Generalul Talpeş, la Adevărul Live: Cea mai mare ameninţare la adresa securităţii este că nu suntem capabili să găsim soluţii pentru ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Generalul Ioan Talpeş, fost director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE) FOTO Adevărul
Generalul Ioan Talpeş, fost director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE) FOTO Adevărul

În jurul României se redefineşte contextul de securitate. Nu numai că apar noi provocări, dar ameninţările se conturează în tabloul unei confruntări deschise între două mari blocuri de putere şi interese. În acest context, este suficientă şi îndeajuns de flexibilă strategia noastră de securitate? La această întrebare şi nu numai a răspuns generalul Ioan Talpeş la Adevărul Live.

Strategia de securitate a României este mulţumitoare şi îndeajuns de flexibilă pentru a face faţă tensiunile interstatale tot mai evidente de la graniţele ţării noastre? Este oare nevoie de redefiniri, de adaptări, de viziuni noi în acord cu dezvoltările îngrijorătoare, pre-conflictuale sau conflictuale din jurul României? Suntem pregătiţi pentru schimbarea paradigmei în care am raţionat până acum în termeni de securitate, suntem gata să acceptăm că vom fi parte a unei noi ordini globale de securitate ale cărei baze se desenează acum din ce în ce mai limpede? 

Acestea sunt câteva dintre temele discuţiei de azi, la Adevărul Live, dintre jurnalistul Cristian Unteanu şi generalul Ioan Talpeş, fost director al SIE.

Principalele comentarii ale jurnalistului Cristian Unteanu şi ale generalului Ioan Talpeş:

Ioan Talpeş: Trebuie să ne dezobişnuim de teoria egalităţii popoarelor, a ţărilor.

Cristian Unteanu: Proiectul european are nişte dificultăţi în ceea ce priveşte securitatea din cauza discrepanţelor est-vest. Se destabilizează estul european, începând cu Turcia, Grecia, Bulgaria, iar România are problema unei armate aflată în urmă cu dotările.

Ioan Talpeş: Categoric, avem nevoie de o nouă ordine de securitate. Eu nu pot să nu gândesc şi într-o altă perspectivă: am ajuns la convingerea că cei care au făcut toate aranjamentele din 1989, 1990, 1991 doreau o nouă ordine. Rusia era de acord cu această schimbare pentru că Pactul de la Varşovia şi CAER îi costa prea mult.

Toţi ne-a făcut că nu observăm cum se naşte un nou pol de putere, despre care toată lumea credea că la un moment dat se va opri. Este vorba despre China. Rusia toată a ajuns la un moment dat să se îmbrace cu produse chinezeşti.

Cristian Unteanu: Prezenţa Chinei este foate pregnantă în statele africane.

Cea mai mare ameninţare la adresa securităţii naţionale

Ioan Talpeş captură live

Ioan Talpeş:

M-am aflat în perioada 90-92 în zonele de decizie. Eram conştienţi că ne aflăm într-o schimbare care se dezbătea între doi poli: est şi vest. Iar noi ne simţean natural ataşaţi de vest. S-a jucat foarte mult atunci pe intoxicarea românilor. Nimeni nu a vorbit despre aranjamentele convenite între jucătorii majori asupra statelor Europei.

Asta este cea mai mare ameninţare la adresa securităţii naţionale: că nu suntem capabili să găsim soluţii pentru ţară. Noi mereu spunem ce o să facem peste 5 ani. Noi ne-am săturat de cincinale.

Cristian Unteanu: Harta conductelor de gaz dinspre est, prin Turcia spre Vest, este foarte importantă pentru securitatea fiecărei ţări aflată pe traseu.

Este foarte clar că Turcia va controla în viitor zona Balcanilor. În 1993, i-am spus abasadorului SUA, Davis: Nu ne prăbuşim, pentru că românii funcţionează după principii pe care SUA nu le-ar putea înţelege.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite