Alina Mungiu-Pippidi: Cum ieşim din situaţia actuală. O chemare la centru

Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Mungiu-Pippidi
Alina Mungiu-Pippidi

„Timpul productiv e unul în care nu ne mai autosabotăm, o lăsăm baltă şi cu «pentru că putem» şi cu pîra externă, nu ne mai stricăm singuri ratingul de ţară, şi agreăm un viitor al anticorupţiei consensual, fără demiteri, revocări şi arestări azi, în care să salvgardăm drepturile tuturor şi construim o tranziţie de la anticorupţia represivă la reforma statului – servicii, fisc, audit, investiţii, tot ce amînăm de atîta vreme”

Războiul propagandistic dintre tabăra stereotip denumită a „penalilor” şi cea stereotip denumită „statul paralel” a atins paroxismul zilele astea.

Riscurile acestei escaladări, cum scriu de un an de zile, sunt considerabile, şi nu pentru că „penalii” sunt neapărat mai puternici. Nu sunt. Nimeni nu e mai puternic, iar „penalii” nu sunt nici toţi, nici integral penali, iar statul paralel există, dar pe lîngă metafora vagă despre el, care permite includerea oricui nu ne convine. Riscurile sunt astea:

1. Transformarea discuţiei despre buna guvernare într-o bătălie despre cine pe cine bagă în închisoare ca să nu îl lase să fie prim ministru, sau preşedinte, sau orice, distrage complet atenţia de la reformele de atîţia ani amînate şi care au făcut inutile succesele reale ale DNA, pentru că - de exemplu - ce trebuia să vedem la Microsoft e că nici un control sau audit nu a funcţionat vreme de zece ani, nu că toţi miniştrii Educaţiei erau corupţi. Dacă statul funcţiona, nu conta că miniştrii erau şpăgari. Nu ar fi reuşit să facă rău. A luat cineva măsurile să dreagă organismele care nu au funcţionat? Sunteţi aşa de siguri că marea pierdere că e că Funeriu şi Andronescu au scăpat? Eu nu cred că erau şpăgari, şi nu cred că un proces al lor rezolva ceva. Dar constat că ceea ce rezolva ceva – fixarea auditului intern, a Curţii de conturi, a compartimentelor de achiziţii sau juridic la Ministerul Educaţiei – nu s-a făcut, deşi nu e nici o prescriere la a reforma statul.

2. Distrugerea ultimului rest de reputaţie al României în Europa în contextul în care zilele astea Macron va ridica la loc vechile ziduri, va face o Europă a zonei euro cu parlament propriu şi o Europă periferică care va face ce îi zice prima. Nu avem cum intra în Schengen cînd singuri comandăm în presa străină articole despre nu doar cît de corupţi suntem – dar cum distrugem şi democraţia. Aceste articole sunt pe fond false, pentru că democraţia merge, nimeni nu deranjează vreun manifestant rezistent, la alegeri majoritatea reuşeşte să dea guvernul, şi deşi serviciile secrete, mai ales SRI, sunt mult prea implicate, stăm mai bine ca Polonia şi Ungaria, unde partide populiste şi iresponsabile de dreapta au călcat în picioare ordinea constituţională cu sprijinul tacit al votanţilor de dreapta. La noi CCR rezistă bine, tocmai a trîntit încercarea PSD de a se băga discreţionar în guvernanţa companiilor de stat, a triat prin legile justiţiei şi i-a dat dreptate lui Iohannis la legea educaţiei. Nu CCR, ci atacurile la CCR sunt pericolul, după cum vă spun din decembrie încoace. Nu spun că trebuie să ascundem ce suntem – eu furnizez către semestrul european indicatori obiectivi de corupţie pentru toate ţările, aceia care sunt, nu îi cosmetizez – dar tot eu mă opun şi organizez coaliţii europene care se opun singularizării României şi Bulgariei drept cele mai corupte ţări. Suntem cei mai săraci, deci e normal să fim cei mai corupţi, dar suntem şi cei mai puţin ipocriţi, nu are sens să ne prezentăm mai răi decît suntem, pentru că toţi ceilalţi se ascund. Ţările care apelează mereu la curţi străine să le facă ordine stimulează naţionalismul extern şi îşi sabotează imaginea externă. Putem să ne maturizăm?

3. Există riscul real ca, de unde Putin nu era cine ştie ce interesat de noi – tocmai a picat un ministru olandez care era de faţă cînd Putin şi-a expus planul pentru Rusia Mare, nici România şi nici Moldova nu fac parte din ea – influenţa lui la noi să crească pentru că noi închidem afară din Europa forţe politice reprezentative care au rădăcini teritoriale serioase (da, de PSD e vorba). Aşa cum sunt sigură că Putin cumpără oameni de vînzare de la noi, şi spaţiu în opinia publică – să nu uităm că doar două ţări din lume au interzis fundaţia Soros, Rusia şi Uzbekistan – la fel de sigură sunt că nici o forţă politică din România nu poate fi pro-Putin. România nu e ca Bulgaria sau Ungaria, e ca Polonia. Ne despart de ruşi nu istorii triste cu strămoşii noştri deportaţi (ca ai mei) ci interese serioase. Moldova nu poate fi şi a lor şi a noastră, şi nici petrolul sau gazele din platforma continentală. Fiecare votant român înţelege asta şi nici un partid pro-rusesc nu ar putea lua nici cinci la sută la noi. De asta e iresponsabil ca în bătălia asta dintre tabere egoiste, dar nu aşa diferite pe fond, unii să ne acuze pe noi că dăm ţara lui Soros, iar noi pe ei că dau ţara lui Putin. Nu e adevărat, dar vulnerabilizăm politicieni cărora le închidem Occidentul şi nu or să mai aibă unde se întoarce decît la Putin. Nu trebuie să îi dăm oameni lui Putin chiar noi, şi chiar dacă eu nu cred în şansele electorale ale unor politicieni pro-ruşi, chiar între alegeri politicienii pot lua decizii care să ne coste scump, în domeniul energiei de exemplu.

Klaus Iohannis nu are ce şi de la cine aştepta de la partidele care ar putea să îi sprijine candidatura. Sunt în ele şi oameni cumsecade, dar nu există nici o viziune, nici măcar o înţelegere aproximativă a ceea ce e necesar. Micii userişti de la care avem speranţe sunt cei mai deprimanţi, tocmai ce au declarat o agenţie care există datorită acquisului european, a egalităţii de şanse, ca o sinecură, sau bacalaureatul anticipat ilegal, fără să le pese de fondul problemei. Nu au ei ce să ne salveze pe noi, ca să facă vreodată ceva trebuie să îi creştem! Şi nici nu ştiu dacă poţi creşte pe unii cu idei din start greşite, anti-euro etc. Nici rezistenţii din stradă, care se întrebau în avionul de BXL pe 1 februarie dacă se zice corect CTP sau CPT (ce să mai ştie ei şi cine e şi ce făcea în 1990 sau în 2003) nu sunt o soluţie. Ei vor binele, dar de unde să ştie care e? Nu din întîmplare şi doar din lucrătura statului paralel nu au produs un an de zile nici lideri articulaţi, nici un program care să merite numele.

Ne trebuie timp. Şi timpul productiv e unul în care nu ne mai autosabotăm, o lăsăm baltă şi cu „pentru că putem” şi cu pîra externă, nu ne mai stricăm singuri ratingul de ţară, şi agreăm un viitor al anticorupţiei consensual, fără demiteri, revocări şi arestări azi, în care să salvgardăm drepturile tuturor şi construim o tranziţie de la anticorupţia represivă la reforma statului – servicii, fisc, audit, investiţii, tot ce amînăm de atîta vreme. Şi în campaniile inevitabile ne batem pe alte teme, fără ameninţări cu închisoarea. Dacă lăsăm justiţia în pace, merge ea.

Acuma e momentul ca preşedintele să încerce această mediere. Nimeni nu îi ameninţă al doilea mandat, care poate fi cîştigat uşor de la centru, ca şi candidat al echilibrului, nu al unei tabere contra celeilalte. Dacă încearcă asta, indiferent ce iese, e de datoria noastră să îl sprijinim. Altfel, ne paşte radicalizarea şi regresul. Şi aceia dintre noi care suntem competitivi şi avem unde ne duce o să întoarcem definitiv spatele ţării, pentru că pur şi simplu nu vă putem ajuta cu nimic, oricît ne-am educat şi oricît am avansat în lume sunteţi de neajutat. Cam asta am simţit pe 24 ianuarie, cînd am ieşit pe uşa comisiei INTA de la Parlamentul European unde fusesem raportor (ca om de ştiinţă din Germania, vedeţi video aici) şi am văzut pe iPhone-ul meu că la colegiul comisarilor se discuta cazul problemă al României. Aveam intenţia să vizitez vreo doi cunoscuţi de ai mei parlamentari europeni români. Am renunţat şi m-am dus în schimb să văd vreo cîţiva foşti studenţi de la Berlin ajunşi prin instituţiile europene şi nu m-am mai gîndit toată ziua la România. Pur şi simplu nu mai avea rost. Am fost crescută ca medic, te gîndeşti la un bolnav numai cît crezi că îl poţi ajuta cu ceva, după aceea e mai bine să uiţi de el şi să treci la altul căruia îi mai poţi fi de folos.

Puteţi comenta acest articol pe România Curată

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite