Agricultorii primesc încă 117 milioane lei pentru achiziţia motorinei. Sprijinul este de 1,42 lei/litru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agricultura - Utilajele agricole FOTO Guliver / Getty Images

Ajutorul de stat de care beneficiază agricultorii pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură a fost majorat cu 116,968 milioane lei, aceasta fiind cea de-a doua majorare din acest an. Valoarea efectivă a sprijinului este de 1,4185 lei/litru şi reprezintă diferenţa dintre rata accizei standard.

Suma alocată pentru plata ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, în anul 2017, a fost modificată astăzi de Guvern de la 436,925 milioane lei, la 553,893 milioane lei pentru a se asigura resursele financiare necesare pentru plata ajutorului de stat.

Pentru anul 2017 valoarea efectivă a sprijinului este de 1,4185 lei/litru şi reprezintă diferenţa dintre rata accizei standard prevăzute de Legea nr. 227/2015 şi rata accizei reduse.

Sprijinul constă în aplicarea unei rate reduse de impozitare a motorinei utilizate la efectuarea lucrărilor mecanizate în sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătăţiri funciare. Fondurile sunt asigurate de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017.

Este cea de-a doua majorare din acest an. Suma alocată acestei scheme de sprijin a fost iniţial în valoare de 349,4 milioane lei, suma fiind ulterior majorată la 436,9 milioane lei. 

Schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură a fost aprobată în 2014 (prin Hotărârea Guvernului 1174/ 2014). Valoarea maximă a schemei de ajutor de stat pentru perioada de aplicare 2014-2020 este de 3.334 miliarde de lei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite