14 ani de rezistenţă arată că se poate! Continuăm împreună şi câştigăm!

Duminică seară politica a murit. Coldrexul nu a mai fost suficient guturaiului stradal. S-au adunat cu toţii în pieţe, tineri curioşi, ecologişti, universitari, hipsteri, naţionalişti, stângişti, oameni ai Domnului, etc.

Sensibilitatea şi conştiinţa nu mai sunt apanajele catastrofelor, a spiritualismului tradiţional sau a naţionalismului. Acestea au îmbrăcat alte valori, straiele unei cauze, unui proiect social pierdut de politicieni dar regăsit de cetăţeni.

Roşia Montană se transformă încet dar sigur într-o cetate a conştiinţei care te face să te întrebi doar atât: Cât valorează? Nimic. Totul!  Roşia Montană nu mai este doar o cauză ecologistă, ci un simbol cartografiat al societăţii civile, dornică să-şi canalizeze energia sub acest stindard. Just.

Ceea ce mobilizează masele în aceste zile este tocmai secretul şi blocada mediei coorporatiste, direcţionată doar spre difuzarea unilaterală a punctului de vedere RMGC, fără drept la replică, fără dezbatere, uneori chiar la televiziunea de stat, pe banii noştri.

În plină epocă a fluxurilor de comunicare, bezna informării asupra campaniei „Salvaţi Roşia Montană” se simte şi doare, completând lista revendicărilor străzii. Contractele de publicitate îi fac să tacă orbeşte, să nu le pese, să-şi roadă unghiile de ciudă că nu pot publica ce-ai fi vrut să scrie.

Roşia Montană naşte instituţia protestului la români, cu tineri care vin pe biciclete, cu români care strâng după ei pet-urile, cutiile şi mucurile de ţigară, lăsându-le adunate în pungi, pregătite pentru salubrizare. Este un protest destins, al curăţeniei, al bunului simţ, al non-violenţei.

Aceste proteste nu înseamnă doar un simplu şi corect NU proiectului RMGC, tinerii nefiind însufleţiţi de vreo platformă politică, ci de o profundă lipsă de încredere în sistem.

Conştiinţa Roşiei Montane nu este nici a pulovărului verde purtat de dna. Oana Boc, nici a lanţurilor grele cu care s-ar încătuşa Daciana Sârbu, ci a trandafirilor Oanei Moisil daţi în februarie 2012 jandarmilor.

Valorile solidarităţii s-au relocat stimaţi colegi de politică. Trebuie astăzi să le identificăm, pentru a nu rămâne complet în afara conştiinţei, chiar şi a Roşiei Montane.

Încă îmi este frică să-mi scriu clar, gândurile, despre Roşia Montană. Şi asta poate spune multe despre arena în care suntem închistaţi dragi colegi. O „conştiinţă” grea, departe de zgomotul destins al sticlelor din plastic, o conştiinţă care arde să spună: 14 ani de rezistenţă arată că se poate! Continuăm împreună şi câştigăm!