Eveniment

articolul anterior articolul urmator

Al doilea transport de echipamente medicale din Coreea de Sud a ajuns la Bucureşti VIDEO

1
28 Mar 2020 10:16:03
Autor: News.ro

Al doilea transport de echipamente medicale aduse din Coreea de Sud a ajuns, sâmbătă dimineaţă, la Bucureşti, cu o aeronavă C-17 Globemaster III.

Potrivit Ministerului Apărării Naţionale (MApN), al doilea transport cu 45 de tone de echipament medical a ajuns din Seul pe Aeroportul Otopeni.
 
"Transportul a fost asigurat cu o aeronavă C-17 Globemaster III, în cadrul cotei de ore de zbor alocate României, ca stat membru al Unităţii Multinaţionale de Transport Strategic", arată sursa citată.
 

 
Potrivit MApN, echipamentele, constând în alte 100.000 de combinezoane de protecţie, au fost achiziţionate de statul român prin Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate şi Inspectoratul General pentru Sitiluaţii de Urgenţă, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 în ţara noastră.
 
Distribuirea echipamentelor de protecţie va fi realizată cu mijloace de transport din dotarea IGSU şi, cu sprijinul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, acestea vor fi distribuite şi alocate, în funcţie de nevoi, personalului medical din Ministerul Sănătăţii şi echipajelor operative ale Ministerului Afacerilor Interne. 
 
Coordonarea celor două zboruri s-a realizat, din partea României, de Centrul Naţional Militar de Comandă al MApN.
 
România a semnat în anul 2008, ca membru fondator, Memorandumul de Înţelegere pentru constituirea Unităţii Multinaţionale de Transport Strategic, alături alte nouă ţări NATO - Bulgaria, Estonia, Lituania, Olanda, Norvegia, Polonia, Slovenia, SUA şi Ungaria, şi două state membre ale Parteneriatului pentru Pace: Finlanda şi Suedia.
 
Un prim transport aerian cu 45 de tone de echipamente medicale, inclusiv 100.000 de combinezoane de protecţie, din Coreea de Sud, a sosit, joi, pe Aeroportul ”Henri Coandă”.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

foarte atent
28.03.2020, 12:12:55

excelent, numai daca parte din materiale nu se lipesc de toavarul medic Flutur si famigliile lui ! sa vezi daca mai ramane ceva pentru medicii autentici ! pot sa vina milioane de tone, reptilienii astia sunt fara de numar !

+1 (1 vot)