Alina Mungiu-Pippidi: Un elicopter pentru Plahotniuc!

Publicat:
Ultima actualizare:

Democraţia de la Chişinău este ameninţată serios de câţiva ani, culminând în aceste zile, de un „oligarh“, de fapt un băiat de cartier ridicat cu ajutorul crimei organizate din serviciile secrete pe culmile afacerilor şi politicii.

Unul dintre numele lui (presa zice că are are trei paşapoarte, românesc, rusesc şi moldovenesc) este Vladimir Plahotniuc şi are sau a avut în slujba sa o pletoră de analişti români, inclusiv unii care îl sfătuiesc pe Klaus Iohannis şi care sunt responsabili de reacţia slabă a şefului statului în apărarea democraţiei de la Chişinău.

Baza abordării sale este raidul, adică o formă agresivă de preluare, atât a unei afaceri care nu e a lui, cât şi a statului, şi a dus pe culmi această tehnic post-sovietică, ajungând să deţină puterea fără să fi luat vreodată o majoritate în alegeri, dar folosind parlamentul, justiţia şi poliţia. Rezultatul alegerilor nu mai contează de când este el în peisaj.

Camarazii de drum implicaţi în devalizări de milioane au ajuns după gratii şi li s-a dat interdicţie să vorbească. În general încearcă să oprească lumea să vorbească, mai ales victimele, ca pe Adrian Porumboiu (vezi aici).

La începutul preşedinţiei române a UE indicam calea de urmat clar şi cu argumente (vedeţi aici). Acum însă situaţia a devenit tensionată. Ca în Azeria, e momentul să faceţi voi, aranjorii români care aţi pierdit cheia băiatului ăsta, oferta unui elicopter. Aş zice, totuşi, să nu mergeţi până la azil politic, dar cred că e răspunderea voastră să îl scoateţi de acolo şi să nu mai umflaţi propaganda cu Dodon şi Putin pe toate canalele voastre securiste de la Bucureşti. Lasăţi, nu au nevoie moldovenii să le spuneţi voi ce rău e Putin, că ştiu şi ei, dar fiecare ameninţare la timpul ei. Azi, luaţi-vi-l acasă!

Un elicopter se impune pentru Vlad Plahotniuc, iar cine i-a dat paşaport românesc sigur ştie de unde să-l ia şi unde să-l trimită...

Îi puteţi trimite comentariile dvs. autorului pe România Curată

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite