Alina Mungiu-Pippidi: Ce ar putea face guvernul să ajute justiţia (dar nu o face)
Indicatorul că România e mai puţină coruptă decît era va veni cînd oamenii nu îşi vor mai alege avocaţi - începînd cu şeful statului - care să fie aranjori de procese, nu distinşi prin calitatea argumentării.
Scandalul legat de propunerile ministrului Justiţiei de a schimba legile din domeniu e aşa de intens politizat, că gălăgia ajunge pînă la cer şi nu se înţelege nimic. Cine mai are puţină autonomie intelectuală, puneţi-vă trei întrebări dacă vreţi să pricepeţi ceva.
Întrebarea numărul unu este: care sunt de fapt problemele justiţiei, în ordinea ierarhică a generalităţii, adică de la ce e mai profund şi cauzal la ce e mai imediat şi o problemă subordonată altora?
Întrebarea numărul doi este: care sunt problemele pe care încearcă să le rezolve dl Toader? Cele de mai sus, sau altele (de exemplu, ce au nevoie clienţii acuzaţi de corupţie ai avocatului Şerban Nicolae etc.)?
Întrebarea numărul trei este: sunt nişte schimbări ale legilor de funcţionare ceea ce ar rezolva problemele justiţiei, sau altfel de politici?
Justiţia din România este independentă, ceea ce e o mare realizare. Ce afectează cel mai mult independenţa ei este politizarea excesivă a anticorupţiei, ceea ce duce la încercări furioase de manipulare şi influenţare din partea factorilor politici.
Dacă tot suntem aici şi dacă tot avem două tabere, ar ajuta dacă Guvernul ar fi prezentat lista sa de probleme. Şi la fel şi opoziţia. A guvernului trebuia să fie în partea de motivaţie (dar nu e), a opoziţiei în programul cu care au pierdut sau cîştigat alegerile. Acesta fiind fie slab, fie scris de ajutoare, alternativa lipseşte cu desăvîrşire. Ei îi sunt substituite angajamentele din MCV (trebuie să facem una sau alta că am promis acum zece ani că facem, că suntem monitorizaţi etc.). Or, asta nu impresionează pe judecători, că nu ei au promis, şi în general pe nimeni, că toate ţările din Europa centrală şi-au călcat promisiunile (de exemplu, institutele de administraţie publică, acelea care trebuiau să garanteze meritocraţia şi nepolitizarea administraţiei au fost închise în primul an după aderare în toate ţările de la Vişegrad). Şi n-a zis nimeni nimic de la Bruxelles. Deci ar fi bine cine chiar vrea să reformeze justiţia să aibă o listă mai originală şi mai profundă decît „benchmark-urile”, care au fost totdeauna ţinte instrumentale, nu substanţiale, şi de asta au ratat o mare transformare a justiţiei. Cît a fost, s-a realizat prin pensionări radicale şi concursuri libere, care au adus oameni tineri, nu neapărat şi mai bine pregătiţi în sistem, deci prin înlocuirea clasei comuniste de judecători cu una nouă. Dar tineri, să nu uităm, sunt şi Aurelian Pavelescu, şi Tudor Chiuariu, şi diverşi politicieni cu diplome de la universităţi de doi bani.
Răspunsurile mele personale sunt următoarele.
Justiţia din România este independentă, ceea ce e o mare realizare. Ce afectează cel mai mult independenţa ei este politizarea excesivă a anticorupţiei, ceea ce duce la încercări furioase de manipulare şi influenţare din partea factorilor politici. Dacă nu ar fi anticorupţia, nici nu ar trebui să ne preocupăm de independenţa justiţiei. Iar intervenţia politică nu e unilaterală, adică doar de la PSD ca să îi facă scăpaţi de ai lui Niculae, e intervenţie politică şi să pui resurse disproporţionate toată vara doar ca să îl înfunzi pe Dragnea, un baron oarecare, doar că e inamicul politic nr. 1. Deci recunosc problema, dar răspunsurile oferite de dl Toader la ea sunt din categoria inutile sau dăunătoare, dar aş zice mai ales inutile. Procesul de numire al procurorilor e, în principiu, mai independent dacă decizia o ia CSM decît preşedinţia. Dar ce era important era să realizeze printr-un concurs real, în care candidaţii de pe lista finală să fie toţi prezentaţi plenului CSM în mod public. Dacă selecţia rămîne arbitrară, nu prea ne pasă cine pe cine numeşte. Şi dacă totul rămîne politic, de ce să scoatem preşedinţia, cu cît mai multe forţe politice au un cuvînt de spus şi se împiedică una de alta cu atît mai mare şansa că va ajunge un candidat care e mai neutru. Iar asta e bine.
Problema numărul doi e în altă parte, că oricum justiţia nu va rezolva problema corupţiei, cum nu s-a rezolvat în nici o ţară pe calea asta, iar noi nu vom rezolva problema politizării ei din cauza anticorupţiei, pentru că atîta vreme cît unele partide au impresia că pot cîştiga pe asta, iar altele că pot pierde, au toate interesul să se lupte mai departe pe justiţie. Şi anume, problema numărul doi este că justiţia asta independentă este de o calitate slabă şi pe alocuri coruptă ea însăşi, iar capacitatea sa de a se autoregla nu a crescut- e destul să vezi că inspectorii judiciari zic că vor înapoi sub minister că asta le va creşte autonomia ca să rîzi pe burtă- dacă eşti masochist. De fapt, dacă ai asemenea inspectori, nu contează unde îi pui. Şi dacă unicul judector dat afară din magistratură de magistraţi rămîne Bogdan, e musai să subordonăm magistratura asta cuiva pînă mai evoluează un pic, cred toate taberele. Guvernul vrea, evident, să îi fie subordonată lui. Tabăra anticorupţie o vrea subordonată la SRI. Numai eu zic că nu avem de ales decît să îi lăsăm să se autoreglementeze la acest nivel, cu vremea vor deveni mai buni.
Dar, şi aici guvernul de azi şi cel viitor ar putea face ceva, şi nu face, cum vor deveni mai buni? Mă pregătesc să aduc ca vorbitor de onoare anul viitor la Berlin la absolvire pe judecătorul Sergio Moro, omul din Brazilia care a dus la suspendarea preşedintei, condamnarea şefului Parlamentului şi a zeci de alţi suspecţi. Judecătorul Moro şi cu mine ne-am cunoscut la Harvard în iunie şi am vorbit despre mani pulite. De ce nu chem pe Codruţa, sau pe Daniel Morar, că oricum i-am promovat peste tot? Sau pe altă figură din justiţia noastră? Pentru că, deşi amîndoi şi-au făcut datoria cum au putut mai bine în circumstanţe grele, nu au anvergura de a vorbi public cum l-am auzit pe Moro, la Harvard Law School, templul juridic al planetei. Şcoala care i-a produs nu produce magistraţi intelectuali, deşi o făcea între cele două războaie mondiale, care să poată cita din Cicero şi Jefferson între două pahare de vin (Bolcaş e ce a mai rămas din şcoala veche transformată de comunism şi ce a venit după). Produce plagiatori în serie, oameni fără nici o cultură juridică sau generală, şi destul de oportunişti politic. Moro a fost academic înainte de a se face judecător şi m-a surprins prin reflectivitatea lui, citeşte tot ce s-a scris despre mani pulite şi e la fel de sincer îngrijorat ca şi mine că Italia nu e cu mult mai bună după marea curăţenie faţă de înainte. Deşi el ăşi face datoria şi asta nu ar trebui să fie treaba lui.
Asta e ţara la 2017, nici cînd subiectul e pe toate talk-show-urile nimeni nu vorbeşte de fapt despre subiect.
Guvernele României trebuie să reorganizeze radical învăţămîntul juridic, să elimine acea corupţie de pe băncile şcolii, cea în care Toader fiul se face profesor în facultatea lui Toader tatăl concurînd singur pe loc, sau în care nu se mai pot da examene scrise pentru că plagiatul s-a generalizat şi dăm teste pe calculator, în care se scriu motivaţii de calitatea celei despre dosarul Referendumul. Guvernele, prezente şi viitoare, trebuie să încheie monopolul baroului, care în alte ţări e o sursă de progres, la noi o sursă de cum să se păstreze totul aşa cum e. Societatea civilă din justiţie trebuie să se refacă, de la studenţii la drept a căror voce nu se aude în zile din astea sau cînd e nevoie, la asociaţii din diferite domenii juridice cu scopul de a rezolva problemele lor specifice. Indicatorul că România e mai puţină coruptă decît era va veni cînd oamenii nu îşi vor mai alege avocaţi- începînd cu şeful statului- care să fie aranjori de procese, nu distinşi prin calitatea argumentării.Industria noastră de drept este o industrie coruptă prin esenţa ei, şi ea trebuie reformată de la temeliile ei educaţionale, prin evaluarea corectă a facultăţilor, crearea de altele noi, burse pe merit interne şi externe, stimulente şi promovare pentru cine studiază afară, aducere de profesori din afară casă să ne reorganizeze, investiţii în Institutul Naţional al Magistraturii prin programe externe şi lărgirea bazei de recrutare.
Asta e ţara la 2017, nici cînd subiectul e pe toate talk-show-urile nimeni nu vorbeşte de fapt despre subiect. Şi singurii cu idee ce trebuie făcut sunt departe sau uşor de condamnat ca utopici, fără ca trupa condamnatorilor să-şi dea seama că pe ei se condamnă, în fiecare zi.
Puteţi comenta acest text pe România Curată
Se încarcă comentariile...
