Eveniment

articolul anterior articolul urmator

America negociează cu Rusia. Cum arată România din perspectiva securităţii?

15
30 Dec 2021 07:52:54
LARICS

La sfârşit de an, este vremea bilanţurilor. Iar cel dedicat securităţii este, poate, cel mai important, în contextul negocierilor fără precedent SUA/NATO/UE cu Federaţia Rusă. Barometrul de securitate al României ne oferă prilejul unui asemenea bilanţ. Este cea mai bună şi cea mai actuală fotografie a ţări noastre din acest punct de vedere.

Realizat în parteneriat de Laboratorul pentru Analiza Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică (LARICS) şi Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române (ISPRI), Barometrul de Securitate a României, ediţia octombrie 2021, poate fi un instrument util atât pentru decidenţii politici cât şi pentru publicul larg. Utilitatea Barometrului provine din măsurarea culturii de securitate locale. În esenţă, şi cu riscul simplificării, cultura de securitate se referă la percepţii despre cine ne sunt inamicii, cum ne ameninţă aceştia şi cum ne apărăm de aceştia. Când percepţiile respective apar la nivelul elitelor politice, vorbim de o cultură de securitate formală. Din cunoaşterea acesteia, pot rezulta scenarii legate de comportamentele cele mai probabile pe care un stat le va adopta în situaţii de criză. Astfel, cunoaşterea culturilor şi subculturilor de securitate poate fi utilizată pentru realizarea de prognoze de către decidenţii politici preocupaţi de strategii pro-active. Cunoaşterea culturii de securitate informale, împărtăşită de marea majoritate a populaţiei, poate fi utilă pentru evitarea crizelor de legitimitate rezultate din schimbările rapide apărute în contextul internaţional. În astfel de situaţii, e recomandabil ca „liniile roşiiˮ ale elitei să se suprapună sau să nu depăşească cu mult „liniile roşiiˮ ale populaţiei, mai ales în cazul statelor cu deficit de legitimitate. De regulă, acestea au capabilităţi reduse de gestionare a complexităţii şi se adaptează mai greu la schimbările de paradigmă din mediul internaţional. Barometrul de Securitate a României este axat mai ales pe dimensiunea cognitivă a culturii de securitate locale, dar relevă parţial şi componenta emoţională a acesteia. Mai exact, Barometrul surprinde modul în care interacţiunea SUA-UE este tradusă de cultura de securitate locală, comportamentul strategic pe care publicul local îl aşteaptă de la România în cadrul Uniunii Europene şi imaginea locală a Chinei. De asemenea, Barometrul măsoară percepţia publicului în legătură cu potenţiale agende politice şi strategice, precum şi raportarea la pandemia de coronavirus şi la campania de vaccinare. 
 

Cum este tradusă interacţiunea Uniunea Europeană-Statele Unite de cultura de securitate informală din România 

 
Cunoaşterea modului în care publicul din România traduce interacţiunea Statele Unite – Uniunea Europeană poate fi utilă pentru decidenţii politici locali interesaţi de calibrarea deciziei de politică externă. Utilitatea apare mai ales în situaţiile în care opţiunile în materie de politică externă sau de securitate exprimate de Washington şi Bruxelles, sau de Washington şi capitalele importante ale Europei, sunt departe de a coincide. Iar România a avut de gestionat astfel de situaţii delicate în câteva rânduri. În 2003, România alegea să facă parte din „noua Europăˮ (D. Rumsfeld) şi să participe la Războiul din Irak împotriva terorismului.  „Vechea Europăˮ, formată din Germania, Franţa şi Federaţia Rusă, condamna Războiul din Irak şi, în general, politicile de securitate subsecvente doctrinei George W. Bush. Din primul an al mandatului prezidenţial, Donald Trump le-a solicitat aliaţilor europeni din NATO să cheltuiască pentru apărare 2% din PIB, o cerinţă care i-a nemulţumit pe unii dintre aliaţii europeni ai SUA. În perioada Războiului Rece, aliaţii europeni din NATO alocau pentru apărare aproximativ 60% din cheltuielile militare ale Statelor Unite. Procentul s-a diminuat de-a lungul timpului. Pe de o parte, din cauza creşterii bugetului pentru apărare al SUA în contextul războiului împotriva terorismului, iar, pe de altă parte, din cauza crizei financiare din 2008. În 2011, aliaţii europeni ai SUA alocau pentru apărare aproximativ 33% din cheltuielile militare ale SUA. Iar diferenţa s-a văzut în timpul Războiului din Libia, care a expus vulnerabilităţile militare ale celor opt state europene care au participat la operaţiunile militare. În România, nevoia de modernizare militară s-a întâlnit cu solicitarea Washingtonului, motiv pentru care Bucureştiul alocă 2% din PIB pentru apărare începând cu anul 2017. În 2018, doar şase state membre NATO cheltuiau 2% din PIB pentru apărare, un număr care a crescut constant de atunci. În fine, nu trebuie uitate tensiunile diplomatice apărute după ce preşedintele Trump anunţa, la finele anului 2017, mutarea ambasadei Statelor Unite de la Tel Aviv la Ierusalim. În anul următor, Guvernul Dăncilă îmbrăţişa iniţiativa Washingtonului, într-un context de marcat de opoziţia pe această temă a Uniunii Europene, a ONU şi a mai multor state din Orientul Mijlociu. Deci pentru ajustarea unor decizii de politică externă, mai ales atunci când consensul e redus atât în plan regional cât şi la nivelul elitei politice din România, cunoaşterea culturii de securitate locale poate fi utilă. Să vedem ce spun cetăţenii români despre interacţiunea strategică Statele Unite-Uniunea Europeană. 
 
La întrebarea „România ar trebui să fie mai apropiată de UE sau de Statele Uniteˮ, se remarcă echilibrul. Uşoara preferinţă pentru UE – 24,5% - poate fi explicată prin faptul că securitatea remunerativă e mai palpabilă şi percepută ca fiind accesibilă în spaţiul instituţional al Uniunii Europene. În condiţiile în care peste o treime de forţa de muncă din România a imigrat deja în diferite state europene, nu e surprinzător că cei mai mulţi dintre cei care au bifat această opţiune susţin că „fără Uniunea Europeană românii nu aveau libertatea de mişcare pe care o au astăziˮ. 10, 9% au răspuns că România ar trebui să fie mai apropiată de SUA, în timp ce cei mai mulţi respondenţi – 36, 6 % - au ales varianta „la fel de apropiată de ambeleˮ. Răspunsul nu e deloc surprinzător. Găsim aici o influenţă evidentă a culturii de securitate formale (a elitei) asupra culturii de securitate informale (a populaţiei). Din 2007 încoace, Bucureştiul a făcut opţiuni de politică externă de natură să nu antagonizeze Washington-ul şi Bruxelles-ul. Iar asta se vede şi în opţiunile populaţiei. Interesant este că 27, 7% dintre respondenţi au optat pentru varianta „România să îşi mai vadă şi de problemele şi interesele eiˮ. Dintre cei care au ales acest răspuns, cei mai mulţi – 35, 9% - sunt absolvenţi de studii superioare, 23, 6% studii medii şi 26% studii primare. Deci mai ales cetăţenii educaţi se aşteaptă ca România să-şi promoveze propria agendă în cadrul instituţiilor trans-atlantice. Cum se poate face asta? În teorie, lucrurile sunt simple. Leadershipul politic şi capabilităţile politico-administrative dezvoltate rezolvă problema. În practică, mai e nevoie şi de o minimă sinergie între elementele de mai sus pentru apariţia „autonomiei strategiceˮ. A nu se confunda „autonomia strategicăˮ cu „suveranitatea strategicăˮ, în condiţiile în care prima se referă la posibilitatea „balansării institutionaleˮ iar a doua la comportamente strategice în afara unor alianţe regionale. România nu e Franţa. În ce măsură s-au dezvoltat leadershipul politic şi capabilităţile politico-administrative ale României în ultimele aproape două decenii constituie o discuţie separată. Cert este că fără construirea unei minime „autonomii strategiceˮ, care implică un proiect instituţional pe termen lung, România riscă să intre în „eliceaˮ politicii externe fie a Washingtonului, fie a Bruxelles-ului. Într-un asemenea scenariu, riscul este acela al apariţiei unei dileme de politică externă potenţial insolvabile. Opţiuni mai puţin cristalizate apar în legătură cu interacţiunea strategică SUA-UE-CHINA. 47% dintre respondenţi consideră că „Uniunea Europeană este importantă doar atâta timp cât americanii sunt interesaţi de Europaˮ. În timp ce 42% consideră că, lipsită de sprijin american, UE nu ar fi dominată de Rusia sau de China. E dificil ca publicul să evalueze cam câtă „autonomie strategicăˮ are Uniunea Europeană, mai ales că nici Bruxelles-ul nu pare să ştie acest aspect, în condiţiile în care problemele de securitate cad preponderent în sarcina statelor membre. În plus, gândirea strategică de tip comparat nu a făcut încă progrese în România nici în mediul academic şi cu atât mai puţin în discursul elitelor politice. Inexistenţa unor răspunsuri cristalizate legate de interacţiunea strategică SUA-UE-CHINA reflectă impactul pe care cultura strategică formală îl are asupra celei populare.  
 

Cum sunt percepute NATO, Uniunea Europeană, Statele Unite 

 
Aproximativ 75% dintre respondenţi nu sunt de acord cu afirmaţia că „În viitor, NATO va fi o alianţă mai slabă şi mai puţin importantă decât astăziˮ. Afirmaţia este respinsă nu pentru că publicul a înţeles capacitate de reinventare a NATO, ci pentru că Alianţa şi parteneriatul strategic cu Statele Unite constituie principalele ancore de securitate la nivel local. Ca atare, aspectele de mai sus constituie deja parte integrantă a identităţii strategice a României de aproape două decenii. Răstimp în care s-au „banalizatˮ, adică au devenit parte integrantă a culturii de securitate din România, atât a populaţiei cât şi a elitei. Pe scurt, sunt indiscutabile. Drept urmare, e foarte puţin probabil ca un grup social să îmbrăţişeze o naraţiune pesimistă despre aspecte identitare deja internalizate. În schimb, e foarte probabil să se raporteze pozitiv la acestea. Bunăoară, peste 70% dintre respondenţi nu cred că Uniunea Europeanăî ar putea să dispară în viitorul apropiat. De asemenea, aproape 70% dintre respondenţi resping ideea că Statele Unite îşi vor pierde interesul faţă de Europa de Est şi că se vor retrage de aici. Ce relevă răspunsul la aceste întrebari? Faptul că, în urma unui proces eficient de socializare internaţională, simbolistica euro-atlantică e deja puternic înrădăcinată în cultura de securitate locală. Ca atare, dacă o forţă politică locală va ataca aceste simboluri cu populisme de politică externă/internă e foarte probabil să obţină un număr limitat de voturi.  
 
 
În raport cu Uniunea Europeană, 64, 2% dintre respondenţi îşi doresc ca România „să îşi susţină mai puternic interesele naţionale, chiar atunci când nu se potrivesc cu ale partenerilor din UEˮ. Iată deci că la nivelul culturii de securitate informale există sprijin pentru o relaţie mai asertivă a Bucureştiului cu statele membre ale UE. Cine doreşte asta? Din datele Barometrului rezultă că mai ales populaţia educată – 75% - doreşte că România să aibă şi o abordare proactivă în raport cu Uniunea Europeană. Procente mici din respondenţii cu studii superioare doresc ca România „să se lase condusă de UEˮ - 12, 9% - sau „România să ia în considerare şi ieşirea din UE, dacă va fi cazulˮ - 11, 7%. În esenţă, deci, există suport popular pentru o „autonomie strategicăˮ a României în Uniunea Europeană. Iar acest suport, în pofida clişeelor care domină piaţa locală a ideilor, vine de la un public educat, care îşi doreşte o România mai competitivă în procesul de promovare a propriilor interese în Uniunea Europeană. Cum interpretările relativ extreme tind să prolifereze în spaţiile cu capacităţi analitice subdezvoltate, trebuie spus că suportul de mai sus nu trebuie confundat cu un „mandat popularˮ pentru un potenţial Romexit. Dimpotrivă. Aproape 85% dintre respondenţi susţin că NU ar vota un partid care „ar susţine ieşirea României din UEˮ. Procentul aduce aminte de entuziasmul euro-atlantic din debutul anilor ’2000 şi are mai multe explicaţii. E vorba, după cum am arătat mai sus, de oportunităţile de muncă pe care le oferă Uniunea Europeană. E vorba, apoi, de standardul de calitate a vieţii şi calitate instituţională din zona occidentală, inaccesibil încă marii majorităţi a populaţiei. Dar e  şi de principalele trenduri discursive din România. Cu mici excepţii, populismele locale nu au fabricat ţapi ispăşitori cu alură transnaţională, cum se întâmplă în alte state din Europa Centrală.  
 
 
În legătură cu percepţiile legate de viitorul Uniunii Europene, descoperim un număr redus de eurosceptici radicali. Doar 11, 2 % dintre respondenţi „cred că, pe viitor, UE ar trebui să disparăˮ, în timp ce 19% resping ideea unei Europe federale, înzestrată cu o capacitate mai mare de decizie. Alături de „conservatoriiˮ care îşi doresc – în proporţie de 38% - ca Uniunea Europeană „să rămână aşa cum e acumˮ, 31% vizează ,,mai degrabă o Europă a naţiunilor, în care ţările membre să aibă mai multă autonomie decât aziˮ. Numărul redus de eurosceptici e explicabil nu doar prin faptul că Uniunea Europeană e un „proiect civilizaţionalˮ de la care majoritatea cetăţenilor României speră să obţină un surplus de bunăstare şi de acum încolo. Ci şi prin faptul că, aşa cum arătam mai sus, Uniunea Europeană e deja un simbol internalizat al identităţii strategice din România. Pe lângă asta, contra-naraţiunile despre UE au fost marginale în România şi nu s-au prelins în populismele locale. Acestea, fie că sunt de tip cultural, fie anti-instituţionale, fie anti-partinice, fabrică pe bandă rulantă ţapi ispăşitori locali – şi uneori şi regionali (Rusia) - pentru „capcana instituţională de calitate medieˮ din care România nu iese de ceva vreme. Asta în timp ce naraţiunile populiste din alte foste ţări comuniste esenţializează procesele de socializare internaţională şi raporturile de putere implicate de acestea. Din cumularea a două variante din grila de răspuns, reiese faptul că 50% dintre respondenţi doresc mai multă autonomie pentru România în Uniunea Europeană. Ce înseamnă asta mai exact, cum se poate obţine şi ce rezultate poate genera, rămâne o întrebare deschisă.  

Imaginea Chinei în România 

 
Poate că principala noutate a Barometrului constă în măsurarea percepţiilor despre China în România. Din perspectiva relaţiilor internaţionale, noutatea e de salutat în condiţiile în care atât Statele Unite cât şi Uniunea Europeană îşi construiesc strategiile de securitate în raport cu China. Prin urmare, de vreme ce China e deja un etalon pentru principalele repere civilizaţionale ale României – e vorba de Uniunea Europeană şi Statele Unite -, e firească măsurarea acesteia în raport cu cultura de securitate locală. Pe de altă parte, China e un actor mai degrabă inexistent – marginal, în cel mai bun caz – în dezbaterea de securitate din spaţiul public local. O breşă din această perspectivă a fost făcută de Centrul de Studii Sino-Ruse (CSSR) din cadrul ISPRI. În aceste condiţii, aşteptarea ar fi fost ca China să fie mai greu detectabilă de cultura de securitate locală, mai ales de cea informală. În realitate, percepţiile despre China sunt deja cristalizate în rândul publicului. 50% dintre respondenţi văd China drept „o ţară importantă, cu care am avut mereu relaţii bune şi nu trebuie să intrăm în conflict cu eaˮ. Interesant este că 55% dintre aceşti respondenţi sunt oameni cu studii superioare, iar majoritatea au venituri mult peste media din România. La prima vedere, aceşti respondenţi văd China în primul rând ca un partener de afaceri. Adică dintr-o perspectivă apropiată cu aceea a Bruxelles-ului, pentru care China joacă simultan diferite roluri strategice: partener, competitor economic, dar şi rival sistemic, atunci când promovează propria versiune asupra bunei guvernări. De la Washington, China s-a văzut fie ca noua URSS în timpul administraţiei Trump, fie ca un „competitor strategicˮ în mandatul administraţiei Biden. Pe scurt, China e evaluată în România mai degrabă cu reperele Uniunii Europene decât cu cele americane. De menţionat că 28, 2% dintre respondenţi percep China ca o „ţară nedemocratică şi periculoasăˮ, iar 21, 5% spun că „este prea departe ca să ne interesezeˮ. Ca şi în cazul interacţiunii strategice Statele Unite-UE-China, opţiunile nu par foarte cristalizate în legătură cu un potenţial conflict care poate izbucni din competiţia strategică Statele Unite-China. Spuneam mai devreme că gândirea strategică de tip comparat e dificil de găsit în cultura de securitate formală. N-ai cum s-o găseşti, în aceste condiţii, în cultura de securitate informală, populară. Ca atare, jumătate dintre respondenţi consideră că un război este posibil, în vreme ce cealaltă jumătate respinge această idee. Dar opţiunile publicului sunt cristalizate în legătură cu conduita strategică pe care ar trebui s-o adopte România în cazul unui potenţial conflict Statele Unite-China. Arătam ceva mai devreme că sunt puţini euro-sceptici în România. Probabil că din aceleaşi motive – şi eventual şi altele – sunt şi mai puţini anti-americani. Doar 3, 7% dintre respondenţi aleg ca România să sprijine China în eventualitatea unui conflict militar între cele două state, în vreme ce 13% preferă sprijinul pentru Statele Unite. Publicul a înţeles însă că în eventualitatea unui conflict militar major, România nu va acţiona independent, ci împreună cu aliaţii din NATO. Ca atare, 42, 8% dintre respondenţi sprijină ideea ca România „să facă exact ce vor face şi alţi aliaţi din NATOˮ, în vreme ce 40, 5% îşi doresc ca România „să nu se implice sub nicio formă în conflictˮ. Deci un ax important al culturii de securitate din România este clar conturat: România se apără în NATO şi cu ajutorul NATO. Ţinând cont de acest reper al culturii de securitate, nu e deloc suprinzător că cei mai mulţi cetăţeni români – 71% - au încredere în Statele Unite ale Americii, care conduce în topul încrederii în statele lumii. Pe următoarele locuri se situează ţările cu care România are fie afinităţi culturale, fie sunt ţări de destinaţie pentru forţa de muncă locală: Franţa (70%). Germania (69%), Italia (66%), Spania (63%), Marea Britanie (63%). 44% dintre respondenţi au încredere în China. La întrebarea „cum o să arate lumea în viitorˮ, cei mai mulţi respondenţi – 52, 7% - văd mai degrabă o lume multipolară, şi mai puţin una bipolară sau unipolară.   
 
 

Percepţii despre pandemie şi vaccinare 

 
Arătam în debutul acestui raport că, într-o prezentare generală, cultura de securitate se referă la percepţii legate de cine ne sunt inamicii, cum ne ameninţă aceştia şi cum ne putem apăra. Barometrul constată că, în percepţia respondenţilor, cea mai importantă ameninţare de securitate la adresa României este criza economică (51, 5%). Urmează corupţia (46, 3%), pandemia de coronavirus (43, 3%) şi incompetenţa clasei politice (41, 2%). Datele relevă că cetăţenii români, ca orice alţi cetăţeni, sunt pragmatici. Pentru ei, calitatea vieţii constituie premisa discuţiilor despre securitate. În al doilea rând,  cetăţenii români par să se teamă mai puţin de pandemie şi mai degrabă de modul în care este gestionată această. E deja un loc comun în teoriile rezilienţei că impactul social al unui fenomen natural este mai larg sau mai restrâns în funcţie de modul în care este gestionată situaţia de criză. E de remarcat, de asemenea, rezilienţa reperului corupţiei în cultura de securitate locală. Dincolo de experienţele directe ale cetăţenilor, rezultate din interacţiunile cu instituţiile publice, discursul anti-corupţie a fost cel mai coerent discurs dezvoltaţionist din România ultimelor două decenii. Se adaugă şi episoadele de corupţie legate de procurarea şi utilizarea materialelor pentru gestionarea pandemiei. Indirect, corupţia se referă la managementul instituţiilor publice, care sunt percepute ca fiind utilizate mai degrabă pentru realizarea agendei politicianului decât aceleia a cetăţeanului. Din această perspectivă, Barometrul relevă o semnificativă emoţie colectivă anti-sistem. 73, 7% dintre respondenţi consideră că „imoralitatea şi corupţia politicienilor sunt probleme de securitate naţionalăˮ, iar 71, 5% cred că „incompetenţa politicienilor este o problemă de securitate naţionalăˮ. Alţi 68, 9% dintre cetăţeni afirmă că „s-a ajuns la un nivel la care scandalurile din interiorul clasei politice fac rău ţăriiˮ. Explicaţia pentru cifrele de mai sus o reprezintă şi momentul realizării sondajului. Datele au fost culese în perioada 1-10 octombrie 2021, adică în plină criză politică, provocată în luna septembrie de neînţelegerile dintre principalele partide de guvernământ, PNL şi USR. De reţinut, de asemenea, că în prima parte a lunii octombrie, România a înregistrat, în raport cu numărul populaţiei, printre cele mai multe victime la nivel mondial provocate de pandemia de coronavirus. Evident, explicaţia pentru de-solidarizarea dintre cetăţeni şi elita politica este mai profundă şi nu ţine doar de momentul realizării sondajului. Ratele scăzute de participare la ultimele scrutinuri electorale, precum şi protestele de stradă din ultimii ani relevaseră deja problemele de legitimitate sistemică din România. Pandemia de coronavirus doar le-a expus, aşa cum s-a întâmplat şi în alte state. În general asta fac perioadele de criză: scot la iveală probleme sistemice. Pe care statele înzestrate cu capacitate administrativă ridicată, încredere şi leadership politic le rezolvă mai facil. Nu e locul aici să explic „capcana instituţională de calitate medieˮ din care România nu iese de o bună perioadă de timp. Şi nici factorii structurali care o determină. Dar acesta este contextul instituţional larg care poate explica de-solidarizarea semnificativă dintre clasa politică şi cetăţenii României. Tot în acest context poate fi discutată şi campania de vaccinare, dincolo de factorii contingenţi, precum contra-naraţiunile de politică publică, care nu fac altceva decât să exploateze diferite vulnerabilităţi sistemice, dintre care iese în evidenţă neîncrederea cronică.  
 
După ce am schiţat contextul, să vedem datele. În legătură cu vaccinare, s-au conturat două nuclee mai dure. Mă refer la cei 12, 8% care „în general nu cred în vaccinareˮ şi cei 9, 6% care consideră că „vaccinarea împotriva covid-19 ar trebui să fie obligatorie pentru adulţii care nu au contraindicaţii medicaleˮ. 21, 8% nu au o problemă cu vaccinarea, dar nu cred în vaccinarea împotriva COVID-19, 23, 3%  sunt nehotărâţi, în vreme ce 32% afirmă că este bine să ne vaccinăm împotriva COVID-19. Opţiunile sunt puternic cristalizate când vine vorba de vaccinare obligatorie. 54, 5% sunt împotrivă, 17, 2% sunt nehotărâţii, iar 28, 3% sunt pentru. Nu există non-răspunsuri la această întrebare. În cazul altor afirmaţii legate de campania de vaccinare, precum „vaccinarea împotriva COVID-19 este singura măsură care poate opri pandemiaˮ, „pandemia aceasta este mai degrabă o minciună sau o exagerareˮ ori „vaccinarea împotriva COVID-19 este ineficientăˮ cele mai mari procente sunt ale nehotărâţilor, adică 36%, 34%, respectiv 34, 7%. Explicaţiile pentru aceste procente sunt multiple: de la faptul că, în percepţia respondenţilor, pandemia este „doarˮ a treia ameninţare de securitate la adresa României, după criza economică şi corupţie. La faptul că refuză să-şi dezvăluie identitatea prin răspunsuri directe, într-un context instituţional marcat de neîncredere cronică. Evident, nu trebuie exclusă explicaţia despre informarea suficientă. 41, 7% dintre respondenţi au fost sfătuiţi de medicul de familie să se vaccineze împotriva COVID-19, în vreme ce 37, 4% susţin că nu au discutat tema cu medicul de familie.  
 
Barometrul de securitate a României a fost realizat în perioada 1-10 octombrie, 2021. Volumul eşantionului a fost de 1002 persoane. Tipul eşantionului este multi-stratificat, probabilistic. Marja de eroare este de ±3.1%, la un grad de încredere de 95%. Metoda de colectare a datelor a fost sondajul de opinie în baza unui chestionar aplicat telefonic (CATI). 
 
 
*Lucian Dumitrescu este coordonatorul grupului de experţi LARICS.  
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

15 Comentarii

Caznit
30.12.2021, 08:06:48

Noi nu putem decat sa facem comparatii ! La negocierea anterioara dintre Rusia si Hitler observam ca Romania avea acelasi teritoriu . Parerea mea ca astfel Romania este la fel ca in 40 .

-2 (8 voturi)
Calinesteanu Costin
30.12.2021, 08:34:43

Cred ca esti caznit rau nevertebratule. Vezi ca ,cine stie, in curand o sa planezi dupa seful tau. Ala de la Sputnik. Si o sa ramai doar o urma de creta pe asfalt.

+2 (8 voturi)
Alex Donciu
30.12.2021, 10:56:02

Caznit E mai grav ca in 1940. Mult mai grav. Aveam la fel ca azi armată nazistă in țara, croită pentru agresiune spre Est.... dar URSS nu avea atunci rachete. Azi Rusia are rachete și incă bune. Conducătorii sunt la fel de obtuzi ca in 1940, publicul RUSOFOB era atunci mai numeros, opozantii fiind băgați la pușcărie cu toții, mă refer la comuniști, singurii opozanți atunci..

-3 (5 voturi)
Alex Donciu
30.12.2021, 10:54:20

Cum arată România?Păi nu se vede? Arată ca un Portavion american dotat cu arme de lovire a Rusiei. Numai bun de lovit, ca orice portavion plasat in dispozitiv. Cu rachete. Care pot fi din Est....dar nu este exclus și din Vest.. ,

-3 (5 voturi)
Lucifer
30.12.2021, 13:00:23

Trebuia o analiză/ sondaj şi asupra percepţiei Rusiei în România, din punct de vedere al securităţii( mai ales că pe Frontul de Est Rusia zăngăne armele....). Ca un comentariu: percepţia asupra UE mi se pare exagerată. În definitiv, economic vorbind, România nu a avut decât de pierdut. Chestia aia cu "fondurile europene" este o gogoaşă dacă ţinem seama că România pierde ANUAL 15 MILIARDE € din comerţul cu statele UE şi încă aprox. 50 MILIARDE € ANUAL ca pib rezultat prin munca celor 3,5 milioane de români pentru alte state europene. Nu mai pun la socoteală profiturile firmelor europene din România şi transmise în ţările-mamă.... România va trebui să răspundă în curând la o întrebare teribilă: Securitate( cu SUA+NATO) SAU Dezvoltare( cu UE)? Sau altfel: pe cine să iubim mai mult, pe tata american sau pe mama Europă? Anul 2022 va trebui să dea răspuns la această întrebare. Fiindcă, repet, la graniţe zăngăne armele. Iar "Europa noastră" nu dă semne că, la o adică, ar ridica un deget pentru a ajuta ţările de pe Frontul de Est. Ba aş zice că dimpotrivă....

0 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (15)

Modifică Setările