Încă o şansă istorică: România Atlantică şi lecţiile Trade Winds

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printre „binefacerile“ programului de guvernare cu care ne-a binecuvântat PSD (care au culminat cu producţia-record la floarea-soarelui), probabil că una dintre cele mai bune veşti pentru România din ultimul timp a venit dinspre Ambasada SUA.

Aflat la Trade Winds, cel mai mare eveniment de promovare comercială organizat anual la nivel mondial de către Departamentul Comerţului din SUA, Hans Klemm a declarat că America nu are „un aliat şi un prieten mai bun decât România“ în regiune iar, pentru a atrage investitori americani, ţara noastră trebuie să asigure un climat de afaceri „previzibil şi transparent“.

Este o declaraţie care valorează enorm, având în vedere că în limbaj diplomatic, astfel de cuvinte mari se folosesc rar. Să privim cu atente şi la continuarea declaraţiei:

„Colaborăm foarte bine pentru a aduce pacea şi securitatea în această regiune, în comunitatea transatlantică, luptăm împreună pe câmpuri de luptă departe de România. Alături de colaborarea în domeniul militar, ducem o luptă foarte susţinută împotriva corupţiei, împotriva terorismului, crimei organizate, traficului de persoane şi în domeniul intelligence.“

Subliniez un aspect: corupţia se află pe primul loc, înainte terorismului. O declaraţie care l-a supărat cu siguranţă pe al doilea om în stat, Călin Popescu Tăriceanu, care a declarat recent că este îngrijorat de atitudinea unor ambasadori acreditaţi la Bucureşti care au „fetişuri din astea pe care nu le mai lasă“, adică „vorbesc numai de corupţie“.

Despre „România Atlantică“ s-a mai scris pe paginile (virtuale sau nu) în Adevărul şi Foreign Policy. De reţinut importanţa vitală pentru România a parteneriatului strategic cu Statele Unite, din motive pe care orice om inteligent, cu bune intenţii, le înţelege fără prea multe explicaţii.

Am participat la forumul Trade Winds şi pot spune, fără exagerare, că am asistat la unul dintre cele mai importante evenimente care au avut loc în ultimul timp în ţara noastră. Remarc totodată, cu dezamăgire, că atenţia acordată acestui eveniment de către media a fost invers proporţională cu importanţa sa. Acest material conturează pe scurt câteva lecţii desprinse din cele trei zile de Trade Winds.

Am avut întâlniri cu circa 50 de companii din cele peste 100 prezente, din domenii precum industria de apărare, medicală, IT sau producătoare de bunuri. Unele voci din spaţiul public românesc, afectate de maladia scepticismului cronic, au îmbrăţişat retorica „nu ne vindem ţara“ şi au dus în derizoriu potenţialul uriaş pe care Trade Winds îl are pentru România, prezentând evenimentul drept un simplu exerciţiu de promovare al produselor americane, ceea ce este o abordare greşită sau rău-voitoare. Astfel de idei servesc mingea la fileu, din rea voinţă sau doar din prostie, propagandei ruseşti care se bazează pe sădirea neîncrederii în reperele României occidentale: parteneriatul strategic cu SUA, rolul nostru în NATO şi viitorul României în UE.

Pe baza propriei experienţe, vă spun că mai toate companiile prezente la Trade Winds au un interes real în România şi doresc să investească aici, atâta timp cât România este un partener predicitbil şi valoros pentru interesele strategice ale SUA. Iar declaraţiile Ambasadorului Hans Klemm au confirmat pe deplin acest lucru, la fel ca discuţiile private pe care le-am purtat cu diverşi investitori. Chiar în cadrul unei astfel de discuţii, un producător de ceaiuri mi-a transmis că obiectivul său nu este doar să-şi vândă produsele în România, ci şi să le producă aici, cu fructe şi plante româneşti.

Este adevărat, America îşi urmăreşte interesele, aşa cum face orice stat responsabil. Tocmai de aceea America este atât de interesată de România, cel mai important aliat militar pe care-l are în regiune. Istoria ne-a arătat că între securitate şi economie există o legătură puternică: amplasarea bazelor americane pe teritoriile unor aliaţi strategici a dus ulterior la dezvoltare economică. Este cazul Japoniei, Coreei de Sud sau Turciei. Securitatea naţională şi dezvoltarea economică merg mână-n mână.

Impresiile mele de la faţa de locului sunt mai mult decât încurajatoare. Investitorii americani privesc România favorabil. Ţara noastră este o necunoscută, dar pe care o descoperă ca pe o surpriză plăcută. Remarc totodată cât de bine au fost pregătiţi în prealabil investitorii americani – cu toţii ştiau date variate despre România, deşi foarte mulţi erau pentru prima dată la noi în ţară. De exemplu, ştiau că suntem cea mai pro-americană ţară din regiune, că avem cea mai mare creştere economică din UE, sau că ritmul de creştere a celor mai dinamice patru oraşe din România este superior tuturor celorlalte centre urbane din UE. Asta înseamnă să pregăteşti la cel mai înalt nivel un astfel de eveniment, iar diplomaţia economică americană chiar ar trebui să fie un exemplu de referinţă pentru România.

Ceea ce a fost mai puţin încurajator este că întrebările lor, de altfel legitime şi fireşti, nu puteau primi răspunsuri la fel de concrete şi clare, spre ruşinea noastră, a tuturor celor care am încercat să promovăm România. Şi asta pentru că o întrebare precum „Care este regimul fiscal al companiilor din România?“ ar fi primit un răspuns în doua zi şi altul în a treia zi a evenimentului. Cel care are „meritul“ acestei situaţii stânjenitoare este domnul Ionuţ Mişa, ministrul de Finanţe din România, care a anunţat chiar în toiul Trade Winds, în cadrul unei emisiuni la un post de televiziune, posibilitatea introducerii unei noi taxe: faimoasa „taxă de solidaritate“, prin care firmele trebuie să plătească câte 2% pentru un fond de asigurare al salariaţilor, dar din care 90% din bani merg la bugetul stat. O declaraţie atât de „inspirată“, încât şi-a atras cereri de remaniere chiar din interiorul PSD. Puneţi acest episod în contextul zecilor de bâlbâieli fiscale ale acestui Guvern (split TVA, taxa pe gospodărie, pilonul II şi multe altele) şi veţi avea un manual care s-ar putea intitula „Cum NU trebuie să acţioneze un Executiv pentru a încuraja investiţiile străine“. Cineva ar spune: să facă prostii, primesc, dar măcar să le facă cu cap... adică să mai fi aşteptat câteva zile până după terminarea celui mai important eveniment comercial din istoria recentă a României.

Remarc cu oarecare surprindere şi coincidenţa bizară prin care, tocmai în timpul Trade Winds, publicaţia New York Times a publicat pe prima pagină a ediţiei internaţionale un articol care vorbeşte despre o perspectivă sumbră a economiei româneşti. Asta au citit cei care au venit la Bucureşti la Trade Winds odată cu cafeaua de prânz, iar reacţiile nu au fost tocmai pozitive. Sigur că articolul în sine este per total corect, iar slăbiciunile economiei româneşti sunt consecinţa incompetenţei actualei guvernări, dar timing-ul materialului şi poziţionarea pe prima pagină trebuie să ne dea de gândit.

Fără a cădea pradă tentaţiilor conspiraţioniste, atât de facil de îmbrăţişat pe malul Dâmboviţei, pot spune că dacă cineva ar fi vrut să saboteze cumva succesul evenimentului Trade Winds, un astfel de articol ar putea fi un instrument foarte util. Să nu uităm că meciul se joacă, şi în România, între Vest şi Est, iar mizele sunt mari. În acest sens, nu ne vine să credem în coincidenţe.

Până la urmă, Trade Winds a fost, indubitabil, un succes. Dar pentru ca el să nu rămână doar un simplu eveniment de socializare de trei zile, ci punctul de (re)start pentru dezvoltarea economică a României pentru următoarele generaţii, acest efort trebuie continuat. Iar pentru asta avem nevoie de câteva condiţii de bază. În primul rând, de un mediu de investiţii predictibil (adică exact ce nu reuşeşte actualul Guvern prin anunţuri intempestive tip „taxa de solidaritate“). Al doilea este o regândire totală a diplomaţiei româneşti şi a felului în care misiunile noastre diplomatice (cu câteva excepţii) facilitează schimburile economice. Este esenţial ca acestea să lucreze pentru România şi să promoveze atuurile ţării noastre atât prin mijloace proprii, adică reţeaua de ataşaţi comerciali, cât şi în parteneriat cu firme private de consultanţă în investiţii, din ţară şi din străinătate. Şi, în al treilea rând, e cazul să nu mai fim modeşti. Este poate cel mai de preţ sfat pe care l-am auzit la Trade Winds. El vine din partea lui Ioan Iacob, un antreprenor român din domeniul IT, care, în contextul unui panel despre inovare, a spus exact opusul a ceea ce se afirmase mai devreme la aceeaşi masă de discuţii:

„România nu este în urma SUA, noi putem fi un exemplu pentru SUA. Am demonstrat capacitatea de a fi în avangarda inovării de nivel mondial.“

Un enunţ curajos, dar bazat pe exemple reale de proiecte şi performanţe româneşti, pornite din mediul privat autohton şi concretizate în afara ţării, într- competiţie pe bune şi pe merit.

Timp de zeci de ani, în care au fost nevoiţi să suportăm ororile unui regim criminal, părinţii şi bunicii noştri au trăit cu o speranţă: „vin americanii“. Acum, poate târziu, dar mai bine decât niciodată, putem spune că au venit şi ne vor drept parteneri. Rămâne să ne întrebăm: cum îi vom primi şi, mai ales, cum vom valorifica această şansă istorică?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite