100.000 de studenţi păcăliţi la transport

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cauza birocraţiei şi a proastei organizări din facultăţi, cursanţii din anul I nu beneficiază de reducerea de 50% la transportul în comun nici la aproape 40 de zile de când a început anul universitar. Singurele câştigătoare din această situaţie sunt instituţiile de transport care au câştigat într-o lună miliarde de lei de pe urma tinerilor nevoiţi să-şi plătească biletele integral.

De mâine, bobocii de la Agronomie îşi pot ridica legitimaţiile de călătorie

Reducerile la transport, un lux pentru bobocii din universităţile timişorene

Cum sunt jecmăniţi studenţii la transportul public

Biletele RATB nu se scumpesc până la primăvară

La mai bine de o lună de la debutul anului universitar, aproape 100.000 de studenţi de anul I, de la stat şi privat, înscrişi la zi, nu au reducere la autobuz, tren sau metrou, pentru că nu le-au fost emise legitimaţiile de transport.

Problema este, potrivit reprezentanţilor din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, la universităţi. „Nu depinde de minister, ci de universitate. Instituţia trebuie să vină cu lista studenţilor care au nevoie de legitimaţii de transport, iar noi facem verificări dacă numărul acestora este corect. Sunt însă universităţi care au venit abia acum cu lista, deşi a trecut o lună de la începerea anului universitar", a declarat directorul Direcţiei strategii de finanţare instituţională din Ministerul Educaţiei, Ion Ciucă.

Depunerea listelor întârzie

Ministerul Educaţiei a dat un termen până la 10 octombrie pentru predarea datelor în cazul universităţilor de stat şi 29 octombrie în cazul celor private. Termenele nu au fost respectate de majoritatea instituţiilor de învăţământ. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Educaţiei, 90 de universităţi de stat şi private ar trebui să ridice 150.000 de legitimaţii de transport. Până ieri, doar 13 dintre acestea au venit să ia legitimaţiile, adică au fost ridicate 53.678 de legitimaţii pentru studenţii care beneficiază de reducere.

Bobocii, revoltaţi că plătesc în plus

Un asemenea exemplu este Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV), unde studenţii de anul I sunt nevoiţi să-şi cumpere abonamentele la preţul întreg. Răzvan învaţă la Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală din cadrul instituţiei de învăţământ superior. „Mi s-a spus că nu au venit legitimaţiile de la minister şi asta este situaţia. Mi-am luat abonament la preţ întreg, cu 50 de lei, pentru RATB", a mai spus el. Şi pentru că nici cupoanele pentru reducerea la CFR nu au ajuns, Răzvan a plătit săptămâna trecută călătoria dus-întors cu trenul până la Baia Mare, la părinţi, tot la preţ întreg, adică 350 de lei. Lucian, colegul lui Răzvan, a refuzat să-şi cumpere abonament la preţ întreg. „Nu este normal să plătesc abonament la preţ întreg. Cumpăr bilete la RATB, iar la metrou cartelă cu 10 călătorii, pentru atunci când am cu adevărat nevoie", a spus Lucian. Rectorul USAMV, Ştefan Diaconescu, a recunoscut ieri că lista a ajuns mai târziu la minister. „Cineva de la universitate va merge astăzi (ieri n.r.) la minister pentru a ridica legitimaţiile de transport. Până mâine (astăzi n.r.) se va rezolva situaţia", a declarat rectorul.

Dezinteres total la privat

Aceeaşi situaţie se găseşte şi la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Capitală. „Nu ştiam că nu au fost ridicate legitimaţiile studenţilor din anul I. Voi vorbi imediat la Serviciul Social să meargă după ele şi să se rezolve",  a declarat rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti, Florian Popa. Potrivit reprezentanţilor din Ministerul Educaţiei, din Bucureşti mai au ­să-şi ridice legitimaţiile pentru studenţi Universitatea Tehnică de Construcţii, Universitatea de Medicină şi Farmacie, Universitatea de Muzică, Universitatea de Arte şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică. În ţară situaţia este mai complicată: doar cinci universităţi de stat au venit după legitimaţii.

Universităţile particulare din România par dezinteresate total. Niciuna nu şi-a ridicat legitimaţiile de transport în baza cărora studenţii de la zi ar avea  reducere la transportul public. Aceeaşi situaţie şi în cazul cupoanelor de călătorie emise pentru reducerea la biletele de tren. În cazul acestora însă, au fost întârzieri şi din cauza contractului de tipărire a respectivelor cupoane.

Decontare „pe jumătate" şi cupoane mai vechi

- Universităţile timişorene nu au primit cupoanele de reducere pentru călătorie. „Normal, ele trebuie să sosească până în decembrie. Pe cei din anii mai mari nu-i afectează, pentru că le mai pot folosi pe cele de anul trecut. Pentru cei aproape 4.000 de studenţi din anul I este o problemă", a spus Anca Babeţi, vicepreşedintele Organizaţiei Studenţeşti din Universitatea de Vest din Timişoara. Aici, facultăţile unde sunt mai puţini studenţi au dat bobocilor cupoane rămase pe stoc de anul trecut.

- Nici la Iaşi nu au ajuns cupoane la toate universităţile, însă studenţii nu sunt lăsaţi de izbelişte. De exemplu, conducerea Universităţii de Agronomie aplică o soluţie de avarie. „Decontăm în fiecare lună jumătate din valoarea unui bilet cu alt mijloc de transport, precum maxi-taxi, autocar", spune un reprezentant al instituţiei de învăţământ.

- Şi cei 13.000 de studenţi bugetari de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca au fost nevoiţi, la începutul lunii trecute, să-şi cumpere bilete pe mijloacele de transport în comun, deşi au gratuitate. ; Radu Neag, Vasilica Costîn, Olivia Tulbure

Câştigătorii „fără vină"

Reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) au precizat că refuză să emită abonamente reduse studenţilor, dacă aceştia nu prezintă documentele care dovedesc acest drept. Este vorba despre legitimaţia specială pentru gratuitate şi cartea de identitate. „Nu emitem noi aceste legitimaţii, iar problema creată în ultima lună nu este din vina noastră", se arată într-un comunicat emis de RATB. Şi cei de la Metrorex susţin acelaşi lucru, precizând că nu se consideră beneficiari ai acestei situaţii. În ceea ce priveşte cupoanele de călătorie, reprezentanţi ai CFR promit că acestea urmează să fie livrate către Ministerul Educaţiei după cel puţin 20 de zile, pentru că abia acum sunt tipărite.

"Nu ştiam că nu au fost ridicate legitimaţiile studenţilor din anul I. Voi vorbi imediat la Serviciul Social să meargă după ele şi să se rezolve."
Florian Popa rector Universitatea de  Medicină „Carol Davila"

"Nu depinde de minister, ci de universitate. Instituţia trebuie să vină cu lista studenţilor care au nevoie de legitimaţii de transport."
Ion Ciucă director în Ministerul Educaţiei

s
s
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite