5 adevăruri după care sunt instruiţi şi militarii români de Operaţii Speciale care luptă în Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ţinuţi oarecum în umbră, ofiţerii români din Forţele pentru Operaţii Speciale (FOS) care luptă, la propriu, de peste 15 ani în Afganistan au avut parte de o pregătire îndelungată şi destul de costisitoare.

Militarii români de elită pot duce la bun sfârşit misiuni diverse fiind în acelaşi timp paraşutişti, scafandri, sau alpinisti. Sunt fini cunoscători ai mai multor limbi străine printre care şi pashtuna şi sunt trăgători de elită. 

Ei au fost instruiţi conform celor 5 Adevăruri ale FOS aliate din NATO: 

1. Oamenii sunt mai importanţi decât echipamentele (tehnologia) . Nici măcar cea mai bună tehnologie existentă în prezent nu poate înlocui o echipă de FOS înalt calificată, cu o instruire completă, echipată corespunzător şi închegată. Membrii echipei trebuie să fie, încă din timpul pregătirii, înainte de executarea misiunii, camarazi (nu colegi).  

Ofiţerii FOS sunt în primul rând oameni şi sunt antrenaţi să găsească soluţii creative la probleme complicate, în timp oportun, folosindu-şi la maxim imaginaţia, arată monitorulapărării.ro . Tehnologia de ultimă oră este numai un instrument la dispoziţia lor.

2. Un număr mic de operatori, selecţionaţi cu atenţie, bine instruiţi, sunt de preferat unui număr mare de militari. Asta pentru că oamenii bine antrenaţi pot face faţă oricărei misiuni, indiferent de riscurile acesteia. 

3. FOS nu pot fi un produs masă. Atingerea nivelului de profesionalism necesar îndeplinirii în bune condiţii a misiunilor dificile pe care le presupun operaţiile speciale necesită ani buni pentru instruirea detaşamentelor. Dacă este accelerat, procesul de pregătire îşi pierde din calitate, iar rezultatele sunt necorespunzătoare. 

4. FOS competente nu pot fi produse după ce criza a avut loc deja. Competenţa necesară unui operator de FOS, şi atingerea capabiltităţii operaţionale complete a detaşamentelor, la standardele cerute, nu pot fi obţinute peste noapte. Procesul de îndelungat şi costisitor, dar numai aşa pot exista echipe gata să intre oricând în luptă. Practic, este o investiţie care se face pe timp de pace şi se recuperează pe timp de criză. 

5. Majoritatea misiunilor FOS necesită sprijinul forţelor convenţionale. Eficienţa utilizării în misiuni specifice, pe teritoriul statului român sau în afara acestuia, a structurilor de FOS este îmbunătăţită substanţial de  sprijinul structurilor specializate de informaţii, sprijin de luptă şi sprijin logistic din toate categoriile de arme. 

Recunoaşterea internaţională a apărut după riscantele misiuni din Afganistan

Militarii români din Forţele pentru Operaţii Speciale şi-au atras relativ repede respectul colegilor aliaţi după ce au executat misiuni extrem de periculoase împreună cu militari din unităţile similare americane.

Forţele pentru Operaţii Speciale sunt forţe special instruite şi dotate pentru executarea misiunilor specifice de cercetare specială, acţiuni directe şi asistenţă militară în ţară şi în teatrele de operaţii militare, având componente din toate categoriile de forţe ale armatei. Brigada 6 operaţii speciale „Mihai Viteazul” reprezintă componenta terestră a Forţelor pentru Operaţii Speciale. Militarii de aici participă la misiuni în Afganistan începând cu anul 2006. 

Activitatea acestora a fost apreciată, la nivel naţional şi internaţional, cu peste 1.100 de medalii, ordine, decoraţii şi certificate de apreciere. Din păcate au fost şi pierderi. Pe timpul misiunilor din Afganistan, în cei 12 ani, au căzut la datorie cinci militari de elită din forţele pentru operaţii speciale, alţi 19 fiind răniţi.

Force Recon, cursul forţelor speciale ale armatei americane

Formarea Forţelor de Operaţii Speciale moderne din MApN a început în anul 2003 cu selecţia strictă a militarilor. Specialişti din trei ţări aliate, – Statele Unite, Regatul Unit şi Turcia – dar şi din Israel au pus umărul la acest program de selecţie. Batalionul a devenit operaţional la sfârşitul anului 2005, după ce membrii batalionului au beneficiat de cursuri în străinătate, cum ar fi cursul forţelor speciale ale armatei americane, cursul Force Recon (USMC). Forţele Speciale ale Armatei SUA, dar şi Forţele Speciale din Turcia au trimis, de asemenea, mai mulţi instructori care au lucrat în România în consilierea procesului de formare a militarilor români de elită.

Direct sub comanda şeful Statului Major al Apărării

La nivelul MApN, şeful Statului Major al Apărării este cel care exercită conducerea FOS, prin Comandamentul Forţelor pentru Operaţii Speciale (CFOS). În situaţia participării la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, conducerea FOS se exercită potrivit înţelegerilor tehnice încheiate cu partenerii străini, în baza tratatelor la care România este parte.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite