Bucureşti

articolul anterior articolul urmator

Veste bună pentru mediu! Groapa de gunoi de la Glina nu mai are autorizaţie

0
15 Jun 2017 11:35:11
Autor: ADH

Este de notorietate faptul că în ultimii 15 ani, comuna Glina şi oraşul Popeşti-Leordeni au manifestat o dezvoltare impresionantă, fapt ce atrage după sine creşterea numărului de localnici şi implicit opinia publică începe să capete contur.

Acest contur s-a făcut observat prin depunerea sutelor de reclamaţii şi sesizări către Primarie, Garda de Mediu, Minsterul Mediului, Primul-Ministru, Preşedintele Romaniei, chiar şi către Uniunea Europeana, inclusiv plângeri penale îndreptate împotriva administratorilor gropii de gunoi de la Glina, în care au sezizat numerosele nereguli existente la aceasta: distanţa mult prea mică fata de locuinţe, chiar şi sub 200 m, deşi prevederile legale impun minim 1000 m, mirosul persistent, foarte greu de suportat, poluarea apei, primirea de deseuri toxice cu efecte grave asupra îmbolnăvirii populaţiei, neacoperirea cu pamant a spatiului care nu se află în exploatare, acumulările de levigat care degajă mirosul şi multe altele.

Problema gravă a calitatii aerului şi a apei, care pun în pericol sănătatea locuitorilor din Bucureşti şi din comunele învecinate, localizarea gropii de deşeuri la o distanţă atât de mica faţa de locuinţele din localitatea Glina, au determinat inclusiv sesizări din partea Comisiei Europene, România fiind în procedură de pre-infringement din această cauză.

Ani la rândul, în ciuda numeroaselor sesizări, autorităţile şi-au pasat problema de la una la alta, şi-au declinat competenţa, iar problemele s-au agravat. Deşi au tolerat ani de zile groapa de gunoi de la Glina, se pare că, în al doisprezecelea ceas, au înţeles în sfârşit faptul că sănătatea populaţiei primează în faţa intereselor ECOREC S.A., administratorul gropii de gunoi!


 La data de 7 iunie, la Palatul Bragadiru, unde actualul Ministru al Mediului, Graţiela Gavrilescu, Ministrul Apelor şi Pădurilor, Adriana Petcu, alături de alţi 13 foşti miniştri ai mediului printre care: Sulfina Barbu, Attila Korodi, Nicolae Nemirschi, Lazlo Borbely, Lucia Varga, Petru Lifigiu şi Cristiana Paşca Palmer au semnat "Declaraţia privind protecţia mediului în România". Semnatarii documentului au invitat persoanele interesate, entităţi economice sau nonguvernamentale să contribuie la elaborarea şi implementarea strategiilor de protecţie a mediului înconjurător, la asigurarea respectării stricte a normelor de mediu, la asumarea obligaţiilor şi la asigurarea în termen a finanţărilor necesare.

Aşa cum a promis doamna ministru Graţiela Gavrilescu în cadrul conferinţei, a fost iniţiată luarea de măsuri importante privind protecţia mediului, una dintre primele măsuri fiind închiderea gropii de gunoi de la Glina prin neprelungirea Autorizaţiei Integrate de Mediu a acesteia, care a expirat la data de 01 iunie 2017.

Trebuie precizat că închiderea gropii de gunoi nu scuteşte plata taxelor către stat. După cum se ştie, începand cu 01.01.2017 a intrat în vigoare OG 31/2013 care prevede plata de către proprietarii sau administratorii depozitelor de deşeuri a unei taxe speciale în valoare de 80 lei pentru fiecare tonă de deşeuri eliminată. Până în momentul de faţă ECOREC S.A. a creat un sistem de prejudiciere a bugetului de stat prin plata unor sume foarte mici către fondul de mediu.

Având în vedere neregulile grave de la groapa de gunoi Glina, funcţionarii care trebuiau de mult să închidă groapa de gunoi, în cazul în care vor mai avea vreodată iniţiativa de a repune în uz aceasta groapă de gunoi, care funcţionează împotriva normelor naţionale şi europene, vor duce România la plata unor amenzi usturătoare pentru gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor, în conformitate cu normele impuse.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările