VIDEO Comandament de Urgenţă, convocat la Primăria Capitalei. Subiectul zilei: gripa. STB vrea să distribuie călătorilor măşti sanitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comandamentul de urgenţă a fost convocat FOTO: Alexandru Prepeliţă/Inquam Photos
Comandamentul de urgenţă a fost convocat FOTO: Alexandru Prepeliţă/Inquam Photos

Gabriela Firea a convocat pentru luni, la ora 11:00, un Comandament de urgenţă pentru situaţia răspândirii gripei în Bucureşti. În acelaşi timp, STB a anunţat că intenţionează să achiziţioneze şi să distribuie călătorilor măşti sanitare astfel încât să fie prevenite îmbolnăvirile de gripă, a anunţat directorul Societăţii, Andrei Creci. Tot pentru prevenire, STB va dezinfecta 1.600 de autobuze, troleibuze şi tramvaie.

UPDATE STB intenţionează să achiziţioneze şi să distribuie călătorilor măşti sanitare astfel încât să fie prevenite îmbolnăvirile de gripă, a anunţat directorul Societăţii, Andrei Creci. Tot pentru prevenire, STB va dezinfecta 1.600 de autobuze, troleibuze şi tramvaie, transmite Mediafax.

„Ca şi anul trecut Societatea de Transport Bucureşti va achiziţiona servicii de dezinsecţie şi dezinfectarea a mijloacelor de transport în comun. Tot parcul circulant, adică circa 1.600 de autobuze, tramvaie şi troleibuze, vor fi dezinfectate, ca şi anul trecut. Această activitate va avea loc în intervalul de retragere la depou şi autobaze, adică între orele 22.00 şi ora 1.00, de către o companie specializată”, a declarat Andrei Creci, directorul Societăţii de Transport Bucureşti (STB, fost RATB).

La şedinţă participă reprezentanţi ai primăriilor de sector, ai Prefecturii, reprezentanţii instituţiilor şi directiilor care au atribuţii în domeniul Sănătăţii: Direcţia de Sănătate Publică, ISU Bucureşti-Ilfov, precum şi reprezentanţi ai Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi.     

Gabriela Firea a anunţat la că s-au înregistrat deja 939 de cazuri de gripă sezonieră la copii din învăţământul de stat. Firea precizează că există presiune din partea părinţilor pentru închiderea uniăţilor de învăţământ, dar decizia nu este a Primăriei. „Dacă ni se cere de la Ministerul Sănătăţii, ne vom conforma. Avem o situaţie în creştere. Avem raportate 939 de cazuri de gripă sezonieră la copii. Pentru a face o comparaţie, anul trecut la 1 februarie aveam 817 cazuri. Nu e de speriat, dar e de remarcat că avem un număr mai mare decât anul trecut”, a declarat Firea, în cadrul Comandamentului de urgenţă convocat din cauza cazurilor de gripă.

Edilul a precizat că nu Primăria Capitalei sau primăriile de sector iau decizia închiderii unităţilor de învăţământ. 

„Nu Primăria Capitalei şi nu primăriile de sector care au în administrare şcolile pot decide momentul în care pot fi închise şcolile. S-a făcut comparaţie cu situaţia în care şcolile au fost închise din cauza vremii. Acolo aveam noi atribuţii. Acum, având în vedere că este o problemă de sănătate, gravitatea situaţie o poate stabili Ministerul Sănătăţii, care ne comunică ce conduită trebuie să luăm. Nu trebuie să ne alertăm inutil, dar nici nu putem spune că nu se întâmplă nimic. Ni se cere insistent să întrerupem cursurile. Îi înţeleg pe părinţi, dar cred că trebuie să urmăm sfatul medicilor şi sfatul persoanelor competente. Acolo unde s-au întrerupt cursurile la unele grupe, decizia s-a luat pentru că erau deja câteva cazuri confirmate. Dar a înterupe în totalitate cursurile nu este o decizie pe care să o ia Primăria. Dacă ni se cere de la Ministerul Sănătăţii, ne vom conforma”, a mai spus Gabriela Firea.

Situaţia privind cazurile de gripă, pe sectoare este următoarea: 140 de cazuri în Sectorul 1; 90 de cazuri în Sectorul 2; 158 - în Sectorul 3; 172 - în Sectorul 4; 119 cazuri în Sectorul 5; 233 - în Sectorul 6. 

Călătorii vor primi măşti medicinale pe mijloacele de transport STB 

STB va cumpăra măşti sanitare, care vor fi distribuite călătorilor în autobuze şi tramvaie, pentru a preveni răspândirea virusului gripal, a anunţat luni directorul STB, Andrei Creci, potrivit paginii de Facebook a primăriei municipale. Totodată, Gabriela Firea a explicat că această măsură este pentru a-i proteja pentru bucureşteni: „Vom stabili care este modalitatea urgentă, dar legală, de a achiziţiona un număr mare de măşti sanitare. Nu este obligativitatea primăriei sau a STB, dar facem acest lucru pentru a proteja populaţia”. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite