Un politist beat a provocat un accident în Ilfov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi în ultima vreme oamenii legii stau tot mai des la pândă pentru a testa alcoolemia şoferilor bucureşteni, se pare că unul dintre colegii lor s-a urcat la volan după ce a consumat alcool şi a lovit o altă maşină.

Ieri după-amiază un agent de poliţie de 31 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliţie Ilfov – Poliţia oraşului Pantelimon, a provocat un accident pe DN4, pe raza oraşului Popeşti-Leordeni.
 El a intrat pe sens opus, a acroşat o autoutilitară, condusă de un tânăr de 21 de ani şi apoi a lovit un autoturism condus de o persoană de 23 de ani. În uma accidentului doar conducătorul autoturismului a fost lovit uşor şi a fost transportat la spital însă nu a fost nevoie să ramână internat.
Toţi cei trei şoferi au fost testaţi cu etilotestul. Pentru poliţist rezultatul a fost 0.89 mg/l alcool pur în aerul expirat şi zero pentru ceilalţi doi.. Angajatul poliţiei, care se afla în afara orelor de program şi conducea maşina personală, este în prezent cercetat şi împotriva lui s-a dispus declanşarea procedurii cercetării disciplinare.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite