Începe maratonul vaccinării în centrele regionale militare. Vor funcţiona 24/24 de ore, fără programare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaccinare - arhiva foto
Vaccinare - arhiva foto

Populaţia poate merge, începând de marţi, 4 mai, ora 8.00, în şapte centre militare unde se va administra vaccinul la orice oră, fără a fi necesară o programare.

Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia medicală, a dispus măsuri pentru extinderea programului de funcţionare în regim de 24/24 h, timp de o săptămână, în perioada 4 – 11 mai, într-o primă etapă, în centrele de vaccinare organizate de către Spitalul de Universitar de Urgenţă Militar Central din Bucureşti şi unităţile sanitare militare din ţară care sunt şi centre regionale de depozitare a dozelor de vaccin.

Astfel, populaţia poate merge să se vaccineze în centrele de vaccinare ale spitalelor militare din Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara, începând de marţi, 4 mai, ora 8.00, la orice oră, fără o programare prealabilă.

Totodată, persoanele vaccinate se înregistrează direct în RENV şi vor fi planificate pentru efectuarea dozei de rapel.

„În perioada următoare, în funcţie de disponibilitatea dozelor de vaccin şi de solicitările pe plan local, şi celelalte patru spitale militare din reţeaua medicală a MApN vor putea creşte ritmul de vaccinare, respectiv vor putea asigura vaccinarea fără programare prealabilă. Toate informaţiile referitoare la aceste aspecte vor fi comunicate în timp util, la nivel central, precum şi de fiecare unitate sanitară militară în parte”, anunţăa MApN.

Ministerul Apărării Naţionale asigură, în prezent, locuri pentru vaccinarea populaţiei generale în 56 de centre de vaccinare proprii, organizate în cadrul spitalelor militare şi în unităţi militare din Capitală şi din ţară, deservite de aproape 1.000 de angajaţi ai ministerului - peste 250 de medici, 500 de asistenţi medicali şi 200 de registratori.

Suplimentar, MApN a operaţionalizat 20 de centre mobile de vaccinare aflate în coordonarea Direcţiei medicale a MApN, care acţionează gradual, începând de miercuri, 21 aprilie, în sprijinul autorităţilor locale, în localităţi izolate sau greu accesibile, la propunerea şi solicitarea Direcţiilor de sănătate publică judeţene, conform instrucţiunilor Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.

Citeşte şi:

România a semnat un contract cu SUA pentru achiziţionarea de baterii de rachete de coastă. Cât costă sistemele antinavă VIDEO

Ministrul francez al Sănătăţii, vaccinat cu serul de la Moderna, după ce în februarie a primit prima doză de la AstraZeneca

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite