UPDATE Dosarul Zambaccian, amânat pentru 9 septembrie. Năstase a cerut un alt complet de judecată, dar a fost refuzat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Năstase a fost condamnat în martie 2012 la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul Zambaccian FOTO Adevărul
Adrian Năstase a fost condamnat în martie 2012 la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul Zambaccian FOTO Adevărul

Magistraţii Curţii Supreme au decis luni, amânarea pentru data de 9 septembrie 2013, judecarea recursului în Dosarul Zambaccian, în care Adrian Năstase a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj şi a fost achitat pentru acuzaţia de luare de mită.

UPDATE Fostul premier Adrian Năstase a declarat luni, la ieşirea din Curtea Supremă, că nicio faptă a sa nu se prescrie, potrivit regulilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), el arătând, în acest context, că inclusiv cadrul legal a fost modificat.

„În ceea ce mă priveşte, nicio faptă de-a mea nu se prescrie, potrivit regulilor DNA. Ţin să vă amintesc că a fost modificată şi regula prescripţiei speciale din Codul penal, care a căpătat altă interpretare din partea Curţii Supreme, eliminându-se perioada în care o cerere de neconstituţionalitate s-a aflat la Curtea Constituţională, pentru evitarea invocării prescripţiei speciale în cele două dosare penale (Zambaccian şi Trofeul Calităţii - n.r.)”, a spus Năstase.

Fostul premier a arătat că aşteaptă cu încredere o soluţie de achitare, arătând că, în opinia sa, dosarul „Zambaccian” poate fi folosit şi la „o remodelare” a unora dintre regulile de procedură.

„Probabil că studenţii de la Drept ar fi fost încântaţi să participe azi, procesul meu va folosi la o remodelare a unora dintre regulile de procedură şi a unor practici din jurisprudenţă. Vorbim despre participarea la şedinţa secretă de recuzare - s-a întâmplat pentru prima oară, astăzi, la instanţa supremă, când părţile au putut participa la o astel de şedinţă şi au putut pune concluzii, rezultatul fiind o soluţie de 3 la 2, ceea ce denotă că cererea a fost argumentată şi fundamentată”, a mai arătat Năstase.

Întrebat cum vede iniţiativa judecătorilor de a-i reaudia pe martorii Cristina Popa şi Ioan Păun, Năstase s-a arătat mulţumit în sensul că „instanţa trebuie să-şi formeze propria părere în legătură cu afirmaţiile acestora”.

Referitor la declaraţia pe care urmează să o dea în septembrie Dana Năstase, fostul premier a arătat că aceasta este pregătită să facă o declaraţie completă în faţa judecătorilor, menţionând că, la termenul de luni, a părut puţin obosită, din cauza spaţiului mic şi a căldurii din sala de judecată.

UPDATE Dosarul Zambaccian a fost amânat pentru data de 9 septembrie 2013, atunci când soţii Năstase vor fi din nou audiaţi.

UPDATE Şedinţa de judecată a fost reluată. Judecătorii au respins toate excepţiile ridicate de apărare. 

La începutul discuţiilor, avocaţii au anunţat că au depus 14 cereri de probatorii şi că au invocat numeroase excepţii de neconstituţionalitate sau neconvenţionalitate.

UPDATE Procesul a fost suspendat din nou. 

UPDATE Completul de judecată în dosarul „Zambaccian“ va rămâne acelaşi. Cererea fostului premier de recuzare a judecătoarei Ioana Bogdan a fost respinsă.

Judecătorii care au analizat cererea de recuzare a Ioanei Bogdan au respins cu majoritate de voturi, solicitarea avocaţilor lui Adrian Năstase. Trei judecători din cei cinci care au analizat cererea au hotărât respingerea acesteia, în vreme ce alţi doi au dispus în sensul admiterii cererii.

UPDATE Procesul s-a suspendat până când Curtea Supremă va judeca cererea de recuzare formulată de avocatul lui Năstase. Ioan Cazacu şi-a argumentat cererea de recuzare aratând că judecătoarea Ioana Bogdan nu poate fi imparţială pentru că a mai făcut parte din completul lui Năstase care a judecat pe fond  dosarul „Trofeul Calităţii“ şi a fost consilierul fostului şef al DNA, Daniel Morar.

UPDATE Avocatul lui Adrian Năstase, Ioan Cazacu, a solicitat recuzarea completului de judecată pe motiv că una dintre judecătoare nu ar fi fost învestită legal în funcţia pe care o ocupă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Din complet fac parte: preşedintele Aida Popa şi judecătorii Angela Dragnea, Rodica Cosma, Cristina Rotaru şi Ioana Bogdan. 

UPDATE Adrian Năstase este susţinut, în sala de judecată, de către familie: soţia şi cei doi băieţi.

Pe 13 mai, magistraţii Curţii Supreme au decis amânarea termenului din dosarul Zambaccian, pentru data de 3 iunie.

Cu o săptămână înainte de începerea judecării recursurilor din dosarul "Zambaccian, judecătorii Ioana Bogdan, Cristina Rotaru şi Angela Dragne, din completul de cinci magistraţi care judecă această cauză, au făcut cereri de abţinere, pe care le-au înaintat Colegiului de conducere al instanţei supreme, motivând că anterior s-au mai pronunţat în alte dosare ale lui Adrian Năstase. 

Judecătorii Ioana Bogdan şi Cristina Rotaru au soluţionat în etapa fondului dosarul "Trofeul calităţii", iar Angela Dragne a făcut parte din completul care a dispus achitarea persoanelor judecate în dosarul "Mătuşa Tamara".

Procurorii ceruseră 10 ani de închisoare cu executare, aşa că au făcut recurs şi cer ca Năstase să se întoarcă în spatele gratiilor.

La ultimul termen judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fostul premier a declarat că este „absolut convins că şi în acest dosar, la fel cum s-a întâmplat şi în cazul dosarului în care a fost achitat, probele care au fost evidente şi la instanţa de fond vor prevala şi, în recurs achitarea va fi reconfirmată". Năstase a reafirmat că este nevinovat şi că în dosarul „Zambaccian" au fost unite nenumărate alte dosare, de aceea au fost chestiuni de clarificat.

Nouă luni „de gândire“ pentru procurorii DNA

Dosarul „Zambaccian“ a ajuns pe rolul completului de cinci judecători al Instanţei Supreme după ce procurorii au motivat recursul împotriva deciziei din 30 martie 2012 dată de un complet de trei judecători care l-au achitat pe fostul premier pentru luare de mită, dar l-au condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj.

Procurorii DNA au avut nevoie de nouă luni pentru a explica de ce solicită o pedeapsă mai mare şi au trimis motivele de recurs către Curtea Supremă la o săptămână după ce fostul premier a fost eliberat din închisoare, unde a ispăşit pedeapsa primită în dosarul „Trofeul Calităţii”.

Procurorii cer ca fostul premier să se întoarcă în spatele gratiilor în dosarul „Zambaccian“

Procurorii anticorupţie cer condamnarea la închisoare cu executare a fostului premier Adrian Năstase, în dosarul „Zambaccian“.

În motivele de recurs depuse la Curtea Supremă, procurorii spun că instanţa de fond a greşit când a luat decizia condamnării cu suspendare şi când l-a achitat pe Năstase pentru luare de mită.

Aceştia susţin că în dosar sunt suficiente probe care să demonstreze că fostul premier ar fi primit mită diverse bunuri - obiecte din China, dar şi contravaloarea unor lucrări de renovare de la Irina Jianu, pentru a o menţine în funcţia de inspector - şef la Inspectoratul de Stat în Construcţii.

Dosarul Zambaccian, ultimul dosar în care Adrian Năstase nu avea încă o decizie definitivă

Pe 5 mai 2010, Direcţia Naţională Anticorupţie i-a trimis în judecată pe Adrian Năstase, pentru luare de mită şi şantaj, pe Daniela Năstase, pentru complicitate la luare de mită şi şantaj, şi pe Irina Paula Jianu, pentru dare de mită şi spălare bani.

Procurorii DNA susţin că, în perioada 2002-2004, în calitate de prim-ministru, Adrian Năstase ar fi primit - în mod direct şi prin intermediul Danielei Năstase - foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002-2004.

Alături de el, soţia acestuia, Daniela Năstase, a fost judecată în acelaşi dosar şi achitată pentru acuzaţiile de complicitate la luare de mită şi spălare de bani, însă a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru participaţie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală.

Dosarul „Bunuri din China” - Zambaccian I

Fostul premier este acuzat că ar fi primit diverse obiecte şi contravaloarea unor lucrări de construcţie în schimbul numirii şi menţinerii în funcţia de directoare a Inspectoratului de Stat în Construcţii a Irinei Jianu.

El ar fi primit peste 100.000 de dolari americani, contravaloarea unor bunuri importate din China, şi 1.200.000 de lei, care ar fi reprezentat contravaloarea tâmplăriei din aluminiu şi lemn cu geam termopan, executată la imobilele din Bucureşti, strada Zambaccian număruş 16 şi comuna Cornu, judeţul Prahova. Dosarul „Bunuri din China” - Zambaccian I a ajuns în instanţă în 2006, dar s-a întors la procurori după un şi jumătate în urma unei decizii Curţii Constituţionale.

Adrian Năstase a părăsit pe 19 martie 2013  penitenciarul Jilava, după aproape nouă luni de detenţie din condamnarea de doi ani în dosarul „Trofeul Calităţii”.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite