Eveniment

articolul anterior articolul urmator

1 Decembrie

28
30 Nov 2015 14:05:25
Mircea Morariu
Decizia lui Klaus Iohannis de a anula ceremoniile de la Cotroceni de 1 decembrie, în memoria tragediei de la Colectiv, a fost motivul apariţiei unui editorial cu iz naţionalist
Decizia lui Klaus Iohannis de a anula ceremoniile de la Cotroceni de 1 decembrie, în memoria tragediei de la Colectiv, a fost motivul apariţiei unui editorial cu iz naţionalist

Dl. Ioan- Aurel Pop, binecunoscut profesor universitar clujean, astăzi academician şi rector al Universităţii “Babeş-Bolyai”, scria într-una dintre cărţile sale (Românii şi România- O scurtă istorie, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998) următoarele:

“Românii şi-au făcut istoria cum s-au priceput, nici mai bine, nici mai rău decât alte popoare. Istoria lor nu a fost pură, imaculată, dar nici oribilă şi plină de dezastre. A fost ca viaţa, fiindcă istoria înseamnă viaţă.

Desigur, nu întotdeauna românii au fost autorii propriei lor istorii. De pildă, cei patruzeci şi cinci de ani de comunism nu au fost în nici un caz rodul voinţei sau priceperii ori nepriceperii noastre, drepturile de autor pentru dezastrul roşu aparţinând integral tancurilor sovietice ce ne-au invadat ţara ca urmare a unor împărţeli cu care poporul nostru nu a avut nimic în comun, dar şi a complicităţilor cu un minuscul partid de esenţă bolşevică ce până în august 1944 s-a aflat în ilegalitate tocmai fiindcă a vrut răul României. Moscova şi împărţelile mai marilor lumii au ajutat respectivul partid să îşi pună în practică răul planificat încă din 1921, între anii 1945 şi 1989.

Au existat însă, fără doar şi poate, în istoria noastră şi momente în care conjuncturile favorabile internaţionale au fost inteligent folosite. Atunci înalte aspiraţii au fost puse în practică, iar rezultatele au fost nu doar fructuoase, ci şi durabile. Un astfel de rezultat este Unirea de la 1 Decembrie 1918.

Unirea nu a fost, aşa cum bine observă profesorul Lucian Boia într-una dintre cele mai recente cărţi ale sale (Primul război mondial- Controverse, paradoxuri, reinterpretării, Editura Humanitas, Bucureşti, 2014), rezultatul unui referendum la care ar fi urmat să participe toţi locuitorii Ardealului.Unirea a fost decisă de Marea Adunare Naţională, un for reprezentativ, format din delegaţi şi lideri politici, dar e mai mult ca sigur că, şi dacă acel referendum ar fi avut loc, rezultatele sale ar fi încuviinţat şi întărit hotărărea Adunării. Nu neapărat în virtutea unor priorităţi de ordin istoric, nu obligatoriu în temeiurile drepturilor primului venit pe un anumit teritoriu. Nu pentru că odinioară au trăit pe acel teritoriu daci şi romani atât de mult instrumentalizaţi în anii naţionalismului comunist de tip ceauşist de PCR şi de istoricii săi de serviciu. Ci pentru simplul motiv că românii reprezentau mai mult din jumătatea populaţiei Transilvaniei, erau aşadar majoritari, însemnau 53, 8% dintre locuitori, potrivit recensământului din 1910. Dar şi fiindcă primele lor dorinţe, acelea ce vizau restaurarea autonomiei Transilvaniei şi obţinerea deplinei egalităţi de drepturi în interiorul Ungariei, au fost în aşa fel orientate de câţiva lideri responsabili, boieri nu neapărat de origine, ci “de suflet şi de mentalitate”, cum îi numea undeva regretatul istoric Vlad Georgescu, lideri ce îşi însoţeau curajul politic cu o de nimic ştirbită calitate morală, încât Unirea să fie un act firesc.

La loc de frunte s-a aflat Iuliu Maniu, cel ucis în închisorile comuniste pentru vina de a a nu fi urmărit “decât ridicarea spirituală şi eliberarea poporului său, iar instrumentele pe care le-a folosit în această luptă au fost şcoala, biserica şi politica”, după cum scria ziaristul american Reuben H. Markham, citat de Doina Alexandru în prefaţa Jurnalului interzis al lui Corneliu Coposu, recent apărut la editura Vremea.Un Jurnal în care marele artizan al Unirii este personajul principal. Şi dacă are dreptate academicianul Ioan-Aurel Pop când scrie că “istoria înseamnă viaţă”, atunci trebuie spus că Iuliu Maniu şi-a dat viaţa pentru a face istorie.

Istoria făcută de el şi de prietenii lui politici la 1 Decembrie 1918 şi-a dovedit nu numai utilitatea, ci şi durabilitatea. Căci, dacă punem la o parte pierderile teritoriale suferite ca urmare a celui de-al Doilea Război Mondial, România e singura ţară ce şi-a păstrat configuraţia dorită şi consfinţită la 1 Decembrie 1918 şi de Tratatul de pace de la Versailles.

Unirea Transilvaniei cu România a fost, după cum spuneam, consecinţa  faptului că majoritatea populaţiei din Ardeal era una românească.  Însă făuritorii Unirii, oamenii politici de la 1918 în frunte cu Iuliu Maniu, s-au gândit şi la minorităţi, iar Marea Adunare Naţională le-a consfinţit drepturile prin formula deplină libertate naţională pentru toate minorităţile conlocuitoare. ” Tratatul de pace de la Paris a fost ceva mai puţin generos, dar drepturile garantate minorităţilor în România interbelică, atâta vreme cât ţara a evoluat pe coordonatele democraţiei, au fost foarte extinse.

Din 1990 încoace, 1 Decembrie este Ziua Naţională a României. O zi naţională pe care nici conducătorii ţării, dar nici românii nu au ştiut întotdeauna să o sărbătorească aşa cum s-ar fi cuvenit. În primul rând fiindcă prea adesea ţara a fost dezbinată. Iar dezbinarea s-a văzut încă de la primul 1 Decembrie Zi naţională, când urmaşul arhitectului Unirii, Corneliu Coposu, a fost ruşinos huiduit de o mulţime dirijată de liderii FSN, în frunte cu Ion Iliescu şi cu Petre Roman.

Faptul că preşedintele ales al României, un minoritar, un sas din zona Sibiului, a ales să fie prezent pe 1 Decembrie 2014 la Alba Iulia dovedeşte că cei ce au făurit Unirea au avut dreptate. Prezenţa aceasta, ca şi actul de voinţă politică majoritară din 16 noiembrie, este unul de mare semnificaţie. Este îndemnul la unitatea de care avem nevoie şi pe care e de sperat că vom şti să o realizăm dar şi să o fructificăm.

Am publicat editorialul reprodus mai sus pe adevărul.ro, la data de 1 decembrie 2014. Îl reiau azi din două motive. Mai întâi, pentru că nu cred că şi-ar fi pierdut în vreun fel actualitatea. În al doilea rând, pentru ultimul lui pasaj.

Un pasaj pe care s-ar cuveni să îl citească şi să îl recitească dl. Mirel Curea, jurnalist cu munci de răspundere la oficiosul băsisto-udrist Evenimentul zilei. Care, dornic să se remarce, poate chiar să obţină vreo primă, vreo bonificaţie din partea patronilor săi sau pentru că habar nu are de zicerea lui Camil Petrescu în conformitate cu care „un jurnalist este un om bine informat” publică în ediţia de luni, 30 noiembrie a ziarului la care este încadrat ca propagandist principal un text abject intitulat Pe Klaus Iohannis îl doare în Spielhosen de poporul român, de eroii şi de istoria sa. Text de cea mai pură extracţie vadimistă. Dovedind că, dacă stăpânul ideologic al gazetei, Traian Băsescu, îl suplineşte tot mai apăsat şi tot mai cu brio pe răposatul tribun, Evenimentul zilei a devenit în consecinţă un fel de România Mare.

În comentariul său, dl. Curea e supărat foc pe actualul preşedinte al României că a anulat ceremoniile de la Cotroceni. Ceremonii prilejuite de aniversarea Zilei Naţionale. Înţeleg, până la un punct, supărarea gazetarului de la Evenimentul zilei. Nu cred nici eu că dl. Iohannis ar fi  fost foarte inspirat luând sus-menţionata decizie.

Se mai dovedeşte o dată că preşedintele Iohannis nu are consilieri de foarte bună calitate şi că nici domniei sale nu îi sunt chiar foarte bine cunoscute subtilităţile şi rafinamentele unor gesturi simbolice.

Existau, există, fără doar şi poate, şi alte mijloace prin care Administraţia Prezidenţială, preşedintele României personal, îşi pot manifesta tristeţea şi compasiunea pentru victimele tragediei de la Clubul Colectiv şi familiile acestora.

Dar de aici până a produce un text de un naţionalism şovin ordinar, aşa cum este cel al domnului Mirel Curea, e cale lungă. De altminteri, nu e prima oară când Evenimentul zilei  derapează grav şi nu e întâia oară când pe dl. Mirel Curea îl lasă nervii, drept pentru care reacţionează excesiv.

Cei ce finanţează ziarul, cei ce îl stăpânesc, cei ce îl scriu pot să adopte, din partea mea, orice politică editorială doresc şi să îl critice cât vor pe dl. Klaus Iohannis. Am făcut-o şi eu adesea. Condiţia e să nu cădem în vulgaritate şi dezinformare.   

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

28 Comentarii

catalin toader
30.11.2015, 15:16:36

Ajunga-i zilei rautatea ei, domnule Mircea Morariu! Mi-a placut articolul, dar nu despre asta vreau sa vorbesc acum. Maine e ziua noastra, asa ca le doresc tuturor compatriotilor mei cel putin ce isi doresc si ei.

+2 (2 voturi)
Ursula.K.LeGuin
30.11.2015, 18:42:49

dl. Cătălin Toader@ Fiindcă n-am apucat să vă răspund deunăzi, în chestiunea universitară și să vă spun că și eu gândesc la fel, o fac acum, alăturându-mă dvs. cu aceleași bune urări de ziua noastră națională.

+2 (2 voturi)
Laurenţiu Faighel
30.11.2015, 16:57:44

înduioşătoare înţelegerea dvs faţă de nepriceperea consilierilor marelui preşedinte ...

0 (2 voturi)
albu gaby
30.11.2015, 18:53:58

Articol politizat excesiv. 1 Decembrie este ziua national, este sarbatoarea TUTUROR Romanilor, dorim consens nu discordie! La multi ani Romania si la multi ani Romani, oriunde va aflati!

0 (4 voturi)
Mircea Morariu
30.11.2015, 19:33:01

Si cum ati dori sa fie un articol care da replica unei insailari politice jalnice aparuta în oficiosul basist? Liric? Duios? In consens cu prostia agresiva si neprofesionalismul strigător la cer?

0 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (28)

Modifică Setările