Înscrierile la pregătitoare şi clasa întâi, devansate cu o lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinţii ar putea fi chemaţi să-şi înscrie copiii în clasa zero şi în clasa întâi în mai puţin de două săptămâni, adică din 24 februarie, potrivit calendarului propus de Ministerul Educaţiei.

În mai puţin de două săptămâni, adică pe 24 februarie, părinţii ai căror copii urmează să meargă anul acesta la şcoală ar putea fi chemaţi să-şi înscrie micuţii în clasa pregătitoare sau,după caz, în clasa I.

În acest sens, din 17 februarie, unităţile şcolare ar putea afişa circumscripţiile şi numărul de clase pregătitoare pe care le au la dispoziţie, cererile de înscriere putându-se completa în perioada 24 februarie – 14 martie. Adică cu o lună mai devreme faţă de anul trecut.

Acestea sunt noile date propuse de Ministerul Educaţiei în calendarul înscrierilor în învăţământul primar, care pot suferi însă modificări, susţin reprezentanţii ministerului, într-un comunicat oficial.

Aceştia au explicat că s-a revenit practic la calendarul din 2012, dar s-a ţinut cont şi de faptul că, în mai, au loc, în premieră, evaluările la nivel naţional ale elevilor de clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a şi ar trebui evitată o suprapunere a celor două evenimente.

Înscrieri ca anul trecut

Nu apar însă noutăţi legate de sistemul de înscriere, o spun şi cei din minister, şi inspectorii. „Nu sunt modificări faţă de anul trecut, aşteptăm oricum să fie stabilit cadrul legal prin ordin de ministru. Iniţial, noi, inspectorii, am propus înscrieri etapizate, însă decizia e în altă parte“, a declarat Constantin Trăistaru, inspectorul general şcolar al Capitalei.

Astfel, la fel ca anul trecut, în prima etapă se pot înscrie toţi copiii, indiferent de domiciliu, însă vor fi departajaţi ulterior. Prioritate au copiii cu reşedinţă/domiciliu în circumscripţia şcolii, iar pe locurile libere rămase după repartizarea lor prioritate au copiii cu handicap, orfanii de unul sau de ambii părinţi sau cei care mai au un frate ori o soră înscrişi în aceeaşi şcoală.

În etapele următoare sunt înscrişi copiii care nu au prins un loc la clasa pregătitoare sau cei care nu s-au înscris deloc  în etapele anterioare. Elevii pot fi înscrişi în şcolile care au amenajate clase pregătitoare sau în grădiniţele arondate şcolilor.

Excepţii repetate de la lege

La clasa pregătitoare pot fi înscrişi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2014 inclusiv. Copiii care nu au fost înscrişi în învăţământul primar în anul şcolar 2013-2014 şi împlinesc vârsta de 7 ani până la data de 31 august 2014 inclusiv pot fi înscrişi în clasa I, potrivit metodologiei, la fel cum a fost şi în ultimii doi ani.
Asta, deşi oficialii anunţau anul trecut că este ultima dată când acceptă în clasa I copii care nu au trecut prin clasa pregătitoare, cum prevede legea.

Iar părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2014 inclusiv pot să-şi înscrie copiii în clasa pregătitoare, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzatoare.

Învăţătoarea Corina Bâlbâie, de la Şcoala nr. 165 din Capitală, spune că şi anul acesta părinţii vor putea vizita şcolile ale căror cursuri şi-ar dori să le urmeze copiii lor. „Ziua porţilor deschise probabil că se va organiza pe 22 februarie în majoritatea şcolilor, fiindcă atunci este singurul weekend din perioada 17 – 28 februarie când nu se ţin ore şi atât cadrele didactice, cât şi părinţii sunt liberi“, a mai spus Bâlbâie. 

Vizele de flotant merg în continuare la înscriere

În urmă cu două luni, inspectorii şcolari generali din mai multe judeţe anunţau că s-ar putea lua în calcul o modificare majoră la etapele de înscriere la pregătitoare, adică în prima etapă să se înscrie doar copiii care au reşedinţă sau domiciliu în circumscripţie şi abia în a doua etapă să se înscrie cei care nu aparţin de şcolile respective, pentru a rezolva problema vizelor false de flotant.

„Nu se mai aplică, fiindcă cei care au elaborat metodologia au considerat că această modificare nu este corectă din punct de vedere juridic”, a explicat inspectorul şcolar general din Cluj, Claudiu Cuibus.

image

Copiii mai mici de şase ani, testaţi înainte să meargă la şcoală Foto: Adevprul / Lucian Muntean

Acte necesare la înscrierea la şcoală

Cererile-tip de înscriere pot fi depuse şi validate direct la unitatea de învăţământ unde părintele doreşte înscrierea copilului, însă pot fi completate şi online, pe un formular ce va fi disponibil pe site-ul Ministerului Educaţiei. În cazul în care alege să completeze cererea online, părintele va trebui totuşi să meargă la şcoală, pentru validare.

Actele necesare la înscriere sunt: cerere-tip de înscriere; copii după actul de identitate al părintelui/tutorelui legal; certificatul de naştere al copilului; documentul care atestă dezvoltarea psihosomatică corespunzătoare pentru parcurgerea clasei pregătitoare / clasei I (acolo unde este cazul); alte documente care să ateste îndeplini­rea criteriilor generale şi/sau specifice (acolo unde este cazul).

Calendarul înscrierilor 

17 februarie 2014- afişarea circumscripţiilor şi a locurilor din şcoli

19-28 februarie - „Zilele porţilor deschise”, în paralel cu întâlniri de informare cu părinţii în grădiniţe

18 februarie-12 martie - evaluarea psihosomatică a copiilor pentru cazurile speciale

24 februarie-14 martie - completarea de către părinţi a fişelor de înscriere la grădiniţă sau şcoală, fizic sau online, în care sunt sfătuiţi să treacă trei şcoli dorite în cazul în care ajung în etapa a doua a înscrierilor; programul de validare este între 8.00-20.00 (luni-vineri) şi 8.00-13.00 (sâmbăta). Tot acum se depun la şcoli şi cererile de înscriere directă în şcoală pentru copiii de şapte ani

17 martie - prima etapă: repartizarea copiilor la şcoala de circumscripţie solicitată de părinţi

18-20 martie - admiterea sau respingerea cererilor părinţilor care au cerut înscrierea în altă şcoală decât cea la care erau arondaţi, pe locurile rămase libere

21 martie - repartizarea în şcolile de circumscrimpţie a celor care au vrut să-şi înscrie copiii la altă şcoală şi au menţiont în cerere posibilitatea revenirii la şcoala arondată

21-22 martie - afişarea la şcoli şi pe site-urile inspectoratelor şcolare a elevilor înscrişi, precum şi locurile libere

25 martie - 4 aprilie - a doua etapă: părinţii care nu au înscris copiii în prima etapă depun cereri la secretariatul şcolii aflate pe primul loc între cele trei opţiuni exprimate în fişa iniţială de înscriere

7-10 aprilie - procesarea cererilor pe baza criteriilor generale şi a celor specifice de departajare, în limita locurilor rămase libere

11 aprilie - afişarea în şcoli a listelor finale ale copiilor înscrişi, atât în clasa pregătitoare, cât şi în clasa I

14-18 aprilie - soluţionarea cazurilor copiilor rămaşi neînscrişi şi după etapa aceasta


DOCUMENTE Calendarul înscrierilor în clasa pregătitoare şi în clasa întâi

Înscrierile în clasa pregătitoare şi în clasa I încep pe 24 februarie, respectând modelul de anul trecut, potrivit documentelor puse în dezbatere publică, marţi, de Ministerul Educaţiei.

Se pregătesc schimbări la înscrierea în clasa pregătitoare

Înscrierea copiilor la clasa pregătitoare ar urma să aibă loc în mai multe etape, prioritate având cei care locuiesc în zona şcolilor dorite. Mai-marii de la Educaţie vor da însă publicităţii detaliile pe ultima sută de metri, adică abia în martie.

Studiu. Aproape 9 milioane de lei au rămas necheltuiţi din suma alocată pentru implementarea clasei zero la nivelul întregii ţări

Aproape 9 milioane de lei au rămas necheltuiţi din totalul de peste 33,5 milioane de lei alocaţi pentru implementarea clasei zero. Aşa arată un studiu recent, în care au fost analizate răspunsurile furnizate de 38 de inspectorate şcolare judeţene. În plus, potrivit datelor oficiale, judeţul cu cele mai multe unităţi de învăţământ în care a fost implementată clasa pregătitoare este Bacău, iar la polul opus se situează judeţul Giurgiu.

Proiect-pilot în premieră naţională la Cluj: clasele pregătitoare şi ciclul primar în aceeaşi clădire

Sesizările părinţilor care au avut, în anul şcolar trecut, copii în clasa pregătitoare (sau clasa zero, cum mai e numită) şi discuţiile cu asociaţiile de părinţi au determinat conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj să înceapă un proiect-pilot prin care să îi pună pe cei mici, din ciclul primar, într-o clădire separată de cei mari, din gimnaziu şi liceu.

Ministrul Educaţiei: Avem 20.000 de copii de clasa pregătitoare rămaşi pe dinafară

Aproape 20.000 de copii, respectiv 10 la sută dintre cei care ar trebui să fie în clasa pregătitoare, nu au fost înscrişi în prima etapă, a anunţat, marţi, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. Situaţia acestora va fi verificată pe baza codului numeric personal până la 16 septembrie, când începe noul an şcolar.

CLASA PREGĂTITOARE 2013 Şcolile bune au fost din nou asaltate de părinţi

După prima etapă de înscrieri la clasa pregătitoare, şcolile bune din marile oraşe au fost asaltate din nou de un număr de cereri mult mai mare decât estimările oficiale privind părinţii care locuiesc în zonă. Multe şcoli au cerut ca atare suplimentarea numărului de locuri sau chiar crearea de clase în plus.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite