Bucureşti

articolul anterior articolul urmator

VIDEO Măcelul de la Teatrul Naţional, momentul uitat din Decembrie 1918. Pe străzile Bucureştiului a curs sângele unor oameni care cereau o viaţă mai bună

9
14 Dec 2018 13:34:21
Autor: Sinziana Ionescu
Crucea de la monumentul-mormânt al tipografilor ucişi la 13 decembrie 1918 Sursa Facebook D. Schwartz
Crucea de la monumentul-mormânt al tipografilor ucişi la 13 decembrie 1918 Sursa Facebook D. Schwartz

La scurtă vreme de la istorica dată de 1 Decembrie 1918, un alt fel de eveniment avea să zguduie România. La 13 decembrie 1918, mai mulţi muncitori de la fabrici din Bucureşti au ieşit în stradă pentru a cere condiţii mai bune de lucru, în principal. Revolta lor a fost înăbuşită în sânge.

La 100 ani de la „masacrul din faţa Teatrului Naţional“, câţiva români care îmbrăţişează valori de stânga au comemorat victimele mişcării populare. Lor li s-a alăturat şi o tânără militantă venită din Statele Unite ale Americii.

Măcelul de la Teatrul Naţional

„A fost măcel“ - spun istoricii despre revolta muncitorească de după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

La îndemnul socialiştilor, în ziua de 13 decembrie 1918, mii de muncitori de la fabricile Wolff, Lemaître, Regie, Stelea, Minerva - cei mai mulţi tipografi - au declanşat o grevă. Ei au întrerupt lucrul şi au mers în zona Pieţei Teatrului Naţional manifestând pentru îmbunătăţirea condiţiilor de lucru: ziua de lucru de 8 ore, plata orelor peste program, salariile mai mari.

Documentariştii acelui moment adaugă şi alte motive de răscoală a muncitorilor: specula, penuria de alimente, cenzura şi starea de asediu, încetarea crimelor împotriva populaţiei evreieşti, scoaterea armatei din teritoriile care intraseră recent în componenţa statului român etc. 

Contextul este descris în proiectul de reconstituire istorică Bucla de memorie:

„Situaţia din România în general, şi din Capitală în special, era deosebit de grea la sfârşitul Primului Război Mondial. După armistiţiul dintre puterile Antantei şi Germania (11 noiembrie 1918), prin care Germania îşi recunoştea înfrângerea, trupele de ocupaţie germano-bulgare îşi începuseră retragerea, însoţită de jafuri şi distrugeri. Sistemul de aprovizionare cu alimente al Capitalei a fost grav afectat, iar autorităţile române s-au dovedit total depăşite de situaţia creată.

Totodată, pe fondul evenimentelor revoluţionare muncitoreşti din Rusia, Ungaria, Germania şi Austria (în ultimele două ţări social-democraţii şi socialiştii preluaseră puterea, după semnarea armistiţiului), mişcarea muncitorească europeană luase o amploare remarcabilă. 

În ziua de 6 decembrie 1918, muncitorii de la Tipografiile „Sfetea” şi „Minerva” (Bucureşti) au intrat în grevă, solicitând îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, creşterea salariilor, ziua de muncă de 8 ore ş.a.m.d. Nefiindu-le satisfăcute revendicările, tipografii, aflaţi deja în grevă de câteva zile, hotărăsc în dimineaţa zilei de 13 decembrie 1918 să manifesteze paşnic pe străzile Capitalei. După finalizarea protestului, în dreptul fostului Teatrului Naţional, lucrătorii au fost întâmpinaţi de un cordon de militari. Nemulţumiţi de atitudinea provocatoare a armatei, liderii mişcării muncitoreşti au descis să cheme grosul forţelor de lucrători din Capitală în vederea declanşării grevei generale.

Mii de muncitori şi muncitoare „înarmaţi” cu oale şi străchini de la diverse fabrici şi ateliere din Bucureşti răspund chemării, îndreaptându-se în după-masa zilei de 13 decembrie către centrul oraşului, scandând: „Vrem libertate şi egalitate pentru femei!”, „Pâine şi pace!”, „Vrem o viaţă mai bună pentru copiii noştri!”, „Jos starea de asediu!”, „Jos cenzura!”. 

Măcelul de la 13 decembrie 1918, desenat de Nicolae Tonitza Sursa Facebook David Schwartz

Armata i-a somat pe demonstranţi să părăsească Piaţa Teatrului Naţional şi strada Ion Câmpineanu şi să se împrăştie pe arterele din jur. Imediat după somaţie, comandanţii dispozitivului de represiune au ordonat să se tragă în protestatari. Câteva salve nimeresc în plin, producând un măcel în rândul muncitorilor: câteva zeci de morţi şi sute de răniţi. Au urmat arestări în masă, poliţia operând mai mult de 200 de reţineri au loc în rândul liderilor socialişti şi sindicali. Cei mai mulţi dintre ei au fost maltrataţi crunt de către poliţişti şi jandarmi în timpul arestării preventive de la Prefectura Poliţiei Capitalei. Clubul Socialist a fost devastat şi închis de poliţie, iar ziarul „Socialismul” a fost interzis a doua zi. 

După 1947, Pieţei Teatrului Naţional i s-a atribuit titulatura de Piaţa „13 Decembrie”, strada Ion Câmpineanu a fost redenumită strada „13 decembrie 1918”, la nr. 51 fiind amplasată o placă comemorativă de marmură. Pe placă era dăltuit următorul text: „În ziua de 13 Decembrie 1918, în Piaţa Teatrului Naţional s-a tras din ordinul guvernului burghezo-moşieresc în muncitorii care demonstrau pentru libertate şi o viaţă mai bună. Au fost ucişi mişeleşte 102 muncitori. Glorie eternă eroilor şi martirilor care au căzut în lupte pentru libertatea şi bunăstarea poporului muncitor. 1918 - 13 decembrie 1948”, scriu istoricii de la Bucla de memorie

Mărturii ale vremii, citate de contemporani

Temându-se aşadar să nu piardă controlul statului abia înfiinţat, guvernul condus de Ion I.C. Brătianu a recurs la reprimarea acţiunii muncitoreşti. La ordinul prim-ministrului liberal, prefectul Capitalei, generalul Ştefan Ştefănescu, a dat comanda înăbuşirii revoltei. Generalul Mărgineanu, şeful garnizoanei Bucureşti, trebuia să poruncească deschiderea focului la primele ciocniri.

Politologul Victoria Stoiciu redă fragmente din mărturiile căpitanului Emilian Ionescu (viitor colonel în funcţia de prim-adjutant al Regelui Mihai, la momentul 23 august 1944), care a fost martor al evenimentelor din 13 decembrie 1918, în calitatea de adjutant al prefectului Poliţiei Capitalei, generalul Ştefan Ştefănescu. 

„Dimineaţa de 13 decembrie a venit tulbure. Din toate colţurile Capitalei, coloane de lucrători – tipografi, muncitori de la uzinele Wolf, Vulcan şi Lemaître –, bărbaţi şi femei, se îndreptau spre strada Sf. Ionică. Companii de vânători fuseseră plasate pe străzile din jurul Palatului regal, cu misiunea de a interzice ajungerea manifestanţilor la sediul sindicatelor şi trecerea prin faţa Palatului. Starea de tensiune era evidentă. Simţeam asta din plin, însoţindu-l pe generalul Ştefănescu pe străzile umede, prin lapoviţa potrivnică.

Am observat mişcare în capătul străzii Regale (actualmente strada Ion Câmpineanu]. O subunitate de mitraliere, din Regimentul vânătorilor de munte, a luat poziţie de luptă. Mă aşteptam ca, din clipă în clipă, să aud vocea procurorului militar sau somaţiile organelor de ordine; aşteptam semnalele trompeţilor – aşa cum ştiam că sunt uzanţele în asemenea cazuri. Nu s-au auzit însă decât câteva comenzi, prin care se ordona retragerea cordoanelor militare. O voce (mai târziu am aflat că era a maiorului Tătăranu) s-a ridicat cumplită peste Piaţa Teatrului Naţional, pronunţând ordinul de deschidere a focului în plin. Fără nici o rafală «de intimidare»! A urmat un vacarm de nedescris; l-am privit întrebător pe generalul Ştefănescu. Era palid ca un mort...”.

Cercetările din arhive au reţinut numele unui muncitor, Marin Niculescu, care a provocat deschiderea focului. El se luptă cu un soldat, îi ia revolverul şi încearcă să tragă, dar este împuşcat pe loc de alt soldat. Aşa începe tirul ucigaş - pe tema căruia s-au făcut cântece patriotice în care se spune cum muncitorii au fost aşteptaţi „pe strada Câmpineanu de bruta Mărgineanu“. 

Au căzut zeci de protestatari, iar alte zeci au fost răniţi. Sute de muncitori sunt arestaţi. Ulterior, numărul morţilor a crescut pentru că mulţi dintre cei împuşcaţi fuseseră răniţi grav. Printre ei se afla şi liderul socialist I.C. Frimu. 

Numărul exact al victimelor de la 13 decembrie 1918 nu se cunoaşte. La Cimitirul Reînvierea, 35 dintre cei omorâţi au fost aruncaţi într-o groapă comună pe care comuniştii au ridicat ulterior un monument comemorativ. Este menţionat numele a doar 7 dintre ei, care au fost identificaţi.

„În această groapă au fost aruncate la 14 decembrie 1918 trupurile muncitorilor: Alexandru Ernest, Radu Dada, Nae Dumitrescu, Suzana Timuş. Aici au fost reînhumate în anul 1925 osemintele muncitorilor: Ştefan Ionescu Paftaliu, Iancu Tomescu, Nicolae Bora şi ale altor peste 30 muncitori. Ei au fost ucişi mişeleşte din ordinul guvernului burghezo-moşieresc, în faţa Teatrului Naţional, în ziua de 13 Decembrie 1918, în timp ce demonstrau pentru libertate şi pâine. Glorie eternă eroilor şi martirilor în lupta pentru libertatea şi bunăstarea poporului muncitor. 1918 - 13 decembrie 1948“, scrie pe monument.

Monumentul de la Reînvierea a fost inaugurat de comunişti la data de 13 decembrie 1948. „Pe monument a fost aplicat simbolul <secera şi ciocanul>, regimul confiscând astfel memoria evenimentelor din 13 decembrie 1918, deşi PCdR nu era constituit la acea dată, iar puţinele grupuscule comuniste care activau în Capitală (recent ieşită de sub cizma ocupaţiei austro-germano-turco-bulgare) nu au fost implicate activ în organizarea protestului din 13 decembrie 1918“, precizează Victoria Stoiciu.

Pe locul pietrei aşezate în fosta piaţă a Teatrului Naţional, locul demonstraţiei înăbuşite în sânge, a fost amenajată Terasa Anda, iar acum acolo se află Novotel-ul. Chiar la acest hotel a organizat Sindicatul Asociaţiilor de Tipografi o conferinţă în care s-a vorbit despre problemele ce persistă, ale acestei bresle. 

Alte mărturii 

„Răspunsul statului român este sintetizat excelent (şi înfiorător) de generalul Mărgineanu, şeful garnizoanei Bucureşti, cel care a organizat represiunea: <M-am dus repede şi l-am chemat la telefon pe Ion I.C. Brătianu. I-am explicat sumar situaţia şi i-am cerut dezlegarea. Salvele au umplut văzduhul. Primele rânduri au căzut ca o jertfă cerută pentru liniştea ţării. S-au scris multe despre „măcelul de la 13 decembrie”. Am primit chiar şi unele reproşuri: c-au murit mulţi oameni. N-au murit mulţi, câţiva. Dar marea mea satisfacţie este că am fost felicitat şi sărutat pe ambii obraji de însuşi regele Ferdinand. <<Bravo, generale Mărgineanu>>, au sunat cuvintele majestăţii sale>. Am lucrat la două spectacole care ating subiectul 13 decembrie („Ce-am fi dac-am şti”, 2015 şi „1918 - Răzvrătiţii”, 2018), dar este o contribuţie absolut minoră faţă de importanţa extraordinară a acestei zile - la nici două săptămâni de la „Marea unire”, statul român trage în plin în muncitori. 13 decembrie reprezintă naşterea adevăratei Românii „Mari” interbelice - o Românie a inegalităţilor, a statului răpit de o gaşcă de latifundiari şi industriaşi rapace, susţinută de birocraţi conştiincioşi, o Românie a luptelor sociale şi a persecuţiei claselor subalterne şi grupurilor oprimate“, menţionează regizorul David Schwartz. 

La mormântul-monument al tipografilor ucişi la 13 decembrie 1918 Sursa Facebook David Schwartz

„La 13 decembrie 1918 se declanşează o grevă a muncitorilor din capitală din cauza foametei şi salariilor aflate la jumătatea din valoarea celor antebelice, aspecte interpretate eronat de regim ca fiind semnalul revoluţiei. În acest timp, socialiştii rămân în sediu, dar ei sunt consideraţi vinovaţii morali pentru că sunt văzuţi apărând la balcon din vreme în vreme. Ce se întâmplase, de fapt? După plecarea germanilor din ţară izbucnesc greve spontane ale muncitorilor ca urmare a scumpirii traiului, greve care nu erau organizate de partid. La 13 Decembrie 1918, tipografii cer mărirea salariilor - agitaţie pusă de putere pe seama socialiştilor. Comitetul Central nu a apucat să delibereze asupra grevei, Comisia Generală a Sindicatelor lipsea, iar hotărârea pentru o grevă generală a fost luată de „un grup mic de tovarăşi, care nu au putut să înştiinţeze toate organizaţiile muncitoreşti”. Oamenii încep să fugă, sediul partidului e luat cu asalt, se fac vreo 200 de arestări, unii sunt arestaţi acasă. Socialiştii sunt lăsaţi în beciurile poliţiei în condiţii improprii de înghesuială şi unii bătuţi. Din cauza condiţiilor, lideri socialişti ca I. C. Frimu mor. Socialiştii sunt eliberaţi în primăvară din lipsă de probe“, scrie Adrian Dohotaru. 

 

„Un altfel de Centenar. Istoria noastră nu e doar istoria regilor şi prim-miniştrilor. Este istoria tuturor, istoria oamenilor simpli, istoria celor asupriţi. Istoria eroilor anonimi, pentru că nu au avut norocul să se nască în familii de boieri sau burghezi. Istoria eroilor uitaţi deliberat pentru că nu pot fi înghiţiţi de anti-comunismul de baltă al intelectualilor noştri cu papion. Anul 2018 nu este doar Centenarul Marii Uniri, ci şi al comemorării acestor victime. Nu trebuie niciodată să uităm că o parte din drepturile de care ne bucurăm azi - şi care sunt puse în pericol tot mai mult de ofensiva neoliberalismului - au fost cucerite prin sânge şi sacrificii umane“, aminteşte politologul Victoria Stoiciu, organizatorul unuia dintre cele două evenimente de comemorare de la Reînvierea.

În dreapta - crucea alături de secera şi ciocanul de pe mormântul tipografilor Sursa Facebook D. Schwartz

Ea relatează cum a decurs înfruntarea dintre cele două tabere:

„«Don’ locotenent, nu trageţi în noi, nu trageţi; am luptat împreună la Mărăşeşti şi la Oituz, am fost în plutonul dumneavoastră, nu se poate să nu mă ţineţi minte: sunt caporalul Stănicel; nu trageţi, e păcat să murim aici; nu-i o vină să ceri pâine pentru copii, don’ locotenent», îl implora un muncitor pe căpitanul Emilian Ionescu, adjutant al prefectului Poliţiei Capitalei, acum 100 de ani, în 13 decembrie 1918. Dar s-a tras. Greva spontană a muncitorilor care cereau salarii şi condiţii de muncă a fost înăbuşită în sânge. 16 muncitori au murit, alte zeci au fost răniţi şi sute au fost arestaţi. Şi atunci, ca şi azi, era nevoie de ţapi ispăşitori - cum Soros şi Putin nu se născuseră, agitaţia a fost pusă în cârca socialiştilor şi considerată instigare bolşevică. Membrii de partid au fost aruncaţi în beciurile poliţiei şi torturaţi. Ion Costache Frimu, lider socialist, moare în urma torturilor. În primăvara anului următor, ceilalţi lideri sunt eliberaţi, din lipsă de probe. Păcat, pe atunci nu exista măcar un fel de CEDO. 2018 nu este doar centenarul Marii Uniri şi nu este doar prilej de sărbătoare. Este şi centenarul vărsărilor de sânge şi al mişcărilor muncitoreşti. Am depus azi flori la mormântul celor ucişi acum 100 de ani. Nu uităm. Niciodată“, promite Victoria Stoiciu.

Patricia, militanta venită din SUA pentru Ziua Tipografilor

Ziua de 13 Decembrie 1918 a fost decretată în anii ’60 de regimul comunist ca fiind Ziua Tipografilor.

„Ziua tipografilor a fost instituită prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 2.733 din 11 decembrie 1968, care a fost emisă cu prilejul aniversării semicentenarului „luptelor muncitorilor tipografi din anul 1918”. Aceasta urma a fi celebrată anual, în prima duminică de după ziua de 13 decembrie“, arată Mihai Burcea, co-organizator al comemorării de la Reînvierea.

Profesorul Gheorghiţă Zbăganu, care a organizat şi el o comemorare la monument, a fost uimit de apariţia Patriciei Gorla, o tânără militantă venită tocmai din San Francisco, SUA. „Numai socialismul aşază drepturile muncitorilor în legalitate, iar drepturile câtigate în perioada dezvoltării socialiste în România s-au tot pierdut pe parcurs, dar muncitorii continuă să se organizeze şi să lupte. Trăiască lupta muncitorească! Trăiască lupta pentru socialism!“, a scris Patricia care a mers şi la întrunirea sindicală de la Novotel.

La comemorarea tipografilor au partipat astfel militanţi, membri Demos, ai Partidului Comunist din România şi ai Partidului Socialist din România. Ei au adus flori, jerbe şi au curăţat mormântul din Cimitirul Reînvierea. 

Grup de activişti la mormântul-monument al tipografilor Sursa Facebook Patricia Gorla 

„Monumentul funerar de la Reînvierea, ridicat de comunişti în decembrie 1948, a rămas singurul loc care mai aminteşte de protestele sociale din Capitală. Monumentul lui Naum Corcescu referitor la Răscoala de la 1907 a fost mutat în Parcul Florilor, în 2003. La 1 Decembrie 2018 au dezvelit monumentul lui Ştefan cel Mare chiar pe locul unde se afla ansamblul statuar al lui Corcescu - în faţa Primăriei sectorului 2, la Bucur Obor. În Bucureşti avem acum numai statui cu voievozi, domnitori, regi, miniştri şi prim-miniştri. Aşadar, numai simboluri ale autorităţii“, atrage atenţia istoricul Mihai Burcea. 

Pe aceeaşi temă: 

Actul de importanţă capitală fără de care unirea tuturor românilor n-ar fi fost posibilă. Regele Ferdinand: „Un vis frumos s-a înfăptuit“

INTERVIU Lucian Boia, istoric: „La noi, proiectul de ţară e scăparea de puşcărie“

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

9 Comentarii

Stefan din Nord
14.12.2018, 13:54:10

Criminalii Ferdinand si I.C.Bratianu . Cu ce sunt mai prejos decat alti dictatori sangerosi din vremea aceea ? Oamenii disperati cer paine si libertate iar tu ordoni foc in plin ?

+3 (13 voturi)
Nirolf
14.12.2018, 14:12:36

Armata e cu noi ! Stimata Sinziana Ionescu , imi exprim admiratia pentru articolul consistent in legatura cu evenimentele din 13 decembrie 1918 . Am doua nelamuriri : a) Ce semnificatie avea revendicarea muncitorimii in legatura cu "scoaterea armatei din teritoriile care intrasera recent in componenta statului roman" . Aceasta cerere nu avea nici o legatura cu viata grea a muncitorilor . b) Armata , aceasta mandrie nationala intr-o traditie specifica a tras in poporul neinarmat ca si in 1907 , 1918 si 1989 . Oare pentru aceasta vitejie , bravii militari au fost recompensati cu "pensii speciale" asa cum s-a intamplat dupa 1989 ? Au poate numai viteazul criminal ce a ordonat "foc !"a fost sarutat de Maria Sa Ferdinand Intregitorul inspirat de A I Cuza : "unde te-a sciupat boierul , te-a sarutat Voda" .

+6 (8 voturi)
george 1
14.12.2018, 14:53:34

Chiar nu stii semnificatia revendicarii privind scoaterea armatei din teritoriile nou intrate in componenta statului roman? Era influenta comunista! Internationala Comunista a considerat Romania stat multinational si a cerut sa se aplice principiul lui Lenin privind destramarea acestor state! Din acelasi motiv PC din Romania a fost scos in afara legii in 1924! Adica, actiona pentru dezmembrarea noului stat! Reprimarea muncitorilor a fost un fapt reprobabil, desi din articol reiese ca armata a fost provocata si situatia a scapat de sub control!

+2 (8 voturi)
Nirolf
14.12.2018, 14:58:10

george 1 Intentia mea a fost sa evidentiez ca nu toate revendicarile erau de natura sindicala . Sunt de acord cu dv .

0 (2 voturi)
Ghita Bizonu'
14.12.2018, 16:29:35

Ali ziarul Pravda va apucati din nou de prop[aganda comunista ?!~

-4 (8 voturi)

Vezi toate comentariile (9)

Modifică Setările