Alina Bica nu vrea să revină în ţară. Aceasta a lansat acuzaţii la adresa justiţiei din România în faţa magistraţilor italieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alina nu vrea să se întoarcă în România
chiar dacă decizia definitivă pe numele ei va fi menţinută
Alina nu vrea să se întoarcă în România chiar dacă decizia definitivă pe numele ei va fi menţinută

Alina Bica, fostă şefă a DIICOT, le-a spus judecătorilor din Italia că nu vrea să revină în România, sub argumentul că ar fi fost condamnată pe nedrept, lansând mai multe acuzaţii la adresa justiţiei din România.

Fosta şefă a DIICOT, plasată în arest la domiciliu în aşteptarea deciziei privind extrădarea în România, le-a solicitat judecătorilor să nu o plaseze în arest preventiv pe durata procedurilor de extrădare pentru că ar vrea, împreună cu avocaţii din Italia să îşi studieze dosarul şi să îşi pregătească probele.

Alina Bica le-a spus judecătorilor din Italia că nu vrea să se întoarcă în România chiar dacă decizia definitivă pe numele ei va fi menţinută şi în calea de atac extraordinară pe care a înaintat-o în lipsă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ea a argumentat că extrădarea ei ar însemna să fie trimisă în singurul penitenciar pentru femei din România, unde mai mult de jumătate dintre deţinute au fost trimise după anchetele pe care foştii săi subalterni de la DIICOT le-au instrumentat.

Potrivit presei din peninsulă, Alina Bica s-ar fi stabilit în Italia acum un an şi ar fi locuit în mai multe regiuni. Condamnată definitiv anul trecut la patru ani de închisoare pentru favorizarea infractorului, fosta şefă a DIICOT a fost arestată de autorităţile italiene în vederea extrădării în baza unui mandat de urmărire internaţională, emis pe numele ei odată cu fuga din ţară. 

Nu este pentru prima oară când Alina Bica este prinsă, ea fiind încarcerată de autorităţile din Costa Rica alături de Elena Udrea, în toamna anului 2018. Odată cu decizia CCR cu privire la nelegalitatea compunerii completelor de 5 judecători, instanţa supremă din România a admis contrestaţiile în anulare formulate de cele două, le-a anulat condamnările şi a dispus rejudecarea acestora. 

Alina Bica a fost implicată, începând cu anul 2015, în mai multe dosare penale, în care mai apoi au fost operate disjungeri faţă de alţi inculpaţi. Dosarul mitei de la Horia Simu, cel al despăgubirilor ilegale de la ANRP şi cel al favorizării oamenilor de afaceri Adriean Videanu şi Ovidiu Tender sunt cele trei cauze în care a fost vizată fosta şefă a DIICOT. În primele două, Alina Bica a fost achitată, dar în ultimul a primit o condamnare de 4 ani. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite