evenimente din seara asta de toamnă:

"We will, we will rock you" adaptată la versiunea românească: "Noi nu vrem cianură" care se auzea la ora 1.30 în Piaţa Revoluţiei. La Festivalul Enescu s-a încheiat tot o a treia zi cu pianista Yuja Wang - se pare că a fost excepţională -, iar cea de a treia postare este un link chiar de pe adevarul.ro: despre câinele ucigaş care a ucis un copil. Poate într-o zi vom găsi forţa să protestăm şi faţă de indiferenţa autorităţilor, una pe care o resimţim zilnic, mulţi dintre noi, pe străzile pe care le bătătorim. 

V-am scris despre cele trei ştiri întrucât ele redau poate cel mai bine realitatea zilei de 3 septembrie 2013, la nivel naţional. 

Protestele au început la fel ca ieri, timid, cu 200-300 de oameni adunaţi la Fântâna de la Universitate, spaţiu deja celebru pentru demonstraţii de orice tip. Deja îi cunoaşteţi pe stăpânii megafoanelor, scandările împotriva exploatării - "Uniţi Salvăm Roşia Montana!" -, împotriva USL şi PDL, împotriva presei, ritmul sticlelor de plastic susţinut de fluiere şi tobe. Am crezut că au obosit, că rafalele de vânt şi primele picături de ploaie o să-i dezarmeze pe manifestanţi şi că se vor îndrepta spre case după doar două ceasuri petrecute la Facultatea de Arhitectură. Dar pulsul s-a menţinut, oamenii parcă au ieşit de la muncă, au trecut pe acasă să-şi schimbe pantofii, să-şi ia aparatele foto-video, pancartele şi sticlele de cu o seară înainte şi să se întâlnească în Piaţa Universităţii. Dincolo de protestul în sine, paşnic, rebel, cinstit sau cumpărat, cred că mulţi români, la finalul acestei săptămâni, dacă va continua aşa, vor deveni buni prieteni. 

image

Dar cu ce ne-a surprins a treia zi de proteste?

Cu oaspeţii, un cuplu de vârsta a treia, care tocmai se întorcea de la festivalul "George Enescu" şi s-a oprit în Piaţă pentru a le transmite protestatarilor câteva mesaje de încurajare. Printre puţinele momente când liderul Claudiu Crăciun îşi dă megafonul. 

Cu părinţii care şi-au adus ţâncii de nici un an la protest. Copiii erau vizibil amuzaţi de gălăgie şi de muzica PET-urilor. Primele proteste din viaţa lor. Oare cum va arăta Roşia Montană când ei vor avea 10 ani?

image

Cu atelierele în stilul Occupy Wall-Street, de lângă cazino-ul de la Universitate, unde oamenii, adunaţi în cerc, discutau aprins despre cum să organizeze mai bine protestul, ce sloganuri să se folosească sau cum să se ferească de jandarmi. "Ce e aia o revoluţie autorizată?" a întrebat unul dintre ei, ca minute mai târziu, să fim martori la primele negocieri din seara a treia pentru a ocupa Bulevardul Regina Elisabeta. Câteva microfoane de la unele televiziuni s-au îmbulzit în gurile negociatorilor şi ale liderilor de proteste. Un pensionar îşi cerea vehement dreptul de a intra la metrou sau pe bulevard, dreptul lui la o viaţă decentă, ca fost revoluţionar. În jurul meu, câţiva dintre manifestanţi vorbesc între ei: "Lasă că le distragem atenţia, lumea a plecat pe partea cealaltă". Deşi jandarmii, la fel de permisivi şi relaxanţi ca în zilele precedente, tocmai aprobaseră ca protestatarii să intre pe bulevard doi câte doi, oamenii se risipiseră deja. Plecaseră spre punctul cheie al serii: Piaţa Revoluţiei. Şi cea mai mare surpriză. 

În jurul orei 23.00, aproximativ o mie de manifestanţi ies în coloană la vechea clădirea a Institutului Ion Mincu, intră în Pasajul Victoriei şi mărşăluiesc spre Palatul Regal, strigând "libertate!". Circulaţia a fost blocată, lumea a invadat deja Calea Victoriei. Dar nu se simte frica, ci doar entuziasmul celor care fac o "infracţiune", cum avea să strige unul dintre jandarmi. E entuziasmul unei generaţii care vrea „revoluţie”, dar nu îi cunoaşte motivele exacte. Părea că, mai presus de protest, oamenii se simţeau eliberaţi, fiecare de ce duce în cârcă, în realitatea lor de zi cu zi. Apoi, erau protestatarii vehemenţi, dar pacifişti, cei care au rupt cordonul de jandarmi şi au deschis calea către ocuparea Pieţei Revoluţiei. Deşi unii şi-ar fi dorit probabil "nişte adrenalină", manifestanţii strigau către jandarmi: "fără violenţă!". 

image

De gardul Muzeului Naţional de Artă stăteau acum agăţaţi oameni, bannere cu lozinci, steagurile României şi lanţuri de legat biciclete. Cei mai mulţi dintre protestatari s-au făcut comozi pe carosabil, continuând să bată cu sticlele de plastic în asfalt. Ora 23.30: ne aflăm în Piaţa Revoluţiei. După câteva minute bune de relaxare, o dubă de jandarmi se apropie, iar huiduielile şi fluierăturile nu întârzie să răsune în centrul Capitalei. O voce se aude la megafonul jandarmeriei: "Vă rugăm părăsiţi carosabilul, acţiunea dumneavoastră constituie o infracţiune! Aţi blocat o cale de comunicare”. Nimc neobişnuit pentru proteste, însă poate că protestele în sine sunt neobişnuite pentru noi, românii.

Tinerii români nu sunt proşti, sunt doar plictisiţi 

Un bărbat s-a întins pe jos în faţa jandarmilor timp de câteva secunde, mimând gesturile celebre de la Revoluţie. Nu era cazul, o ştiam cu toţii, şi jandarmii, şi manifestanţii. Duba se retrage, iar bărbatul se ridică rapid. Începe o nouă serie de negocieri, camere TV, microfoane, revendicări, printre întrebările adresate jandarmilor şi clasica: "Ce face Guvernul pentru noi?" Până la ora 23.50 jandarmii o dau la pace cu protestatarii. Fiecare revine la grupul lui, protestul a devenit o formă de socializare acum, aici, între tineri, profesori, hipsteri, oameni cool, oameni sinceri, vedete, jurnalişti independenţi, jandarmi, copii şi părinţi. S-au trezit, s-au scuturat puţin de amorţeala în care au fost înfipţi ani de zile, şi-au scos căştile din urechi şi au deschis ochii: l-au văzut pe vecinul de lângă şi au dat mâna. Tinerii români nu sunt proşti, sunt doar plictisiţi. Dacă protestul nu va aduce nicio schimbare la nivel naţional, poate va face un bine măcar individual. Rămâne să vedem şi cât va dura... 

   

image

Cu puţin înainte de miezul nopţii suntem invitaţi cu toţii să ţinem un moment de reculegere pentru cei care şi-au pierdut viaţa la Revoluţia din decembrie '89. Aproape toţi cei 2000 de oameni se aşază pe carosabil, jandarmii au fost încurajaţi să urmeze gestul, dar fără succes. Se aşterne liniştea peste Calea Victoriei timp de 1-2 minute. Apoi urmează aplauzele, energia verbală, muzica toboşarilor şi lumea care dansează.  

Revoluţia e departe, dar românii învaţă să ia atitudine, să se folosească de cea mai importantă armă a lor - solidaritatea. La protestele din ianuarie 2012, filosoful Andrei Cornea spunea, într-un interviu, că protestele din Piaţa Universităţii sunt un fenomen mediatic: "Dacă n-ar mai fi televiziunile, ar dispărea”. De data asta, însă, televiziunile nu au fost, presa a fost vag prezentă, însă demonstraţiile au continuat şi se schiţează o săptămână de nopţi albe pe bulevardele din Bucureşti.  

image

Nu ştiu să fiu de partea sau împotriva proiectului Roşia Montană, dar mi-ar fi plăcut să văd în toată goana asta pe acei intelectuali ai României, cei rămaşi nepătaţi de culori politice, ăia puţini, care să ia microfonul în mână şi să-i vorbească mulţimii. Poate aşa ar fi dispărut sentimentul de scepticism şi neîncredere în liderii protestului, poate asta i-ar ajuta pe toţi cei prezenţi să înţeleagă dacă ar trebui sau nu să fie acolo. 

LIVE UPDATE A treia zi de proteste faţă de exploatarea minieră de la Roşia Montană: peste 1.000 de oameni au ocupat Calea Victoriei

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite