VIDEO Ce se afla în spatele maşinăriei grandioaselor manifestaţii din Bucureşti în cinstea lui Ceauşescu
0
Dacă, în provincie, în aşteptarea vizitelor lui Ceauşescu se făceau improvizaţii de moment, se asfaltau drumuri sau se plantau flori în tot oraşul cu o zi înainte, în Bucureşti, manifestaţiile în cinstea dictatorului erau mecanisme planificate milimetric. În reşedinţa dictatorului, nimic nu se făcea peste noapte, nimeni nu putea să greşească, iar în spatele marilor zile de sărbătoare stăteau luni întregi de pregătiri.
În zile precum 23 august sau 1 mai, Bucureştiul trebuia să devină copie fidelă a Phenianului pe care Nicolae Ceauşescu îl vizitase de mai multe ori în anii `70 şi care îl impresionase peste măsură. Inspirat de liderul coreean Kim Ir Sen, el a transformat aceste ocazii în instrumente de propagare a cultului personalităţii. Zilei naţionale şi celei a muncii, li se adăugau sărbători precum 8 mai, înfiinţarea PCR, sau zilele de naştere ale cuplului Ceauşescu.
Parade militare, defilări, spectacole, toate schimbau faţa Bucureştiului înţesat de blocuri gri în paradisul socialist al spectacolelor-sincron şi al „Cântării României“. Ce era, însă, în spatele acestei imagini colorate şi pline de veselie, este altă poveste: repetiţii istovitoare şi absurde, zile libere care nu erau, de fapt, libere, ore în şir de stat în soare torid, bucurie mimată, îmbelşugare de faţadă.
Repetiţii pentru spectatori, cu o lună înainte
Prezenţa era obligatorie în zilele de sărbătoare. De 23 august, ziua naţională, toată lumea trebuia să participe, chiar dacă era vară şi unii erau plecaţi în concedii, iar copiii erau în vacanţă. În anii `80, cei în care cultul personalităţii se intensificase, demonstraţiile şi paradele fuseseră mutate de pe traseul Piaţa Victoriei – Piaţa Aviatorilor pe Stadionul „23 august“, actualul Stadion Naţional. Aici, pe stadion, repetiţiile începeau cu mai mult de o lună înainte, iar prezenţa la ele era, de asemenea, obligatorie.
Istoricul Dan Falcan îşi aminteşte cum, pe când era elev, trebuia să meargă, de la mijlocul lui iulie, la repetiţiile pentru 23 august. Venea săptămânal pe stadion, împreună cu alţi mii de colegi, deşi nu făcea parte din spectacol. Era în public. „Erau aleşi cei care erau în spectacol, iar restul eram spectatori, pentru că stadionul trebuia să fie plin“, spune Dan Falcan. Copiilor din public, şoimi ai patriei şi pionieri, li să dădeau plăcuţe colorate pe care trebuiau să le ridice sincronizat pentru a forma, în ansamblu, diverse mesaje omagiale, precum „Partidul, Ceauşescu, România“ sau „Te iubim, tovarăşe Secretar General“. Repetiţiile erau conduse de la portavoce sau prin staţiile de amplificare şi era nevoie de multă concentrare. Copiii erau dirijaţi şi în timpul spectacolului, când cineva le dădea semnalele când să ridice plăcuţele şi să execute celelalte mişcări, povesteşte Dan Falcan.
Ceauşescu impresionat de primirea în Pheninan, Coreea de Nord, din 1978.
Eforturi colective
Dar efortul copiilor care făceau parte din reprezentaţia propriu-zisă era şi mai mare. O mulţime de profesori de sport şi coregrafi îi antrenau cu luni întregi înainte pentru ca spectacolul de sincronizare să iasă impecabil, întocmai cum îşi dorea conducătorul. De asemenea, în aceste evenimente erau angrenaţi şi foarte mulţi artişti: muzicieni, coregrafi, dansatori, toţi depuneau efoturi imense fără nicio răsplată financiară.
Bucurie mimată
În zilele de 1 mai şi 23 august aveau loc şi paradele, în care coloane întregi de militari, oameni ai muncii, tineri şi elevi treceau prin faţa tribunei lui Ceauşescu. Oamenii erau obligaţi de la serviciu să vină la paradă, erau împărţiţi în grupuri, aliniaţi şi instruiţi să cânte melodii patriotice, să scandeze lozinici omagiale, să poarte pancarte, steaguri roşii şi portretele cuplului prezidenţial. Iar, dincolo de toate acestea, trebuiau să mimeze că sunt bucuroşi.
23 august 1986.
Dar bucuria zilelor de sărbătoare ceauşiste nu ajungea la sufletele oamenilor. „Este sărbătoarea pe care am urât-o întotdeauna, şi ca elevă şi când am crescut mare, pe vremea când eram salariată. M-a chinuit şi, cu fiecare ocazie pe care o aveam, încercam să mă fofilez şi să scap, spunea Maria, o cititoare adevarul.ro, povestind cum manifestaţiile i-au afectat chiar şi sănătatea: „Ţin minte că la ultimul 23 august la care am participat am făcut insolaţie şi o cădere de calciu severă încât m-au scos pe braţe din rând“.
Pe aceeaşi temă:
VIDEO Cum îşi petreceau jurnaliştii "Adevărul" 23 august
1 MAI în perioada lui Ceauşescu
Se încarcă comentariile...
