Alina Mungiu-Pippidi: Fiecare popor trebuie să-i învingă pe talibanii săi
Cea mai complicată problemă din istoria unei naţiuni este controlul violenţei. Trecerea de la violenţa anarhică la monopolul statului, singurul îndreptăţit să poarte arme şi să exercite corecţii, pe urmă îmblînzirea puterii statului prin drepturile omului şi contractul social sunt căile pe care naţiunile dezvoltate au reuşit în sute de ani să evolueze de la dreptul celui mai tare la domnia legii.
Lupta cu corupţia e ultimul episod, corupţia fiind cea mai puţin agresivă formă de violenţă, prin care cine are puterea extrage cu forţa mai mult decît are dreptul. Dar tot violenţă e, pentru că abuzul de putere care rezultă în profit se face în detrimentul celui mai slab. O favoare a cuiva rezultă într-o discriminare a altcuiva.
Controlul violenţei e incomplet la multe din naţiunile contemporane. Multe ţări în curs de dezvoltare au un număr de agenţi care lucrează în securitatea privată mai mare decît numărul celor de la stat. În Brazilia copiii înstăriţi merg la şcoală cu bodyguardul de frică să nu îi răpească cineva. În Mexic sunt răpiţi inclusiv poştaşii, pentru suma mizeră de răscumpărare pe care o poate plăti familia lor. În unele ţări din Africa se călătoreşte ca în Evul Mediu, călătorii se grupează mai mulţi ca să facă faţă bandiţilor, şi chiar în dezvoltata Africă de Sud e bine să nu opreşti dacă îţi face un autostopist semn pe autostradă (dar sistemul de justiţie e mult mai bine cotat decît cel din România). Multe ţări ţin alegeri, dar rezultatul alegerilor e determinat prin violenţă în Africa sub-saharană mai peste tot, de la intimidarea oponenţilor grupului celui mai tare la furtul regulat al urnelor.
În această luptă pentru dezvoltare, mult mai uşoară decît acum 400 de ani pentru că avem modele de dezvoltare pe toate continentele şi în toate culturile – oricine poate găsi o ţară cultural compatibilă din care să se inspire – există un grup cu totul special de bandiţi – bandiţii ideologici. Ei pot să fie marxişti – am avut cazuri de hoţi la drumul mare, dar altfel cu manifeste sociale maoiste în Asia, America Latină, etc, – sau religioşi, cum sunt talibanii. Dacă guerillele marxiste sunt de bandiţi universalişti (adică măcar în teorie toată lumea e egală la ei), bandiţii fundamentalişti, care vor să conducă şi să îşi aproprieze resursele unei ţări fără să îi aleagă lumea sunt contrariul. Ei au agenda oficială de a discrimina pe cei slabi – femeile în primul rînd.
Faptul că în secolul XXI nu există o poliţie internaţională capabilă să eradicheze pe talibani sau pe Boku Haram, care răpesc fetiţe din şcoli în Nigeria, e foarte trist, dar nu e nou. Ce e nou este că, chiar atunci cînd agenda de Securitate se aliniază cu cea de apărare a drepturilor universale ale omului, nu există putere internaţională suficientă pentru a ţine piept unor bandiţi. Dimpotrivă, iluzia că se poate a pus la risc milioane de oameni, în primul rînd femei, după 9/11 – şi scadenţa a venit azi. Bandiţii sunt mult mai tari pentru că luptă pentru interesele lor, nu pentru principii, şi Occidentul e slab, fiindcă în spatele fiecărui lider este un electorat care de fapt nu prea crede că trebuie să plătească din buzunar pentru drepturile omului la alte naţiuni.
E drept că, aşa cum spuneam, calea istorică este ca fiecare să înfrîngă pe talibanii săi, oricum s-ar numi ei – inchiziţii, fascişti, fundamentalişti creştini (în Polonia şi România avem proiecte oficiale de restrîngere a drepturilor femeilor sau minorităţilor sexuale promovate pe faţă, de alde Neamţu&Papahagi, aceste caricaturi anacronice de talibani). Acum 20 de ani primeam scrisori de ameninţare pentru Evangheliştii, care nu e vreo anecdotă deşucheată, ci o reflecţie pretenţioasă pentru oameni educaţi asupra alegerilor istorice ale creştinismului, instituţionalizat sau umanizat, pentru că omul cu toporul în mînă nu pricepe nuanţe, iar naţiunile slabe, ca a noastră, nu se mobilizează pentru drepturi şi libertăţi. Noroc că, mai norocoşi geopolitic, suntem unde trebuie, astfel că izolăm pe cei răi cu majoritatea europeană, că a noastră, bravă, o putem cel mult convinge să stea acasă la un referendum.
Oricît de teribil e ce vedem în Afghanistan, nu putem influenţa noi cu nimic. Dar putem influenţa ce e la noi. La 30 de ani de la căderea comunismului avem din nou talibani şi discuţii de Evul Mediu despre chestiuni de igienă sanitară sau sexuală – cum ar fi dacă trebuie să înveţi ce e aia. Marii noştri bărbaţi de caracter şi de stat, Florin Cîţu şi Sorin Câmpeanu, s-au afirmat deja în sensul că au arătat public că le e mai frică de talibani decît de europeni, votînd contra educaţiei sexuale. PNL a fost în tabăra greşită la referendumul pentru familie – istoric greşită, vreau să spun, – că pentru cîteva voturi le-ar vinde talibanilor şi pe mama, şi pe sora lor, ce să mai spun de nevastă. PSD are programul că, dacă ai votanţi săraci şi needucaţi, care nu se spală şi nu se vaccinează, tot aşa vrei să rămînă şi pe viitor, judecînd după atitudinile lor publice. Un număr incomensurabil de cretini au discutat luni de zile despre bărbaţii care fac copii sub dictatura UE – numai în capul lor de cretini a spus UE aşa ceva, şi bărbaţi ca ei nu ar trebui într-adevăr să aibă copii nici de la femei, că nu sunt calificaţi să crească nici măcar un cîine.
Dar nu UE poate civiliza un popor. De asta încerc eu să le explic ziariştilor din BXL că nu-i putem sancţiona pe polonezi pentru atitudinea lor faţă de căsătoria homosexuală. Nu a fost vorba de aşa ceva în principiile de la Copenhaga, şi evoluţia nu a venit în nici o ţară că au venit unii din afară, din ţări unde majoritatea gîndeşte civilizat, ca să impună adevărurile lor în ţări mai sărace şi needucate. Dimpotrivă. Fiecare naţiune trebuie singură să-i învingă pe talibanii ei, fie că au arme sau încearcă, precum în Polonia, să folosească legi, repetînd procesul care a dus la civilizare în majoritatea ţărilor din Europa sau America, să convingă majoritatea populaţiei, biserica şi societatea civilă. Lecţia din Afghanistan, cîndva o ţară normală, în curs de dezvoltare, arată că drumul o poate lua pe căi foarte greşite dacă membrii unei naţiuni nu aleg valorile clare şi nu le apără la vreme de cei care au programul să le restrîngă.
Se încarcă comentariile...
