10 foşti membri ai USR, daţi în judecată de preşedintele Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, îi dă în judecată pe Cristian Teodorescu, Dan Mircea Cipariu, Florin Iaru, Cristian Gheorghe Popescu, Adrian Suciu, Paul Vinicius, Grigore Şoitu, Valeriu Mircea Popa, Nicolae Dănuţ Iancu, Tică Iacob.

Manolescu solicită prin acest demers anularea ”Actului constitutiv al asociaţiei Uniunea Scriitorilor din România, cu sediul din Calea Victoriei nr. 133, sector 1, Bucureşti, România, din data de 7.01.2017” şi cere ca aceştia să plătească cheltuielile de judecată.

Pe rolul instanţelor de judecată există numeroase litigii între Uniunea Scriitorilor din România (U.S.R.) şi foşti membri care au fost excluşi şi care au considerat oportun să se auto-proclame ”noua conducere a USR”, desfăşurând în aceste pretinse calităţi şi cu încalcare dispoziţiilor statutare şi legale, activităţi prejudiciabile pentru Uniune, se arată în cererea de chemare în judecată înregistrată de avocaţii USR la Judecătoria Sectorului 1, în 9 martie.

Avocatul Uniunii Scriitorilor, Corina Popescu, menţionează în cerere că ”persoane care se pretind «noua conducere a USR» susţin că ar fi convocat şi organizat o pretinsă Adunare generală a membrilor USR în data de 7.01.2017, iar conform Procesului-verbal al acestei adunări s-ar fi procedat, printre altele, la aprobarea unui «Act constitutiv al asociaţiei Uniunea Scriitorilor din România»”.

Potrivit avocatului, cererea de înregistrare depusă pe 16.01.2017, la Judecătoria Sectorului 1, de constituire a noii Uniuni este ”lovită de nulitate absolută”.

”Pretinsa Adunare Generală din data de 7.01.2017 a constat în realitate într-o întrunire a unui număr total de 25 de persoane (nemembre USR), faţă de totalul de 2.625 de membri ai USR, persoane care s-au votat unele pe altele în funcţii de conducere, ce ulterior şi-au exibat aceste calităţi în special, dar nu exclusiv, în faţa instanţelor de judecată, uzurpându-se calităţile oficiale ale persoanelor alese legal şi statutar în funcţiile de conducere şi creându-se astfel prejudicii de imagine grave Uniunii Scriitorilor”, se precizează în cererea de chemare în judecată.

Conform articolului 3 din OG 26/ 2000, ”Actele juridice de constituire a asociaţiilor şi fundaţiilor, încheiate în condiţiile prezentei ordonanţe, sunt guvernate de legea civilă”.

Prin urmare, avocaţii preşedintelui Nicolae Manolescu vor arăta că ”Uniunea Scriitorilor din România a fost înfiinţată ca fiind persoană juridică de utilitate publică încă din anul 1949, nu este şi nici nu poate fi o asociaţie înfiinţată în baza OG 26/2000, aşa cum se încearcă să se susţină”.

Persoanele care se recomandă ca fiind ”reprezentanţii USR şi membri fondatori” au ca scop ”eludarea dispoziţiilor legale aplicabile subscrisei în încercarea de a transforma – fără niciun suport legal – Uniunea Scriitorilor din România din organizaţie de creatori de utilitate publică, într-o asociaţie de drept privat ce funcţionează în baza OG 26/2000, cu scopul preluării nelegale a conducerii USR”, se arată în cerere.

Concluzia avocatului Corina Popescu este că ”acest act este încheiat prin fraudarea evidentă la lege, nefiind posibilă înfiinţarea ca asociaţie de drept privat în anul 2017 a unei entităţi de drept public înfiinţate în anul 1949. Actul atacat reprezintă mijlocul prin care se încearcă eludarea aplicării normelor legale imperative ale Decretului-lege nr.27/1990, urmărindu-se înlocuirea acestora cu dispoziţiile OG nr.26/2000”.

În luna ianuarie, Uniunea Scriitorilor din România, prin avocatul Corina Popescu, a transmis notificări către scriitorii Dan Mircea Cipariu, Florin Iaru şi Cristian Teodorescu prin care le aducea la cunoştinţă decizia Consiliului USR din data de 11 ianuarie, prin care s-a decis, cu unanimitate de voturi, ”invalidarea pretinsei Adunări Generale desfăşurate nestatutar şi nelegal în data de 7 ianuarie, precum şi invalidarea, cu consecinţa lipsirii cu efecte, a tuturor pretinselor hotărâri adoptate nestatutar şi nelegal în cadrul pretinsei Adunări Generale nestatutare din 7 ianuarie”, se arată în notificările biroului de avocatură care reprezintă USR.

De asemenea, Uniunea Scriitorilor prin avocatul Corina Popescu a specificat atunci: ”În situaţia în care nu veţi înţelege să daţi curs prezentei notificări, subscrisa ne rezervăm dreptul de a întreprinde toate demersurile legale în scopul tragerii dumneavostră la răspundere în vederea reparării tuturor prejudiciilor cauzate subscrisei şi restabilirii legalităţii”.

Şase membrii ai Uniunii Scriitorilor din România, Catia Maxim, Mugur Grosu, Radu Aldulescu, Dinu Adam, Ioan Vieru, Adrian Lustig, au fost excluşi, pe 11 ianuarie, din organizaţie, după ce au participat la o adunare generală, pe care preşedintele Nicolae Manolescu, împreună cu Consiliul Uniunii, a declarat-o nevalidă. Scriitorii excluşi au acuzat ilegalitatea măsurii.

Mai mult, scriitorii Dan Lungu şi Radu Vancu au iniţiat o scrisoare deschisă prin care solicită conducerii Uniunii Scriitorilor din România revocarea acestor excluderi abuzice, precum şi demisia în bloc a membrilor acestui Consiliu.

În martie 2016, USR a exclus alţi 11 scriitori, printre care şi Florin Iaru.

În februarie 2017, scriitorul Dan Mircea Cipariu a pierdut procesul intentat Uniunii Scriitorilor din România prin care contesta alegerea preşedintelui şi a conducerii U.S.R, decizia fiind definitivă. Dan Mircea Cipariu a fost exclus din Uniunea Scriitorilor din România (USR), alături de Grigore Şoitu, în februarie 2016, în urma unei decizii a Comisiei de Monitorizare, Suspendare şi Excludere, formată atunci din Mircea Mihăieş (preşedinte), Adrian Alui Gheorghe, Gabriel Coşoveanu, Daniel Cristea-Enache şi Răzvan Voncu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite