Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Adevărul despre femeia condamnată pentru „o bucată de caşcaval“. Era expertă în furtul din supermarketuri, iar bunurile erau ascunse sub rochie

92
11 Jul 2016 13:38:21
Autor: Ionel Stoica
Ana Maria, în studio la Antena 1, în dreapta mama ei, Gheorghiţa Iordache, închisă în penitenciar, care a fost intervievată de jurnalistii trustului Intact
Ana Maria, în studio la Antena 1, în dreapta mama ei, Gheorghiţa Iordache, închisă în penitenciar, care a fost intervievată de jurnalistii trustului Intact

Condamnarea la 3 ani cu închisoare a unei unei femei pentru furt dintr-un supermarket, care ar fi luat „doar o bucată de caşcaval”, a fost folosită de postul Antena 3 pentru a-i cere preşedintelui României, Klaus Iohannis, graţierea acesteia. Potrivit sentinţei, Gheorghiţa Iordache mai fusese condamnată pentru furt, avea mai multe sancţionări pentru furt din magazine, se sustrăsese cercetărilor şi a furat mai multe bunuri.

„Femeia a fost arestată, după ce a încercat să fure mâncare dintr-un magazin pentru fiica sa, pentru că nu aveau bani să-i cumpere”, a titrat postul Antena 3, pe 7 iulie, în emisiunea „Sinteza Zilei”. Era vorba de cazul Gheorghiţei Iordache, condamnată pe 26 februarie 2015 de Curtea de Apel Bucureşti pentru furt din magazinul Selgros. Decizia instanţei a fost dată după ce iniţial Judecătoria Sectorului 1 decisese iniţial, pe 27 noiembrie 2014,  condamnarea femeii la 1 an de închisoare cu suspendare pentru furt calificat. Procurorii au declarat apel, şi astfel cazul a ajuns la Curtea de Apel Bucureşti.

Întreaga poveste a fost prezentată iniţial la postul Antena 1, la emisiunea „Acces Direct”. Cazul a  fost folosit de Antena 3 pentru a cere graţierea femeii. În studiourile televizunii a fost invitată fata femeii. Mihai Gâdea a anunţat, pe 8 iulie, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că Ana Maria, fetiţa de 9 ani ar putea să îşi strângă mama la piept cât mai curând. Potrivit Antena 3. Gâdea a afirmat că a primit de la Administraţia Prezidenţială o informare potrivit căreia „preşedintele Klaus Iohannis a dispus demararea verificărilor şi a solicitat informaţii de la instituţii competente” referitoare la acest caz.

Pe 9 iulie 2016, Alessandra Stoicescu a dezvăluit, la Q&A, de la Antena 3, cine sunt judecătorii care au dat condamnarea, George Matei şi Bogdan Tudoran. ea a punctat că este vorba de completul care a decis condamnarea Marianei Rarinca- pentru şantajarea Liviei Stanciu, şefa Curţii Supreme, la 2 ani închisoare cu suspendare.

Ce a mai furat din Selgros

Potrivit sentinţei Curţii de Apel Bucureşi, consultate de „Adevărul”, Gheorghiţa Iordache a fost prinsă de un agent de pază  pe 11 septembrie 2013, în jurul orei 12:00, după ce a trecut de casele de marcat din Selgros, cu mai multe bunuri, pe care le-a ascuns sub hainele personale.

Ea fusese observată de un agent de pază că a luat de pe rafturi mai multe produse alimentare şi de papetărie pe care le-a ascuns sub fustă.

Asupra ei, femeia avea două bucăţi „Butter Cheese”, 5 bucăţi salam „Sibiu”, 8 bucăţi pixuri „Roller”, 7 bucăţi „Pel Roller”, o bucată muşchi afumat, valoarea totală fiind de 723,05 de lei. Produsele au fost recuperate de cei de la Selgros, dar cazul a ajuns la poliţie. Firma de securitate a sunat la 112, iar poliţiştii au deschis un dosar pentru furt.

A recunoscut furtul

Atunci când a fost prinsă, Gheorghiţa Iordache a dat o declaraţie în care a recunoscut furtul. Ea a spus că a luat mai multe bunuri de pe rafturi şi le-a pus în coşul de cumpărături, „iar alte bunuri le-a ascuns sub fusta personală având intenţia de a le sustrage”.

Femeia s-a deplasat la casa de marcat, a achitat bunurile din coş, şi a părăsit magazinul. „După ce a trecut de linia caselor de marcat, inculpata a fost oprită de către un agent de pază”, se arată în sentinţa de condamnare.

Primul dosar: furt din supermarketul Carrefour

În timpul procesului, judecătorii au constatat că Gheorghiţa Iordache mai fusese condamnată pentru furt. Pe 7 iulie 2014, Judecătoria Sectorului 1 o mai condamnase într-un alt dosar la 1 an de închisoare cu suspendare, pentru furt din magazinul Carrefour. Furtul fusese făcut în 12 aprilie  2012. Condamnarea a rămas definitivă prin neapelare.

Pe 12 aprilie 2012, Gheorghiţa Iordache fusese prinsă la Carrefour Colosseum atunci când a sustras mai multe bunuri alimentare, în valoare de 288 de lei. Acestea erau ascunse în căptuşeala paltonului. Pentru a distrage atenţia, Gheorghiţa cumpărase şi alte lucruri, pe care le-a pus în căruţul de cumpărături şi pe care le-a achitat la casă, în valoare de 103 lei.

„Din verificarea sentinţei penale nr.590 din data de 7 iulie 2014, pronunţată de aceeaşi instanţă, rămasă definitivă prin neapelare în data de 13 august 2014, rezultă cu certitudine că anterior faptei deduse judecăţii, aceeaşi inculpată a fost condamnată tot la 1 an închisoare, cu suspendarea condiţionată (art.81 din Codul penal anterior), însă pedeapsa aplicată - în acest cuantum şi această modalitate de executare - nu a avut niciun efect, inculpata neînţelegând să-şi revizuiască atitudinea”, au motivate judecătorii Curţii de Apel Bucureşti.

Hoaţa s-a sustras anchetei

Magistraţii au mai arătat că Gheorghiţa Iordache s-a sustras urmării penale pe timpul anchetei, aceasta fiind o circumstanţă agravantă. Ei au arătat că decizia Judecătoriei Sectorului 1, de a da o nouă condamnare cu suspendare trebuie desfiinţată, deoarece nu a explicat pe larg care sunt circumstanţele atenuante.

„Având în vedere că funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă individualizare, proporţionare a acesteia, care să ţină seama şi de persoana căreia îi este destinată, Curtea constată că judecătorul fondului, la stabilirea pedepsei, a dat dovadă de multă clemenţă şi a luat în considerare, cu precădere, anumite date referitoare la persoana inculpatei Iordache Gheorghiţa (pe care nu le-a individualizat), care au fost reţinute drept circumstanţe atenuante, şi făcând aplicarea art.76 lit.c din Codul penal anterior, urmând ca prin admiterea prezentei căi de atac, să fie îndreptată această situaţie”, se arată în decizia definitivă a Curţii de Apel Bucureşti.

Sancţionată anterior de 3 ori pentru furt

„Curtea constată total greşită reţinerea acestor circumstanţe atenuante, raportat şi la împrejurarea că aceeaşi inculpată a fost sancţionată anterior de trei ori tot pentru furt, în anul 2014 a fost condamnată tot pentru furt din magazin, fapta aceea fiind concurentă cu cea reţinută în prezenta cauză, nu are un loc de muncă, la urmărirea penală şi în cursul judecăţii au fost emise mandate de aducere pentru că aceasta nu s-a prezentat cu toate că actele din dosar arată că nu şi-a schimbat domiciliul şi nici nu a fost încarcerată”, mai arată judecătorii.

Drept urmare, potrivit magistraţilor, a rezultat „cu certitudine” că pedeapsa de 1 an închisoare sub supraveghere „este insuficientă şi necorespunzătoare”.

„Pe de altă parte, este de observat că circumstanţa prevăzută de art.74 lit.c Cp nu a fost deloc motivată de către instanţa de fond, iar pe de altă parte cea prevăzută de art.74 lit.a Cp a fost motivată de conduita bună a inculpatei şi de lipsa antecedentelor penale, Curtea constatând că nu are acoperire reţinerea acestor circumstanţe”, mai arată Curtea de Apel Bucureşti.

Ce a spus procurorul

La ultimul termen de judecată, reprezentantul Ministerului Public a arătat că consideră greşită reţinerea circumstanţelor atenuante şi raportat la împrejurarea că Gheorghiţa Iordache a fost sancţionată anterior de trei ori tot pentru furt, în anul 2014 a fost condamnată tot pentru furt, nu are un loc de muncă, la urmărirea penală şi în cursul judecăţii au fost emise mandate de aducere pentru că aceasta nu s-a prezentat cu toate că actele din dosar şi a arătat că nu şi-a schimbat domiciliul şi nici nu a fost încarcerată. „Astfel, apreciază că pedeapsa de 1 an închisoare cu aplicarea art.81 Cp este insuficientă şi necorespunzătoare”, se arată în sentinţa de condamnare.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

92 Comentarii

barbu brailoiu
11.07.2016, 14:08:34

numai bună pentru Antene! tot e Faraonul laq „mititica”, e bună de șefă peste femeile anteniste

+24 (30 voturi)
Dionysos Bacchus
11.07.2016, 14:12:53

Latrinele apartin unui infractor aflat la bulau iar politica editoriala a lor este apararea infractorilor . Aceste posturi se adreseaza indivizilor de cea mai joasa speta , a scursurilor societatii , milogi si alti bipezi cu !Q subunitar . Pentru fiecare minciuna spusa pe post , cei care o debiteaza trebuie condamnati cu executare si licenta suspendata .

+20 (28 voturi)
Dumitrascu Dorin
11.07.2016, 14:28:05

Vai, saraca femeie, ce fata de ingeras are... Ce au oamenii astia rai cu ea ? Fura si ea pentru ca nu avea bani, ce e rau in asta ? Nu asa trebuie sa facem toti ? Acum realizez ce prosti suntem noi, astia care MUNCIM pentru bani ! Mai bine ne lasam de munca, astfel nu mai avem bani, si ne apucam de furat ! Asta e solutia ! Vrem mancare ? O furam. Vrem un televizor ? Il furam. Daca suntem prinsi furand avem si justificarea : nu avem bani ! Merge la fix, mai ales daca ai si copii, spui ca furi pentru ei, " sa mance si gurile lor, mancat'as ochii tai ".

+21 (29 voturi)
buriuu elena
11.07.2016, 14:20:33

Astia-s nenorocitii care au impanzit Europa. Sa munceasca le este greu, trebuie sa se scoale dis de dimineata, sa se duca la lucru unde ce sa vezi trebuie puna osul lor puturos la munca. Dar jigodiile de la latrine in loc sa le spuna ca a munci nu este o rusine, ei incurajeaza sa fure in continuare.

+20 (26 voturi)
mihai radu
11.07.2016, 14:24:18

Trebuie inteles un lucru,pe"jurnalistii antena3 ii doare fix in cot de doamna de etnie roma care se ocupa cu furtisaguri,ei vor sa dovedeasca cu orice pret ca judecatorii care l-au condamnat pe Varan sunt niste unelte ale iudeo masonilor,sorosistilor,securistilor,etc si etc!

+25 (29 voturi)

Vezi toate comentariile (92)

Modifică Setările