Alertă cu bombă la Curtea de Apel Bucureşti, sediul instanţei a fost evacuat. Pirotehnişti: alarmă falsă - UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curtea de Apel Bucureşti Imagine: Adevărul / Ionuţ Mureşan
Curtea de Apel Bucureşti Imagine: Adevărul / Ionuţ Mureşan

Sediul Curţii de Apel Bucureşti a fost evacuat în urma unei alerte cu bombă la numărul unic de urgenţă 112, la faţa locului intervenind poliţiştii Serviciului Pirotehnic al Poliţiei Române. După trei ore de căutări, anunţul cu bombă s-a dovedit a fi fals.

UPDATE: Pirotehniştii au stabilit că alerta cu bombă este una falsă, după ce au căutat mai bine de trei ore în Palatul de Justiţie, acolo unde este sediul Curţii de Apel Bucureşti şi cel al Judecătoriei Sectorului 5. 

„Activităţiile de căutare s-au încheiat şi a fost constatat faptul că apelul telefonic nu se confirmă”, au comunicat reprezentanţii Poliţiei Române. 

„Astăzi, în jurul orei  11:10, un bărbat a anunţat  prin apel 112, că  la Curtea de Apel Bucureşti, se află un dispozitiv exploziv”, a anunţat Poliţia Capitalei.

La faţa locului au sosit poliţişti ai Secţiei 14  care au procedat la evacuarea clădirii, iar la acest moment specialişti ai Serviciului Pirotehnic din cadrul IGPR efectuează verificări, transmite Poliţia Română.

A fost restricţionat traficul în zonă, atât auto cât şi pietonal.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite