50 de traficanţi de persoane, prinşi în urma unei operaţiuni FRONTEX la care a participat şi România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: FRONTEX
Imagine: FRONTEX

Agenţia europeană pentru frontiere şi pază de coastă (FRONTEX) şi Austria au desfăşurat în perioada 11-21 septembrie o operaţiune internaţională împotriva criminalităţii transfrontaliere organizate şi grave în Europa Centrală şi de Sud-Est, informează un comunicat al FRONTEX dat publicităţii joi.

Operaţiunea, cunoscută drept „Joint Action Day Danube 5” (Ziua Acţiunii Comune Dunărea 5), a fost prima acţiune comună organizată de FRONTEX în condiţiile pandemiei de COVID-19 şi prima asemenea acţiune internaţională din acest an, transmite Agerpres.

JAD Danube 5 s-a concentrat pe combaterea traficului de migranţi şi alte persoane şi a fraudelor cu documente. Ca rezultat al operaţiunii, la Viena a fost creat un birou operaţional comun pentru a sprijini schimbul de informaţii în rândul participanţilor şi a coordona anchetele privind traficul de fiinţe umane.

La acţiune, care a fost sprijinită de organizaţiile de poliţie Interpol şi Europol, au luat parte, de asemenea, Polonia, Ungaria, Slovacia, Italia, Slovenia, Croaţia, România, Bulgaria, Grecia, Serbia, Bosnia, Macedonia de Nord, Muntenegru şi Albania.

Operaţiunea a dus la arestarea a 50 de persoane suspectate de trafic de persoane şi detectarea a 7.248 de migranţi ilegali, 83 de documente frauduloase şi 17 automobile furate şi descoperirea unui număr de 20.000 de măşti chirurgicale nedeclarate. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite