UPDATE 20.10 După scandalul izbucnit în urmă cu câteva zile, Alina Bica a demisionat de la şefia DIICOT şi din funcţia de procuror.
Demisia a fost scrisă vineri şi înaintată procurorului şef al României, Tiberiu Niţu, potrivit Mediafax.
Tot vineri, Niţu declara că dacă Alina Bica nu îşi va da demisia, el, în calitate de procurorul general al Parchetului ICCJ, va analiza şi va solicita revocarea ei din funcţia de conducere şi din DIICOT. Întrebat tot atunci cine va conduce DIICOT în perioada următoare, Tiberiu Niţu a spus că, pentru început, conducerea Direcţiei va fi asigurată de procurorul şef adjunct, împreună cu el.
Bica este procuror din anul 1996 şi a fost numită în funcţie în luna mai 2013, la propunerea premierului Victor Ponta.
UPDATE Dorin Cocoş ar fi cerut 10 milioane de euro pentru a interveni
Omul de afaceri Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, ar fi cerut 10 milioane de euro pentru a interveni “pe lângă factori de decizie din cadrul ANRP” în vederea soluţionării dosarului în care Gheorghe Stelian, zis Stelu, cerea despăgubiri pentru terenul supraevaluat cu 61 de milioane de euro. Declaraţia aparţine unui martor din dosarul în care Alina Bica este acuzată de corupţie.
Martorul a afirmat că Gheorghe Stelian a cumpărat de la un anume Dino Sinigalia, în 2010, drepturi litigioase pentru terenul de 13 hectare din zona Plumbuita.
“După aceea, Dorin Cocoş a garantat că totul va fi bine. După ce s-a nominalizat un evaluator GS i a dat un plic cu 100.000 lei. La momentul la care evaluatorul a finalizat raportul, valoarea totală a terenului a ajuns la aproximativ 377.000.000 lei, şi Dorin Cocoş a cerut 10.000.000 euro, în mai multe tranşe, pentru a interveni pe lângă factori de decizie din cadrul ANRP în vederea soluţionării dosarului”, a mai spus persoana audiată de anchetatori.
În documentele anchetatorilor apare şi numele lui Alin Cocoş, fiul lui Dorin Cocoş, menţionat de un coleg al Alinei Bica din comisia ANRP care a aprobat despăgubirile cerute de Gheorghe Stelian.
Respectivul membru al comisiei - care, ca şi Bica, este inculpat în dosar - le-a declarat anchetatorilor că l-a cunoscut pe Gheorghe Stelian, prin intermediul lui Alin Cocoş, după procedura privind despăgubirile: “Pe Gheorghe Stelian l-am cunoscut ulterior procedurii, prin intermediul lui Alin Cocoş, cu care eram în relaţii de prietenie. De asemenea, am aflat că Bica Alina făcea parte din cercul relaţional al familiei Cocoş”.
UPDATE Alina Bica “elogia profesionalismul” celui care a supraevaluat terenul
Un inculpat din dosarul Alinei Bica le-a declarat anchetatorilor că aceasta, într-o şedinţă a comisiei din ANRP, a elogiat profesionalismul celui care a evaluat terenul pentru care omul de afaceri Gheorghe Stelian cerea despăgubiri, considerând că suma stabilită era justificată.
Informaţia este menţionată în documentele DNA ce au stat la baza deciziei de arestare a şefei DIICOT, potrivit Mediafax.
Anchetatorii au detaliat responsabilitatea şi atribuţiile fiecărui membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), precizând că acestea “sunt mai mult decât concrete şi au un scop precis, respectiv validarea raportului evaluatorului şi deci soluţionarea favorabilă a cererii de despăgubiri, prin aplicarea corectă a legislaţiei şi gestionarea onestă a bugetului public”.
“Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite de raportul de evaluare, membrii comisiei au o singură variantă: trimiterea la evaluator, pentru reevaluare. În condiţiile în care legislaţia privind fondul funciar prevede măsuri reparatorii pentru persoanele îndreptăţite, comisia şi deci fiecare membru trebuie să se raporteze la interesul public, al tuturor cetăţenilor, şi nu doar la acela al unui grup restrâns cu care ar putea avea interese, căci au fost desemnaţi pe criterii stricte, atribuţii şi competenţe punctuale cu scopul de a reprezenta statul, adică întreaga societate, iar pregătirea şi funcţia deţinută de fiecare inculpat, membru al comisiei sunt argumente solide pentru a concluziona că aceştia trebuie să facă cea mai pertinentă analiză a raportului de evaluare”, explică procurorii anticorupţie.
Cu toate acestea, se arată în aceleaşi documente, Alina Bica, Dragoş Bogdan şi Lăcrămioara Alexandru, toţi membri ai comisiei, “nu au făcut niciun demers din cele stipulate, nici măcar cel minim şi firesc de a analiza explicaţiile evaluatorului”.
Mai mult, spun anchetatorii, la şedinţa comisiei din 15 martie 2011, când a fost prezent şi Emil Nuţiu, cel care a evaluat terenul pentru care Gheorghe Stelian cerea despăgubiri, Alina Bica “a făcut un elogiu profesionalismului evaluatorului, considerând că raportul de evaluare este corect întocmit, iar suma stabilită era justificată”, după cum a declarat un alt inculpat din dosar.
În arest preventiv
Nu doar Alina Bica a ajuns în arest, dar şi celelalte trei persoane reţinute în acest dosar: Lăcrămioara Alexandru, Dragoş Bogdan, fost vicepreşedinte al ANAF, care au făcut parte, şi ei, din comisia care a acordat despăgubirile, şi cel care a evaluat terenul, expertul evaluator Emil Nuţiu, toţi acuzaţi de abuz în serviciu.
Decizia magistraţilor nu este definitivă şi poate fi contestată la aceeaşi instanţă.
Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a venit după mai bine de nouă ore de deliberări. Şedinţa de judecată în care magistraţii au decis arestarea Alinei Bica s-a terminat sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 3.00. Şefa DIICOT a refuzat să comenteze decizia magistraţilor.
Procurorul Alina Bica şi ceilalţi învinuiţi reţinuţi joi noapte pentru corupţie, după ce Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, din care au făcut parte în 2011, a acordat despăgubiri pentru un teren supraevaluat, au fost prezentaţi în cursul zilei de vineri judecătorilor cu propunerea de arestare.
Teren supraevaluat grosolan
Procurorii anticorupţie susţin că, în 15 martie 2011, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), care era compusă la acea vreme din Attila Marko, Alina Mihaela Bica, Dragoş George Bogdan, Lăcrămioara Alexandru, Sergiu Ionuţ Diacomatu şi alte persoane, a aprobat un raport de evaluare, încălcând prevederilor legale privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.
Astfel, conform DNA, membrii Comisiei, luând la cunoştinţă de concluziile raportului de evaluare a terenului, puteau constata că expertul a folosit, în cadrul metodei comparaţiei vânzărilor, variabile (terenuri) care nu erau asemănătoare cu terenul supus evaluării, din punct de vedere al suprafeţei, locului amplasării şi datei evaluării.
„Aprobarea raportului de evaluare întocmit de expertul evaluator Emil Nuţiu, de către membrii sus menţionaţi ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. 7 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, care prevăd că, în baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare", arată procurorii anticorupţie.
Potrivit surselor judiciare, Dorin Cocoş ar fi primit 10 milioane de euro pentru sprijinul pe care i l-ar fi acordat omului de afaceri Gheorghe Stelian pentru a obţine despăgubirile de la ANRP.
DNA a cerut ridicarea imunităţii deputatului UDMR Marko Attila
Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA, a transmis procurorului general al României cererea şi referatul întocmit de procurorii anticorupţie, în vederea sesizării ministrului Justiţiei, pentru a cere Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului UDMR Attila-Gabor Marko.
Acesta este acuzat de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Attila-Gabor Marko este suspectat că, împreună cu ceilalţi membrii ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a aprobat, în mod abuziv, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Emil Nuţiu, prin care a fost stabilită valoarea de 377.282.300 lei pentru un teren de 13 hectare, prin supraevaluarea acestuia. Acest lucru adus statului un prejudiciu de 263.327.559 de lei, echivalentul a 62.548.113 euro.
„Din probele administrate rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune de corupţie, iar privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal. În acest sens, trebuie avute în vedere gravitatea faptelor, modul şi circumstanţele de comitere a acestora, anturajul şi mediul din care provine inculpatul, antecedentele penale şi celelalte împrejurări privitoare la persoana acestuia", conform DNA.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
70 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Comentariu considerat abuziv.
In sfarsit! E bine ca se incearca a se face lumina si in problema retrocearilor, unde cei in drept au fost umiliti, iar "desteptii" s-au imbogatit! Mai sant inca mlti din astia imbogatiti prin "desteptaciune" !!!
O PREMIRA IN JUSTITIA ROMANIEI , O PREMIERA CARE MERITA LAUDA SI SE FIE URMATA IN PRIVINTA CELOR CARE ANI DE ZILE SE LAUDA CU CITE 2-5 DOSARE, DAR SUNT TARAGANATE: MAZARE -3, DRAGNEA-VREO 3-4, NASTASE-3, SOVA -2, OPRESCU... SI MULTI ALTII...
Nu cumva a fost numita de Ponta, tocmai pentru ca era santajabila?
se pare ca drumul de la palat la arest incepe sa fie din ce in ce mai scurt... " Traiane nici nu stii, cat de mic incepi sa fii!"
Vezi toate comentariile (70)