Alina Mungiu-Pippidi: De Revoluţia asta ne-am pierdut încrederea în procuratură

Au trimis în instanţă doar ca să se afle în treabă un dosar care nici nu va aduce condamnări (că, slavă Domnului, instanţele, mai ales dacă sunt trei diferite, prima, apel şi recurs, se feresc în majoritatea cazurilor de eroare), nici nu va stabili adevărul. Trebuiau să ne spună cine e responsabil de cei o mie de morţi din Bucureşti. Nu au fost în stare.

Tudorel Toader nu a reuşit să reformeze justiţia de niciun fel, cum a promis, dar a făcut să se vorbească numai despre justiţie.

Klaus Iohannis nu a reuşit să facă să nu se mai vorbească despre corupţie în mandatul său, aşa cum şi-a propus, dar tot a reuşit ceva. Să se vorbească numai despre corupţie.

Augustin Lazăr nu a făcut la drept la vorbind nimic, nici pentru reforma justiţiei, nici împotriva corupţiei, dar a reuşit să ne facă să vorbim despre Revoluţie.

Codruţa Kovesi i-a luat dosarul lui Dan Voinea în 2009 ca să ajungem la aceste rezultate zece ani mai târziu.

Procurorii militari, în sfârşit liberi de constrângerile politice care i-au oprimat timp de 30 de ani, răstimp în care niciun procuror din România nu şi-a dat demisia public din procuratură plîngîndu-se de constrîngeri politice, au făcut şi ei ce au putut.

Adică, au trimis în instanţă doar ca să se afle în treabă un dosar care nici nu va aduce condamnări (că, slavă Domnului, instanţele, mai ales dacă sunt trei diferite, prima, apel şi recurs, se feresc în majoritatea cazurilor de eroare), nici nu va stabili adevărul.

Trebuiau să ne spună cine e responsabil de cei o mie de morţi din Bucureşti. Nu au fost în stare.

Deşi e cunoscut că generalul Mugurel Florescu a acoperit adevărul, luînd decizia să nu se facă examene balistice, nu ne-au spus nici măcar că au căutat gloanţele, fie deshumînd ce a mai rămas din morţi, fie căutînd la IML, unde mă îndoiesc că a avut careva curajul să le dea la topit şi făcut nasturi, iar dacă a avut, trebuia făcut un dosar separat cui a distrus probe. Toate aceste decizii doar ei le puteau lua, nici un factor politic nu se putea amesteca.

Ştiu că nu aveau nici o intenţie să o facă şi pregăteau doar promoţia acestei lansări, că i-am întrebat direct ce (sau pe cine) aşteaptă.

La fel, mă îndoiesc că au cercetat sursele unor aliaţi din NATO, sau nu spălau Securitatea la alb cu totul, aşa cum au făcut.

Cu logică procuratorială ne anunţă că vina nu e instituţională, dar trimit în judecată trei şefi.

E de dedus de aici că Iliescu şi Voican au împuşcat singuri vreo mie de oameni sau au dat ordine în acest sens pe care niciun cadru militar nu avea de ce să le urmeze, fiind vorba de doi civili.

Gloanţele puteau stabili exact ceea ce era contestat, ai cui erau cei care trăgeau, ai lui Guşă sau ai lui Vlad. Sau ai KGB, ca într-o variantă a teoriei conspiraţiei. Dacă nu stabileşti asta, cele 30.000 de pagini sunt de prisos, iar de ce apărăm noi procuratura asta de PSD devine un mister.

Mă bucur că procuratura îmi dă finalmente dreptate că i-am spus lui Ion Iliescu că minte, în auzul unei audienţe de peste zece milioane de oameni în 1997. Dar nu e suficient.

Pentru că asta nu era o noutate încă de pe atunci, deci ar fi mai bine ca procuratura să fi adus mai multe fapte decît ziarista tînără care eram, că de curaj nu mai poate fi vorba. E chiar aproape invers, sper să nu ajung să semnez vreo petiţie dacă vine DIICOT să îl ia de pe patul de spital pentru crime contra umanităţii. Dacă au terminat lupta cu plantele de canabis, desigur.

Că aşa suntem noi perverşi, apărătorii statului de drept, ne apărăm şi duşmanii. Nu o să sărim pe mormîntul lui cînd o fi să fie, nu că îl stimăm în vreun fel (bunica mea de 80 de ani mi-a spus prin anul 2000 că vina lui cea mai mare e că a distrus viitorul generaţiei mele) ci pentru că nu sîntem sălbatici, deşi asta devine zi după zi mai puţin adevărat în timpurile în care toată lumea civilizată nu ştie cum să stăvilească violenţa de pe Facebook, iar în România e considerată renaşterea civismului.

Între timp am văzut că apărătorii mai lucizi ai dlui Lazăr, cel care a luat decizia lansării acestui dosar aşa cum se vede, din motive evidente, spun că nu are sens să se retragă doar el pe chestia cu deţinuţii politici şi că trebuie să demisioneze eventual doar odată cu toţi securiştii, de ieri şi de azi. Ideea că am putea cumva să îi retragem doar pe ai noştri, din preşedinţia Iohannis şi tabăra aşa zis pro-europeană şi din presa cu grade care luptă pentru justiţie, şi după aceea să ne ducem la alegeri să cerem să fim votaţi exact pentru asta, că, spre deosebire de PSD, noi suntem cei liberi de securism, văd că nu e la ordinea zilei deloc. Dimpotrivă. O să ne cereţi chiar voturi că aţi rezolvat dosarul Revoluţiei, nu? Ca şi dosarul Colectiv, Hexi, Microsoft, Apa Nova, Ghiţă şi aşa mai departe.

Ca atare, să nu ne mirăm că dacă, ambele tabere se prezintă astfel, ne retragem noi, votanţii şi cetăţenii, de la urne şi din ţară, cu desăvîrşire.

Îi puteţi trimite comentariile dvs. autorului pe România Curată