Încurcate cărări ale informaţiei către o justiţie independentă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul izvor – izvorul originar - al ideii separaţiei dintre activităţile DNA şi SRI este unul subteran şi secret, dacă nu cumva este vorba de mai multe izvoare. Aşa-numitul „binom” DNA-SRI funcţiona deja chiar foarte bine, efectele lui fiind evidente, în primul rând pentru infractori. Cineva, cumva, de undeva, a venit cu ideea spargerii „binomului”.

Toată ziua vorbim despre colaborarea instituţiilor, începând cu colaborarea şi controlul reciproc al celor trei Puteri ale Statului. Atunci, oare de ce ar fi eliminată, sau drastic limitată, colaborarea dintre DNA şi SRI!? Ca şi în alte situaţii, intră aici în joc diferenţa dintre pretext şi mobil.

Pretextul este, în acest caz, ideea nobilă a autonomiei Justiţiei, menită să facă dreptate în această ţară, de jos până sus, sau invers. În acest sens, suntem pe deplin de acord cu Daniel Morar (fost Procuror-Şef al DNA, membru actual al CCR), care precizează că „Justiţia este în întregime atributul judecătorilor”. Este vorba de „judecata juridică”, petrecută în Instanţă, şi nu de alte judecăţi, din afara Instanţei, cum este judecata noastră, şi nu numai a noastră. După judecata noastră, Mobilul cel real, dar mascat de  nobilul  pretext menţionat înainte, este limitarea surselor de informaţii privind infracţiunile şi infractorii; chiar dacă acest mobil nu a fost avut în vedere, ca intenţie, consecinţele „Deciziei CCR” sunt aceleaşi, adică limitarea informaţiilor. Este de înţeles bucuria de care au fost încercaţi o bună parte dintre parlamentari, ca şi confraţii lor de afaceri din afara Parlamentului, la aflarea „Deciziei CCR”. Situaţia ne poate evoca o spusă străveche „Schimbarea Domnitorilor, bucuria nebunilor”. Numai că baronii – fie ei locali sau centrali -, ca şi interlopii - care sunt omniprezenţi - nu sunt nebuni, ci sunt chiar „băieţii deştepţi” ai neamului nostru. Un mare Şef de la SRI a afirmat cândva că dânşii urmăresc mersul procesului juridic până la capăt, adică până la Decizia dată de Judecător. Această afirmaţie a umplut pagini întregi de dezbateri, fiind interpretată ca un „amestec” al SRI în „treburile interne” ale Justiţiei. Dar, oricare om are dreptul să urmărească şi să judece Deciziile Judecătorului. Acesta nu este Infailibil, ca Papa de la Roma, încât poate şi el să greşească, fără voie, sau chiar şi cu voia, după cum s-a văzut, în destule cazuri. În situaţia menţionată, SRI nu influenţează Judecarea-judecata, ci urmăreşte soarta unor  informaţii exacte, produs al muncii sale calificate, făcută cu instrumente şi într-un timp care costă bani; dacă tot am intrat în capitalismul în care „Timpul costă bani”.

Echilibrată şi onestă, Laura Codruţa Kövesi solicită de câţiva ani suplimentarea corpului de procurori DNA cu 120 de noi membrii. Aceasta nu înseamnă că volumul infracţiunilor a crescut, ca urmare a activităţilor DNA, aşa cum afirma în mod bizar avocatul şi senatorul PSD, Şerban Nicolae, într-o emisiune la „Antena 3”. Aceasta înseamnă că numărul infractorilor existenţi, dar descoperiţi de DNA, cu ajutorul SRI, a crescut în ultimii ani, fiind nevoie şi de alţi procurori pentru a face faţă „frontului de lucru”, care este şi un front de război cu infracţiunea şi infractorii. Cererea Procurorului-Şef rămâne doar o foaie de hârtie, sau o vorbă în vânt, pentru că „nu avem bani”, ca şi cum DNA nu ar fi recuperat destui bani furaţi pentru a completa corpul de procurori cu personalul necesar, pe măsura „frontului de lucru” existent. Semnificativ este că până şi avocatul Şerban Nicolae afirmă că aici trebuie să se ajungă la un „echilibru”, fără a preciza cam care ar fi acel „echilibru” între DNA şi SRI.

În sfârşit, dacă îmi amintesc bine, răspunzând jurnaliştilor, Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a afirmat explicit („expressis verbis”) că noua Decizie nu funcţionează retroactiv, adică nu se aplică şi la dosarele deja existente. Cu toate acestea, aici a apărut o fisură prin care a izbucnit haosul interpretărilor şi bucuria infractorilor. Pur şi simplu, avocaţii cer ca informaţiile venite pe linia SRI, deci cele provenite prin interceptări, să fie eliminate din dosare. Ca şi cum o Decizie juridică ar putea infirma o informaţie reală şi exactă, existentă deja în dosarele penale. Fără a fi specialist în domeniu, personal nu cred că au existat dosare în care Decizia finală a Judecătorului să se bazeze exclusiv pe informaţiile provenite prin interceptări, aşa cum crede acelaşi  Şerban Nicolae. Mă las convins dacă dânsul – care poate fi şi un „avocat al Diavolului” - ne dă un singur exemplu în acest sens. În sfârşit, putem presupune că multe dintre cazurile de infracţiune – mai ales de natură financiară - cad şi sub incidenţa Legii penale, dar sunt şi un atentat la Siguranţa naţională. Ne întrebăm simplu, nici în aceste cazuri, care sunt cele mai grave, DNA nu trebuie să colaboreze cu SRI!? Din unele dezbateri ar rezulta că SRI este doar un SECU, dar unul cu faţa schimbată, nefiind vorba aici de cunoscuta „Schimbare la faţă” a Domnului, adică a lui Iisus.

Schimbând acum perspectiva de abordare, oricare om normal, când aude cuvântul „Securitate”, este încercat de un sentiment de teamă, mai ales dacă el a trăit şi înainte de 1989. În Cluj-Napoca, am locuit pe o stradă vecină cu strada pe care locuia doamna Doina Cornea. Fiind pusă sub urmărire, când ieşea din casă, Doina Cornea era urmată, cam la 20-30 de metri, de „băiatul” de la SECU, care o însoţea ca o umbră credincioasă. Într-o zi, ieşind pe stradă, a fost întrebată de un vecin „ce mai face (!?)”. Întorcându-se şi arătând cu degetul către „băiatul”, doamna a răspuns simplu: „Uitaţi-vă şi dvs., mi-am scos căţelul la plimbare”. Era foarte curajoasă şi a ajuns să fie imună la orice ameninţare. Nu era cazul majorităţii cetăţenilor, marcaţi, în diverse grade, de teama faţă de SECU. Generaţiile mai noi sunt scutite de acest sentiment penibil, dar generaţiile mature sau vârstnice şi-l amintesc, iar o parte dintre oameni îl mai trăiesc şi acum. Oricâte schimbări  au marcat trecerea de la SECU la SRI, sentimentul de teamă mai rămâne, făcând parte din „greaua moştenire”, cum se spunea pe vremuri. Dar, dacă este vorba de infractorii de azi, şi mai ales de marii „tunari”, de care se ocupă  DNA şi SRI -, fie împreună, fie pe două planuri distincte, dar corelate - ar merita ca acestora să le intre frica până în măduva oaselor. Poate că pe această cale se vor trezi, aflând că trăiesc într-o lume a oamenilor, nu în universul zoologic al primatelor.

PS Nu am avut niciodată nici un fel de legătură cu SECU sau cu SRI. Pe vremea comuniştilor, doi buni prieteni mi-au mărturisit că au fost solicitaţi să colaboreze cu SECU, şi mi-au cerut sfatul. Atunci mi-am cristalizat un gând care sună aşa: Dacă sunt solicitat, dau sfaturi oricui mi le cere, după ce mă gândesc bine la situaţia în care se află omul. În trei situaţii, însă, refuz să dau orice sfat: a) Când este vorba de căsătorie sau divorţ; b) Când este vorba de plecarea definitivă din ţară (plecarea „Afară”); c) Când este vorba de colaborarea cu SECU, respectiv cu SRI, în zilele noastre. Deşi cristalizat pe vremuri, gândul mi-a rămas acelaşi şi azi.

Motto: „Frunză verde de dai-n-ai / Nu crapă chiar unde dai!”
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite