23 august 1944 este încă un subiect deschis

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca orice trăitor în ultimele aproape trei decenii postdecembriste, am fost preocupat să ştiu mai multe despre 23 august 1944. Am scris de mai multe ori, diverse articole, în colaborare am publicat chiar şi o carte cu impresii despre acest eveniment ale contemporanilor. Ce am remarcat însă, este că 23 august a fost o dată pe care mulţi au folosit-o să se legitimeze.

Cine a vrut să se legitimeze la 23 august? Paradoxal, nu doar comuniştii. Evident ei au dus legitimarea la punctul cel mai înalt, transformând sărbătoarea în sărbătoare naţională. După ei, reprezentanţii partidelor istorice, monarhiştii, regaliştii, inclusiv suporterii MS Regelui Mihai I. Aici, aş vrea să mă opresc puţin. Anul acesta este primul fără MS Regele Mihai I în viaţă. Oare câte secrete vor fi plecat în cripta de la Curtea de Argeş? Greu de spus. Evident, nu doar comuniştii, ci şi monarhiştii au căutat să îşi atribuie rolul actului de la 23 august. În ultimii aproape 30 de ani, membrii rezistenţei anticomuniste au căutat să arate că 23 august a fost o „trădare naţională“ şi că, de fapt, atunci ar fi început lupta lor. Că, de fapt, la 23 august 1944 ar fi început comunizarea, înrobirea României.

Nu contează câte înjurături voi primi, câte etichetări nefavorabile vor apărea la „Comentarii“. M-am obişnuit cu gândul că dacă ar fi să îmi imaginez că trăim într-o altă epocă decât cea online, tot ce va apărea la „Comentarii“ ar veni de la nişte oameni care azi sau mâine, vor combate canicula, cu o bere rece în faţă, la o masă de berărie sau restaurant şi care ar ţine „Adevărul“ în mână. Evident, după ce l-ar fi plătit la chioşc sau l-ar fi avut în abonament. Mă mulţumeşte faptul că, deşi eu scriu de plăcere, fără remuneraţie, măcar comentatorii nu uită să îşi achite factura de „Internet“ să poată naviga în voie, poate, de la aceeaşi terasă de pe laptop, tabletă sau smartphone.

Aşa că gazeta, fie ea tradiţională, fie ea virtuală, supravieţuieşte. Iar eu am satisfacţia, morală, aşa cum am spus, dar mare, că, înjurat sau lăudat le răpesc câteva minute celor ce se obosesc să mă citească.

Nu aş vrea să reiau ce scrisesem deja în anii trecuţi despre 23 august 1944. Nu sunt nostalgic, am prins prea puţine „zile naţionale de 23 august“ ca să pot fi nostalgic. Dar nici nu pot fi de acord cu blamarea zilei, cu dorinţa de a fi scoasă din istorie.

Nu sunt pasionat de numerologie, dar nu cred că este chiar aşa ceva întâmplător cu ziua asta în istorie.

Pe pe 23/24 august 1572 a avut loc sângeroasa „Noapte a Sfântului Bartolomeu“, la 13/23 august 1595, Mihai Viteazul se înfrunta la Călugăreni cu otomanii. La 23 august 1939, începea sfârşitul pentru România Mare: funestul Pact Ribbentro-Molotov care aprindea fitilul butoiului cu pulbere al celei de-a doua conflagraţii mondiale. Spuneam mai devreme că este primul 23 august fără regele Mihai. Este şi 23 august din Anul Centenarului, iar, fără îndoială, dacă azi Nord-Vestul Ardealului mai este la România este şi pentru că am avut 23 august 1944. Nu, nu o spun eu, a spus-o „tătucul “ Stalin ungurilor care, după 1945 îi cereau acestuia Transilvania. Faptul că Miklos Horthy a fost arestat de Germania nazistă ca urmare a Planului Margarethe I şi ungurii au avut tot un guvern pro-german contrasta în viziunea Kremlinului cu actul românesc de la 23 august. Evident, Kremlinul nu şi-a dorit un 23 august românesc. A văzut asta Lucreţiu Pătrăşcanu când a fost luat la întrebări de către Jdanov. Sovieticii voiau totul pentru ei, de fapt, s-au comportat ca nişte învingători, dar tot au mai avut de aşteptat trei ani şi ceva până să scape de partidele interbelice şi de monarhie. Totuşi, Stalin a lăsat „Regiunea Autonomă Maghiară“ în centrul ţării, după 1950, tocmai ca să menţină starea de conflict între comuniştii unguri şi români. Adică, mai pe şleau, putem spune că tot de la 23 august 1944, Stalin a pus la punct „establishment“-ul sovietic la Dunăre, Carpaţi şi Mare.Atunci s-a născut de fapt aşa-zisul „Ţinut Secuiesc“, cel care produce cutremure mici în politica dâmboviţeană. Evident, 23 august 1944 ne-a lăsat fără Basarabia, Bucovina de Nord, Herţa, Cadrilater, Ardealul de Nord-Vest revenind la România, la 6 martie 1945 (după eliberarea acestuia la 25 octombrie 1944, el rămânând administrat de sovietici). Nu are rost să discut aici de cât de bine am ţinut sau nu de Basarabia. Mihail Moruzov, fostul şef al SSI (fondatorul spionajului românesc modern) estimase în anii 30 că GRU, adică spionajul militar sovietic penetrase informativ Basarabia. Că de fapt, Marea Unire nu a fost urmată de sudura complementară. Unită dar neconsolidată, România Mare s-a făcut ţăndări în 22 de ani. 23 august 1944 a mai adus înapoi ce s-a mai putut aduce.

Evident, absenţa unui 23 august 1944 ar fi fost dezastruoasă. Armata română nu putea face faţă rezistenţei visate de mareşalul politician Ion Antonescu. Incapacitatea Armatei Române a fost vizibilă la Stalingrad. În fond, pot să fiu înjurat de toţi, dar ce ştiu este că un război nu se câştigă cu idealuri şi vorbe. Adică nu se câştigă cu tot ce mai avea atunci Ion Antonescu. Mareşalul Ion Atonescu nu avea armată, soldaţii nu erau dotaţi cu armament şi tehnică de luptă eficiente, iar asta era o reminiscenţă a corupţiei interbelice. în acelaşi sector la Stalingrad, dar separaţi de italieni, fiindcă s-ar fi luptat între ei din cauza Ardealului de Nord-Vest. Breşa sovietică acolo a fost practicată. Nu mai amintesc de dezastrul anterior de la Odessa, care a arătat că Armata Română nu avea spionaj puternic, atât timp cât GRU a aruncat atât de uşor în aer comandamentul românesc.

Ion Antonescu urmărea să facă un mare proces public contra comuniştilor din închisori, pe seama cărora voia să arunce propria lui incapacitate managerială. Văd astăzi multe postări pe reţelele de socializare cu glăsuirile lui Antonescu despre pedepsirea corupţilor. Nu sunt decât vorbărie goală. Se ştie ce corupţie era şi câţi corupţi mişunau în cercul „filantropic“ al Mariei Antonescu, se ştie că mulţi dintre ofiţerii Armatei Române traficau evrei în Transnistria contra aurului acestora. Se ştie că Ştefan Foriş, liderul comuniştilor români din libertate bătuse palma cu Ion Antonescu. Se ştie că Eugen Cristescu, şeful SSI avea mai mult de jumătate din membrii ilegaşişti ai PCdR ca informatori plătiţi.

Se ştie încă din anii 90 de harta ideologului nazist Alfred Rosenberg, publicată de „Pravda“ şi reluată în iunie 1991 într-un articol, Documente necunoscute. Basarabia în planurile lui Rosenberg, la paginile 31-32 de către „Magazin Istoric“ sub semnătura lui Pavel Mocanu! În această hartă, se desfiinţează demagogia lui Antonescu, până la ultima virgulă. Hitke nu ne-ar fi dat înapoi nimic din Basarabia, Bucovina de Nord sau Herţa! Totul urma să fie o zonă liberă dependentă de „Teritoriile ocupate din Răsărit“, al căror Gauleiter era chiar Rosenberg, ideologul lui Hitler.

De puţine zile, am aflat din paginile revistei „Viaţa Românească“, despre o carte relativ recent apărută, care cuprinde cugetările lui Adolf Hitler la mesele sale obişnuite, pe care, apropiaţii le-au dorit consemnate pentru istorie cu acordul său, de către stenografi. Un istoric francez, Francois Delpla, a publicat cu importante adnotări, toate aceste opinii ale dictatorului nazist în cartea Adolf HitlerÎnsemnări intime şi politice (iulie 1941-martie 1942)“, apărută în traducere românească, la Editura Corint, în 2017. Tudor Urian, în „Viaţa Românească“, selectează, citind cartea tradusă în română, câteva cugetări ale lui dictatorului nazist despre români. Astfel, la 25 iulie 1941, Adolf Hitler aprecia, în timpul mesei de prânz că fostul rege Carol al II-lea făcuse paşi importanţi spre dezindustrializarea României şi transformarea sa în colonie economică germană, dependentă de produsele industriale germane:

„România ar face bine să renunţe, pe cât posibil, la propria industrie şi să se integreze în piaţa germană pentru a-şi vinde acolo bogăţiile agricole, mai ales grâul, şi pentru a primi în schimb produsele industriale de care are nevoie. Basarabia este un grânar. În felul acesta, proletariatul bolşevizat ar dispărea, iar ţara ar avea ce îi trebuie. Trebuie să recunosc că Regele Carol a acţionat în acest sens.“

Încă de prin 1941, Hitler ştia că singurul său sprijin era Ion Antonescu (data la care făcea aceste mărturisiri era 17 octombrie 1941, tot cu ocazia prânzului): „În afară de Duce, Antonescu este printre aliaţii noştri, personalitatea care lasă cea mai puternică impresie, un om mare, de nezdruncinat şi incorputibil, un bărbat cum altul România n-a mai avut vreodată.

Nu are niciun cuvânt de laudă pentru politicieni, soldaţi, ofiţeri. Ba chiar le ia în râs fiicele şi nevestele care „luptau monden“ pentru carierele taţilor şi soţilor: Trebuie să ştiţi că în România, în corpul ofiţerilor, nu există nimic care să nu se poată cumpăra, ca să nu mai vorbim despre corupţia morală prin care soţiile şi fiicele favorizează avansarea soţilor şi taţilor lor. Trebuie să spunem că salariile slujitorilor statului sunt extrem de scăzute.

Pe Regele Mihai I îl critică într-un mod sinistru. Cert este că încă din 25 iulie 1941, Adolf Hitler era convins că fără Ion Antonescu (pe care îl considera “adevărat german“), România ar fi fost pierdută de Germania: „Într-un ordin de zi de acum câteva săptămâni, Antonescu a acuzat o unitate că este ruşinea naţiunii. Din punct de vedere al rasei, Antonescu este cu siguranţă un german şi nu român, este un soldat înnăscut. Nenorocul lui este că trebuie să comande nişte români! (...) La 17 octombrie 1941, Adolf Hitler reia discuţia: „România! Dacă azi i se întâmplă ceva lui Antonescu, cine preia ştafeta? Mă îngrozesc când mă gândesc! Regele este un mucos nenorocit, tipul nici măcar nu o ajută pe maică-sa să coboare din maşină, se teme ca asta să nu-i atingă demnitatea lui regală. M-a privit cu mare mirare, căci am pus-o la dreapta mea pe mama lui şi nu pe el. Fireşte, aşa cere eticheta, dar astăzi ne putem dispensa de ea!.

Sigur, Adolf Hitler este un criminal de război, este un monstru, este cel mai rău dictator, este cum vreţi, dar, hai să fim realişti, ce spune Adolf Hitler acolo sunt date culese de spionajul german din România! Nu ştiu cine s-ar mai bate cu pumnul în piept despre pseudoeroismul antonescian când citeşte ce gândea Hitler? Culmea, Hitler anticipa din 1941-1942 (nu se petrecuseră dezastrele de la Stalingrad, Kursk-Orel) că fără Ion Antonescu, România era pierdută de către Germania. Întreb şi eu ca un cititor ce mă găsesc, oare de aceste convorbiri o fi ştiut şi Eugen Cristescu la SSI? Maria Tănase nu aflase nimic pe la Ankara, unde avusese turnee? Oare prezenţa lui Ivor Porter era întâmplătoare în România cu a sa misiune „Autonomous“? Şi totuşi, de ce nu se spune totul despre 23 august 1944? A dispărut, anul trecut, ultimul mare actor principal din acea zi!

Numele Barbu A .Ştirbey vă spune ceva? Aa, da, poate vă spune că a fost amantul Reginei Maria, că ieşea de la ea dimineaţa, cum îi zicea viitorul rege Carol al II-lea, „tu şi cu doctorul ce mai ieşi de la mama dimineaţa“ , că acelaşi Carol îşi lua sora Elisabeta peste picior chemând-o la fereastră, pentru a-l arăta acesteia pe B.A. Ştirbey, zicând: „vino să vezi pe tac-tu“! Sunt elemente cunoscute, dar poate ştiţi şi faptul că B.A. Ştirbey frecventa cercurile cu legături la Cairo (unde a condus personal tratativele secrete, cu acordul lui Iuliu Maniu), Ankara, unde se încerca o ieşire din război şi că a telegrafiat în vara lui 1944 lui Iuliu Maniu, de la Cairo: „Inventaţi de urgenţă un partid comunist!“

Anul acesta ne-a părăsit şi marele istoric Neagu Djuvara, curierul diplomatic român, plecat în misiune în dimineaţa zilei de 23 august 1944, la Stockholm! Am scris ce spunea maestrul despre telegrama lui Antonescu şi de ce fel de „republică de la Vichy“ voia Antonescu să creeze, dacă sovieticii Alexandrei Kollontai, ambasadoarea URSS în Suedia ar fi fost de acord!

Aşadar, azi când serviciile secrete sunt ţinta tuturor „miştourilor“ posibile, de ce nimeni nu vorbeşte de rolul lor la 23 august 1944? De ce Hitler, care ştia încă din 1942 că nu se poate baza decât pe Antonescu nu a acţionat ca în Ungaria? Oare nu credeţi că serviciile naziste au fost supuse unei ample dezinformări? Nu cumva lui Adolf Hitler i-a fost abătută atenţia de la România? Paradoxal, prin 1944, chiar şi cele mai autorizate voci germane (inclusiv reprezentantul diplomatic german la Bucureşti, Manfred von Killinger) mizau pe capacitatea şi rolul major al României în tabăra Axei! Numele Kurt Geissler vă spune ceva? Mă rog, altceva decât ofiţerul german interpretat de Mircea Albulescu în „Revanşa“, filmul regizat de Sergiu Nicolaescu? După ce a lucrat în poliţia secretă germană la Atena, Bucureşti, în anii 1940-1943, în 1944 Kurt Geissler era la Berlin când a fost arestat şi dus într-un lagăr, pentru o infracţiune de molestare sexuală în cursul unui interogatoriu. Este interesant că, după ce a trecut prin „denazificare“, Kurt Geissler a devenit ofiţer superior de poliţie la Koln, în RFG, funcţie din care s-a pensionat. Se spune că Sergiu Nicolaescu l-a vizitat personal să afle detalii „de culise“ despre evenimentele din 1941!

Despre Iuliu Maniu şi de rolul său ca spion britanic, „Mr. Tom“ în actul de la 23 august 1944 s-a scris deja, aşa că Winston Churchill voia să îşi ţină promisiunea faţă de Stalin de la Teheran, practic nu dorea ca americanii să ajungă înainte la Germania. Germania ocupată de vestici în 1918 îşi revenise în 20 de ani şi britanicii nu mai doreau asta. Germania dorise imperiul colonial britanic, americanii îl doreau şi ei, aşa că Winston Churchill a jucat cartea sovietică. Evident, spionul rus Kim Philby a avut grijă să le spună sovieticilor la Moscova şi cei de acolo să le spună celor din România că anglo-americanii vor încerca o rezistenţă anticomunistă apelând inclusiv la luptători de extremă dreaptă recrutaţi din rândul celor care nu comiseseră crime de război, deţinuţi în lagăre de prizonieri devenite tabere de antrenament. Prea se duceau trupele de securitate direct la cuiburile de rezistenţă din munţi!

Nu mai are rost să amintesc de „omul forte“ al lui Hitler, nazist convins, Otto Skorzeny care a ajuns să fie achitat la Nurnberg, iar după aceea a fost cooptat să lucreze pentru serviciile egiptene în anii „războiului rece“ (Yasser Arafat s-a antrenat în tabăra sa), ba chiar pentru Mossad!

De asta zic că la 74 de ani de la 23 august 1944, la aproape un an de la moartea regelui Mihai I, la câteva luni de la dispariţia lui Neagu Djuvara, în plin An Centenar, ar merita să mai punem mâna şi pe o carte de istorie.

Nu să legitimăm pe nimeni, nu să justificăm sau să apărăm pe cineva sau ceva ci să dăm zilei de 23 august 1944 rolul istoric pe care îl merită:o zi de cotitură în istoria României, care, chiar dacă a deschis porţile spre sovietizarea României, a păstrat România ca ţară. Sunt ferm convins că fără 23 august 1944, România putea să dispară!Nu sunt adeptul istoriei contrafactuale, dar nu vreau să mă gândesc ce se putea întâmpla dacă sovieticii atingeau prin luptă linia Carpaţilor! Nu vreau să mă gândesc ce ar fi rămas în Moldova de dincoace de Prut! Ar fi rămas ocupaţie, sărăcie, foamete (mai dramatică decât cea din 1946!) şi moarte! E drept, 150.000 soldaţi ofiţeri români au fost luaţi prizonieri de către sovieticii pe care ei au avut ordin să îi primească în calitate de aliaţi, dar dacă atât cât a trăit regele Mihai I nimeni nu a vrut să deschidă subiectul, acum chiar că numai şi numai istoricii vor putea afla adevărul. Mă gândesc cu groază că populaţia civilă putea fi deportată, că militarii puteau fi executaţi, războiul are ororile lui, cu siguranţă, mult mai mari decât ale păcii! Prin pace, învingătorul dispune de soarta învinsului, de milenii, că „Vae Victis“ nu s-a rostit nici la Washington nici la Moscova! Ştim cu toţii unde s-a rostit şi cât de des s-a folosit această expresie!

Armistiţiul dintre români şi Aliaţi s-a semnat la 12 septembrie 1944, iar întoarcerea armelor a fost considerată 24 august 1944, aşadar, daunele atât de blamate ca fiind legate de 23 august 1944 sunt mult mai reduse decât dacă lupta ar fi continuat.

I-aş mai întreba pe cei care se agaţă cu disperare de rezistenţa în munţi de care vorbea Ion Antonescu, oare putea face faţă România atacului aviaţiei sovietice, aviaţiei anglo-americane? Să nu uităm că au fost pierderi grele în intervalul 24 august 1944-25 octombrie 1944 suferite de români şi sovietici, dar armata germană nu mai avea energia necesară. Rezistenţa din Ardeni a fost tot ce a putut oferi Wehrmacht-ul, dar să nu uităm, americanii nu au fost ca sovieticii.

Că Hitler nu mai credea în Antonescu, nici măcar cât în Mussolini, o dovedeşte soarta ulterioară a lui Ion Antonescu. După el nu a mai venit Otto Skorzeny ca după Mussolini în 1943. Ion şi Mihai Antonescu au ajuns într-o casă conspirativă a comuniştilor din cartierul Vatra Luminoasă. Evident, aduşi seara, celor doi li s-a făcut foame, a doua zi. Femeia care se ocupa de casă, o ţărancă autentică avea să le dea Antoneştilor o lecţie care să îi trezească la realitatea de care se izolaseră în turnul lor de fildeş al victoriilor imaginare. A realizat că trebuie să le dea ceva de mâncare, în după amiaza zilei de 24 august 1944. Da, să le dea de mâncare Antoneştilor care patronaseră furtul din mâncarea soldaţilor, care înfometaseră ţara ca să placă unui călău ca Hitler. A ieşit în stradă şi a găsit un ţăran, ce se întorcea de la una din pieţele de atunci ale Capitalei, care mai avea doi trei dovleci şi o baniţă cu mălai, evident mai mult tărâţe, cum era mălaiul românesc în „glorioasa“ eră Antonescu. Ţăranul nu a dorit să vândă dovlecii, spunând că nu acceptă preţul prea mic oferit de femeie, că preferă să îi dea fierţi în tărâţe porcilor din gospodăria proprie. Femeia l-a convins spunând că are şi ea doi porci şi că trebuie să le dea de mâncare, această replică fiind convingătoare pentru ţăran.

Aşadar, românca noastră a fost o doamnă şi cu nişte criminali care ar fi trimis la moarte milioane de oameni pentru ambiţiile lor groteşti. Nu ştiu dacă Ion Antonescu şi-a învăţat lecţia înfulecând păsatul cu dovleci. Cred că i-a plăcut, fiindcă, atât timp cât îşi bătuse joc de soarta unui popor, bolnav de sifilis terţiar fiind, ţinea regim, cerând să mănânce vegetarian, având plătiţi dieteticieni! Asta în timp ce românii mâncau pâine neagră cu tărâţe şi mălai, fiindcă pâinea albă era pentru germanii care rechiziţionaseră tot.

Ţăranca noastră nu ştia nici de boala lui Antonescu, nici de regimul lui sofisticat, dar i-a oferit un regim dietetic. Românii sunt totuşi oameni cu suflet, până şi pe infractori şi criminali îi tratează cu respect, dându-le mâncare. În orice caz, mai bună decât aceea pe care dictatorii le-au dat-o lor atunci când au fost la putere.

Nicolae Ceauşescu a fost cel care a dus 23 august la proporţii groteşti. Ba chiar a avut în plan să îl reabiliteze pe Ion Antonescu, în ideea că acesta se hazardase în Campania de Răsărit, aşa cum s-a văzut, complet inutil. Lui Nicolae Ceauşescu i-au plăcut la bătrâneţe dictatorii din cauza cărora îşi petrecuse tinereţea în puşcării: Carol al II-lea şi Ion Antonescu. De la primul luase ideea manifestărilor pe stadioane (amplificată după vizitele din Coreea de Nord), de la celălalt ideea să se certe cu sovieticii pe tema Pactului Ribbentrop-Molotov.

Aş vrea să vă mai spun un aspect. Şi Ceauşescu, în cazarma de a Târgovişte, unde a stat între 22 şi 25 decembrie 1989, a beneficiat de o masă care nu i-a plăcut. A cerut apă minerală, pâine albă, ceai, lapte. I s-a adus pâine neagră, care i-a provocat greaţă, deşi i s-a spus că asta mâncau ofiţerul şi soldatul român în „glorioasa Epocă de Aur“. A gustat din ceai şi a fost revoltat că are zahăr, certându-i pe ofiţeri că nu ştiau că el are diabet? Aceştia i-au replicat că în cele două ore de program la televizor, nimeni nu vorbea de diabetul lui Ceauşescu, ci doar de „realizărilii“ măreţe. Cât despre lapte, Kemenici, comandantul unităţii militare, a spus că nu i-a dat, deşi unitatea avea un sector-gospodărie, în care se aflau 12 vaci. A vrut pur şi simplu ca Nicolae Ceauşescu să vadă ce înseamnă să vrei ceva şi să nu ţi se ofere. Aceste fapte sunt consemnate de către Viorel Domenico în cartea Ceauşescu la Târgovişte, Editra Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2015.

O să încasez la înjurături de la nostalgici, după aceste rânduri, dar îmi menţin punctul de vedere. Aş vrea să apuc ziua în care toţi marii corupţi din România, aduşi în faţa legii să stea măcar câteva zile lipsiţi de confortul nemeritat pe care şi l-au construit furând. Am auzit-o pe Elena Udrea că a fost tratată inuman, fiindcă nu avea apă caldă în puşcărie. Săraca! Mai că le vine unora să îi plîngă de milă! Evident, că a putut să fugă în Costa Rica, să îşi cheltuie ceea ce a furat! Oraşul Drobeta Turnu Severin, locuit de oameni liberi, în Anul Centenar, 2018 nu are apă caldă de peste doi ani! Nici vara, nici iarna! Dar oamenii plătesc!

Generaţia mea a învăţat că dictatorii Antonescu şi Ceauşescu au produs suferinţe la cel mai greu nivel posibil. Istoria pare să mă contrazică. Adică, azi se trăieşte şi mai rău decât atunci! Azi, din România se pleacă la fel ca din Siria şi nu o spun eu, o spune Academia Română, o spun mulţi alţii. Azi, România se feudalizează. Baronii îşi iau insule (Belina de exemplu), îşi negociază libertatea contra resurselor (grozăvenia numită Fond Suveran de Investiţii, în fapt Furtul Substanţial Instituţionalizat), trădează România ca şi cum ai vinde marfa la tarabă, ba Israelului, ba Federaţiei Ruse, prin vocea Premierului şi Ministrului Apărării, le dau voie primarilor să fure liber, recompensându-i cu pensii speciale. Antonescu şi Ceauşescu ar fi invidioşi! Liviu Nicolae Dragnea şi-a construit propria Opoziţie care îl lasă în pace! Primăriţa Gabriela Firea îşi cinsteste supuşii care au votat-o în cel mai medieval stil posibil! Cheltuie banii luaţi din taxe şi impozite să-şi plimbe vasalii prin Grecia! Eşti bătrân? Stai în Bucureşti? Ai votat PSD? Nu te mai înghesui la moaşte, prin Iaşi, te duci în Grecia! Asta dacă apuci să ieşi din România! Evident, copiii şi nepoţii lor e musai să aibă poza cu Gabriela Firea pe Facebook! Este scandalos şi ruşinos! Maria Antonescu şi Elena Ceauşescu ar crăpa de ciudă!

Cu aceşti bani se puteau cumpăra tratamente pentru copii, se puteau dota şcoli, dar asta e, PSD încă nu a permis copiilor din grădiniţe şi şcoli primare să voteze! Staţi liniştiţi, când se întoarce doamna Viorica din concediu, fac pariu că va da o Hotărâre de Guvern în acest sens!

Partidul Naţional Liberal, care se dă mare partid de Opoziţie, este plin de oameni vânduţi moral PSD. Să mă lămurească şi pe mine domnul Ludovic Orban cum se face că din 67 de deputaţi PNL, doar trei au votat contra Codului Administrativ, ceilalţi 64 făcând jocul PSD (7 deputaţi liberali au devenit pesedişti pe faţă, votând „pentru“, 14 s-au „abţinut“, iar 43, ca laşii, nici măcar nu au avut decenţa să vină la vot!) Domnule Ludovic Orban, este o mare ruşine! Ce liberali trăiesc azi în România Anului Centenar! Ce liberali erau acum 100 de ani! Jean Mihail a donat în 1936 toată averea sa de 6 miliarde lei statului român şi în Palatul lui din Craiova unde ar trebui să fie instituţie de cultură se fac nunţi! Domnule Ludovic Orban, cunoaşteţi acestă situaţie? Mai sunteţi la curent cu ce fac confraţii dvs liberali prin Craiova? Ori vă place rolul de „Sică Mandolină“?

PMP e în cădere liberă, mulţi pedelişti o fac pe sfinţii prin PNL! Of, Opoziţia asta este un fel de mântuitoare de păcate şi aducătoare de uitare! Zilnic, Victor Ponta care în orice ţară democratică ar fi ieşit complet din viaţa publică arată ce carte ştie el, deşi ca premier a fost varză! Dacian Ciolos se căzneşte să ne mintă frumos ce guvern de tehnocraţi a condus el! Nu are nici minima decenţă să recunoască faptul că a guvernat cu omul lui Liviu Dragnea, Vasile Dîncu, în coaste. Că a fost un căţeluş plimbat cu lesa modernă prin parc şi nu cu lanţul. Este şi ăsta un progres nu-i aşa?

UDMR face tot ceea ce ştie! Se înfruptă din bugetul României şi îşi bate joc de România, dresat frumos de către Viktor Orban, premierul Ungariei, venit incognito pe la reuniuni cu subiecte controversate, încălcând orice protocol diplomatic.

Anul Centenar şi 23 august 2018 vin cu şcoli în prag de prăbuşire, blocuri cârpite (cele mai noi de dinainte de 1989, dacă e să respectăm adevărul istoric), spitale-adevărate pepiniere pentru boli şi microbi-lipsite de condiţii moderne elementare, drumuri distruse parcă de bombardamente, adevărate capcane pentru cetăţeni care constrastează puternic cu „realizărilii“ măreţe din aşa zisul program de guvernare, o fiţuică bogat colorată, dar care nu valorează nici cât cheltuielile de tipărire. Pe 10 august 2018, PSD a arătat că este „demnul urmaş“ al defunctului Partid Comunist Român, reprimând o manifestaţie paşnică a Diasporei. În loc ca jandarmii să îi izoleze pe huliganii veniţi să deturneze protestul, jandarmii au bătut şi au gazat femei copii, bătrâni nevinovaţi! Şi asta în aplauzele fanilor PSD! Îi aud pe mulţi că PSD „a pierdut“, prin atitudinea sa de pe 10 august 2018, alegerile din 2019 şi 2020!

Dragi cititori „Adevărul“, la cum merg lucrurile în ţara asta şi la cum gândeşte Liviu Nicolae Dragnea, mă aştept să apară de nicăieri Alina Mungiu Pippidi, Darius Vâlcov, Lia Olguţa Vasilescu sau Codrin Ştefănescu şi să spună: „dacă PSD câştigat alegerile de atâtea ori, de ce să mai facem alegeri? Oricum, se ştie că ăia cărora le dăm noi găleţi, mălai, funcţii, ajutoare sociale, ba chiar şi morţii din cimitire tot cu PSD votează!“ Dragi analişti politici, nu vă mai grăbiţi să proorociţi pierderea alegerilor de către PSD, gândiţi-vă că, este posibil ca PSD să nu le mai organizeze!

Luna august 1944 a adus schimbarea în România. Nu a fost cea mai fericită, dar a fost o schimbare care a salvat ce se mai putea salva. Luna august 2018 arată că România tinde să se întoarcă la dictatura de dinainte de 1944! Liviu Nicolae Dragnea, în 2018, seamănă tot mai mult cu fanaticul Ion Antonescu din vara anului 1944. Vede comploturi peste tot, este orbit de beţia puterii. Sper să se trezească lumea la realitate şi să facă ceva înainte de a fi prea târziu.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite