Alina Mungiu-Pippidi: Procurorul General trebuie să declare recurs în interesul legii în cazul Microsoft

Publicat:
Ultima actualizare:
Augustin Lazăr
Augustin Lazăr

„Recursul în interesul legii ar putea stabili o dată pentru totdeauna care este de fapt practica de urmat, pentru a nu mai exista confuzii, speculaţii şi investigaţii ineficiente.“

Stimate domnule Procuror General,

În numele Alianţei pentru o Românie Curată, un grup de organizaţii ne-guvernamentale şi sindicate, vă adresez solicitarea de a declanşa recursul în interesul legii în cazul prescrierii dosarului Microsoft.

Dat fiind că Înalta Curte a stabilit de trei ori că termenul de prescripţie curge de la data „ultimei acţiuni”, nu de la data „ultimei plăţi” (deci faptele din dosarul menţionat s-ar fi prescris din 2014), dar alte instanţe cum ar fi Curtea de Apel Bucureşti calculează curgerea termenului de prescripţie de la data „ultimei plăţi”, deci nu ar fi intervenit încă nici o prescripţie (din acest motiv lucrul la DNA a continuat), avem în consecinţă de a face cu o practică neunitară. Considerăm ca atare că recursul în interesul legii ar putea stabili o dată pentru totdeauna care este de fapt practica de urmat, pentru a nu mai exista confuzii, speculaţii şi investigaţii ineficiente.

De asemenea, e important de stabilit acest lucru şi comunicat clar publicului deoarece publicitatea în jurul acestui dosar de mare profil a dus la aşteptări ale publicului, care, iată, nu au putut fi îndeplinite. Chiar dacă motivele acestui eşec parţial (că au existat totuşi condamnări în primele dosare) pot să pară obiective specialiştilor, acuzarea a nouă miniştri de abuz în serviciu sau corupţie pentru a ajunge la prescrierea faptelor nu e de natură a creşte încrederea în justiţie. Recursul ar permite explicarea mai clară a situaţiei create şi a răspunderii pentru ea, deci ar aduce o contribuţie importantă, credem noi, la restabilirea încrederii.

Cu aceeaşi încredere aştept acţiunea dvs, domnule Procuror General.

Cu stimă,

Profesor Univ. Dr. Alina Mungiu-Pippidi

Puteţi comenta acest articol pe romaniacurata.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite